nu am mai ucis nimic
ca să mănînc
de multă vreme
doar cutii pachete borcane butoaie pungi conserve tuburi saci
în jur
privesc o moarte disipată în prafuri și paste
topită în seuri congelată în forme abstracte
o moarte fără viermi
o moarte cu adevărat moartă
nu mă face decît
să nu mor foarte repede
unde sînt zilele acelea
cînd mîncam ca să trăiesc
trăgeam la sorți
un ocean în care nu mai încape nimic,
un chirurg care să ne coase brațele după ce
au fost smulse de rechini cu dinți ascuțiți.
așteptăm tehnica fotografică ce o să ne facă la fel de frumoși
precum manechinele din vitrinele marks & spencer
în timp ce
rămânem trupuri în hipotermie plutind. nu, nimeni nu o să ne recunoască
moliciunea pieli în iarna decadentă care tocmai se naște.
când tot ce s-a putut a fost eliminat / aruncat în ape tulburi.
dintr-o eroare de navigaţie iarna s-a
prăbuşit în sahara, nu înainte să-mi facă
viaţa amară.
ultima recolecţie e că
la aeroport mă pupase pe obraji şi pe gură.
camera plină cu ceaiuri, pilule, scrisori, fiole, cărţi, ore pierdute
mă acuză,
mă atacă ad hominem -
nu numai că i-ai administrat injecţia letală,
îmi spune,
dar i-ai dat-o cu linguriţa de aur.
cenuşa, mirosul închis, toaca, momâile risipite prin vii, lupii, fumul
plâng după iarnă.
primăvara şi soarele, ca doi gemeni nenăscuţi încă,
mi-am pus haina pe îngerul meu și i-am zis vine toamna
frunzele se arcuiau concav iar verdele lor curgea pe noi
trecătorii se dezlipeau mai greu de trotuar după care El
îi sprijinea pe fiecare să urce în norul Lui
și m-am zgribulit pentru că îngerului meu îi plăcea haina
am luat o piatră de lângă gară să îmi aducă aminte din ce
sunt făcut pentru că plecările mele sunt fără mare zgomot
și m-am întors spre locul tău iar locul tău stătea cu fața la
un orizont răvășit e bine încă mi-am zis și îngerul a oftat
Comentarii aleatorii