numai tăcerea şi-a băgat minţile la cap
copleşită
inimă şi-a făcut cuib din singurătăţi
din umbra ei
învaţă-mă cum să fac drumul printre oameni înfofoliţi în şaluri gri
deschide-mi ochii
cu vârful degetului arătător
ce dor mi se face de locul unde
nimeni nu trăieşte viaţa din obligaţie
o singură poezie de-aş lua în fiecare noapte
înainte de culcare
cuvintele mi-ar fi îndeajuns
să-mi arate cel mai înalt loc de unde pot vedea cum stau lucrurile
Era criză de locuri,
Se murea câte trei în două paturi.
Mama purta haină portocalie,
până la genunchi,
eu, treişpatru de kile de oase
şi perfuzii roşii-verzui,
până la gât.
O vedeam cum greşea saloanele intenţionat
îmi doream s-o facă neîncetat;
n-aveam voie de nimic,
îmi tot aducea peşte fiert
şi limonadă;
când nu pândeau asistentele,
și totul vine exact atunci când suntem puțin bolnavi
în case calde, fără vin sau țigări. și eu îți spun/ tu imi dai exact ceea ce am nevoie.
--
e o zi oarecare/ fără asfințit/
semnalele după care funcționează lumea sunt tot mai subtile
acum doar dacă mai poți pierde toată ura sau toata iubirea
vei fi liniștit
Comentarii aleatorii