o pană de curent
un aprod neglijent
un verdict dat la-ntâmplare
iar nimic
un om răcit
ca o friptură într-o farfurie
nimic
el vrea să fie totul ca-nainte
așa și este
altă pană de curent
un trăznet murat la sare
cineva se tot chinuie
să o repare
nu am nimic nou
să-ți spun
copacii își
scutură floarea
pe scara richter
aceiași vecini
se plâng
altor vecini
își ies din fire
care cum pot
vinovați sau nu
constrânși
sau deopotrivă
din pură inerție
e un miracol să-i vezi
cum supraviețuiesc
pe mai departe
cum își măsoară pașii
unu doi trei apoi
unu doi trei
și doamne ajută
prietenii la fel
îmi țin lumânarea
tu ce mai faci
te-ai pregătit de toamnă?
azi am împins cu palmele în pânze albe căutându-te până când
am orbit şi lipsa ta mi-a părut o casetă pe care e imprimată
la nesfârşit aceeaşi tăcere
apoi ţi-am dezgropat oasele din memorie şi
le-am aşezat lângă mine pe jumătatea goală a patului dar nu a încetat să fie frig
dimpotrivă
tunelul s-a adâncit în mine
lumina s-a ascuns şi mai departe
vocile s-au întors să îmi şoptească
să mă ţină în delir
trec dintr-un mormânt ín altul
dintr-un cerc în altul
ascultând cântecul
rănii mele imense
care se înalță
cu fiecare picur
pământul se micește
sub talpa mea
cerul se face un făt
iar sângele meu tace
chiar atunci
când strigă cerul
născându-se în ochii mei
în care nu se mai vede
nicio urmă de nor...
Eu sunt cel ce nu sunt, Părinte. Şi dacă sunt
sensul meu e hexagonal:
când stau pe marginea lacului îmi pare că trăiesc
conform unei tăceri lungi dintre două cuvinte
aflate la o distanţă de săptămâni unul de altul.
deunăzi m-a sărutat iubita mea pe frunte
şi mi-am dat seama că e cel mai bun argument raţional
pentru dovedirea propriei mele existenţe.
Însă eu i-am sărutat călcâiul spunând femeie,
ce poate fi mai absurd decât existenţa bărbatului
ieşind din sămânţa femeii?
Comentarii aleatorii