avea branhii în locul ochilor
jur-împrejurul curgea în ele
lua durerea şi o folosea
mărturisesc asta cu un soi de infirmitate
trebuia doar să pună catargul şi camera începea să plutească
deasupra Amazonului
indigenii defrişau o palmă din selvă
pământul rodea doar trei ani
apoi plecau şi cântecele se auzeau până la noi
îmi spunea că uite de aia e nevoie de mai multe iubiri
nici dragostea nu e ceea ce înţeleg că este
din ea au căzut oamenii trişti
zilele lor ca nişte lucruri nefăcute la timp mi se păreau prea lungi
am crezut c-ai fi vrut să auzi că nimic nu mai e la fel fără tine
acolo unde mă voi duce
n-am să-mi mai sprijin viaţa de cuvântul vreunei femei
n-am să mai scriu despre cum sunt pietrele
ce rost mai au ele dacă dorm de la începutul lumii
dragostea râde
a uitat cine sunt
îmbrăcat în haine de cerşetor
numai clipele mi s-au așezat pe umăr
recunosc ploaia după hertzi
ascult de cei care speră
să nu fiu pedepsit dacă fur
liliacul din curtea morţii de copil întreb
am voie să dorm până târziu
corbi îşi ţin respiraţia
atâtea coarne tăiate nu au strâns niciodată
la jertfa de seară
preotul înţeapă bucla de aer
pipăiam noaptea şi noaptea era ca o linişte cu gura mea
deschisă intram în oameni şi oamenii erau oraşe
cu închisori intime şi prizonierul era gardian şi gardianul era
director şi directorul era rege şi regele era ucigaşul
şi cel care ucidea era prizonierul
şi mie mi s-a făcut deodată frică
şi îmi pipăiam liniştea
şi era ca o noapte cu gura mea deschisă
Comentarii aleatorii