păpuşa de ceară s-a privit într-un ochi de apă
simţea mireasmă de pământ reavăn
peste pântecul ei sterp înfloreau pomii
plini de albine sălbatice
după numărul de iluzionism s-a ridicat pe vârfuri
dansa cu braţele deasupra capului
pentru viaţă şi pentru moarte
ţinea între palme răsăritul lunii
şi între dinţi cântecul ca pe un pumnal
se topea văzând cu ochii
prin sânii ei goi prin trupul ei gol treceau alte săbii
tot mai reci
în inima ei creşteau ţurţuri de sânge
Ies din casă fără să intru în lume
ies și mă pun deoparte și o urmăresc din priviri.
Poetul se uită la oamenii-chiftele
se uită la ei și vede un torent care nu îl privește.
Oamenii-chiftele se învârtesc ca unși
se învârtesc rostogoliți de viață
se învârtesc de pe o parte pe alta
se învârtesc indiferent
de câte doage lipsă au în dotare se învârtesc …
Ies din realitate fără să intru în vis
ies și mă pun deoparte și îi urmăresc din priviri pe
oamenii-chiftele mă uit la ei și văd un torent
această uluitoare tristeţe se aşează peste mine ca pielea unui berbec jupuit
aşadar merg pămîntul sticleşte fiecare grăunte de praf e un mort
fiecare zăpadă căzută o blană
aşadar merg un mers fără urme ca hansel cu buzunarele goale după ce a dat totul lui grettel
poate voi ajunge la casa din pădure poate voi ajunge la pădurea altei case
cine ştie
Nu se mai întorc vremurile în care
cerul era locul unde cojeai lumina cu palmele pline de palme,
cu ochii tăi, numai cu ei, numai ai tăi,
când lucrurile nu trebuiau explicate, despărţite, umplute cu sens,
când toate rănile nu purtau nume de oameni şi oameni, erau doar bube
se pupau şi treceau.
pe partea abruptă a
lucrurilor
miroase a început de-nceputuri deşi
cuvântul mi-a îngheţat pe coarda vocală
înainte de facere
pentru că nu am acea erudiţie amplă
mă mulţumesc să fiu confundat cu cineva
care n-a existat niciodată n-a vorbit
niciodată în pilde şi n-a avut timp să-şi
scrie cv-ul
tot ce am adunat
zi de zi
ca hermina
stă legat de sufletul unui înger boem
care mă-ntreabă ce nume vreau să dau
aerului
Comentarii aleatorii