n-a vrut să privească
în spate încă îi cresc pliculețe
pline cu semințe de floarea trecutului
prezentul le desface atent
nu cumva nimicul să se împrăștie
păsărilor din ceramică neagră apoi
la un pahar de uitare
viitorul va sparge semințele în dinți de fum
pe jos cel din oglindă dar
nicio coajă
să fi fost ieri sau poate
mai degrabă ceva și mai încolo
spre ziua în care am încolțit în mintea ei sâmbure
udat de nevoia unei singurătăți rătăcind pe alte meleaguri
să tot fi fost un pumn de nisip pe ombilic
un val întotdeauna prea rece
o cupă de margarita prea mică
un drum prea lung și o sfâșietoare absență
era pe vremea când credeam că timpul mi-e frate
flăcări mistuiau urmele imposibilului
nimicul nu era complicat
logica nu avea curaj să ceară audiență
senzațiile se travestiseră în sentimente
de cele mai multe ori Pediatria pare o hală industrială dezafectată
unde nou-născuţi în sevraj orăcăie după amfetamină
femei pămîntii de parcă le-a zămislit fumul de ceară
de parcă cineva a dat foc unei anvelope şi din sîrmă a creat aceste momîi
mă uit la ele la ţîţele lor abia mijite mă întreb dacă au lapte destul
cît să-şi sufoce pruncii
se aliniază frumos la uşa asistentului social schiaună după o pungă cu lapte praf
după o pereche de pamperşi totul nu e decît o monedă de schimb
pentru ţigări şi pahare de unică folosinţă
Comentarii aleatorii