pe margine se făcea seară dintr-un fum ieşit aiurea pe cer
mâinile ei se încrucişau obişnuit
inima ei n-avea chef de joacă
la o distanţă nedefinită era el
într-o blană de culoarea toamnei
în care două boabe de strugure făcuseră ochi
deloc timid după cum se fixase în singurătatea de-a doua
mai erau şi umbrele
cu nişte cozi de şoarece alergau pe ziduri
luna ieşită dintr-o lanternă spartă în două
pipăiam noaptea şi noaptea era ca o linişte cu gura mea
deschisă intram în oameni şi oamenii erau oraşe
cu închisori intime şi prizonierul era gardian şi gardianul era
director şi directorul era rege şi regele era ucigaşul
şi cel care ucidea era prizonierul
şi mie mi s-a făcut deodată frică
şi îmi pipăiam liniştea
şi era ca o noapte cu gura mea deschisă
afară plouă mărunt este un sfârşit
în rochie transparentă stau
mă sprijin
alunec
noroi pe tălpi şi miros de melci în păr
sunt fata cu cotoare roase
în esenţă de cafea râncezită de respiraţii
nici vin
nici şampanie
dacă aş fi o boabă de strugure m-aş da mireasă luminii
să mă îndrăgească ziua întreagă
cu toţi graurii şi toate vrăbiile din lume
dar nu sînt
poate că am un complex casanova prea mare
poate ar trebui să dau cu gândurile de pământ
să le risipesc ornamentele
să le sfărâm stâlpii şi-atunci când o iau razna
să le îmbrac în haine vărgate
uneori gândurile astea
cu un surâs ironic
poposesc pe buzele giocondei şi nu
le mai pot extirpa
Comentarii aleatorii