în acest octombrie bătut de culori
înfrângerile mele sînt toate intacte
un fel de nimb dansează prin pomi
cu gust amărui
şi miros de tămâie
timpul
internat în azil
trage să moară
în colţ un păianjen îmi
înfăşoară zilele
viaţa mea
puţin somnoroasă
e ca un chioşc de ziare
moţăind într-o haltă
însăşi lumina călăreşte un melc
îndepărtându-se
lângă fereastră
cu luna răsfirată în crengi
nucul pare o ţigară aprinsă
voi mai urca dealuri şi munţi până când
cercul se va închide
Dacă o femeie se naşte femeie se spune că nu se mai poate schimba nimic.
Purtam căiţă precum Cănuţă om sucit. Mânuţa mică roşie ca mâna unui măcelar, cercul alb de lumină din jurul frunţii.
Când eram aproape femeie m-am aşezat pe pământul gol şi am desenat norii roz-albii. Nimeni nu a intervenit, ploaia a fugit din ochii mei. Fluturii cap de mort au polenizat florile de măr. De atunci au crescut mai multe fructe ale pământului. Cine să mă creadă dacă încă mai zâmbeam?
După cum ți-am mai spus, după cum ți-am jurat,
Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc,
Doar că toamna m-a luat… iar m-a luat la-njurat
Și mă scuipă cu ploi și cu frunze de nuc.
Nu contează că eu, nu importă că tu,
Nu înseamnă că noi, nu înseamnă deloc,
Doar că toamna mi-a luat cel din urmă atu,
Mă anunță dator și mă scoate din joc.
Nu-nțeleg cum de nu, nu regret dacă da,
Nu mai pierd câștigând câte clipe mi-ai dat,
Doar că toamna a vrut să-mi lipsească ceva:
nu o zi, nu un an, ci… întregul mandat.
intoxicaţi de frumos mergeau ocolind voma zilei de ieri
el era un fel de Rasputin
îmbrăcat în jeanşi şi sacou
ea o divă de cartier
înaltă / într-un cocon străveziu de feromoni
bombardat de o radiaţie cosmică a tristeţii
Comentarii aleatorii