n-a mai rămas nimic
nici măcar floarea
pe care nu o poţi smulge fără să laşi un gol
nu se dă gratis
viaţa e ca o cruce pe care o țin în mână
cu pământ cu tot
pleoapele se închid
ca în exercitarea visului
nu mă pot folosi tot timpul de mâini
tu ştii
nu am mai cântat niciodată aşa
da, şi eu aud flutureii când se prind de gleznele îngerilor
şi eu ascult cum danseaz-o
luminiţă
în aer
mă simt atât de sfioasă acum/te rog nu mă mai ţine cu totul
captivă
e prea multa blândeţe/ca un fel de zăpadă fulguindu-se pe
crizantemele palide ale acestui septembre
uneori te întrebi la ce mai e bună o uşă dacă în spatele ei
nu e nimeni să o deschidă
să te invite în casă ca şi cum s-ar deschide coapsele unei femei
să discuţi despre timbre nedantelate perţa muzica anilor 90
despre plăci de rigips adezivi despre cît de greu e să cînţi live heavy metal
în general despre lucruri care să te convingă de faptul că încă nu ţi-ai părăsit trupul
ca un profesor de latină ce pleacă din sala de cursuri dezamăgit în timp ce elevii îi strigă
silva silvae la toamnă tataie
Comentarii aleatorii