stau înţepată pe un scaun vechi de mâna a doua negru din plastic rezistent
sunt o zeamă chioară de om mustesc lumină doar uneori
zac în cămări impregnate cu fum ca o mişcare necontrolată
a limbii unei pendule înainte să se oprească
nu mai măsor timpul
mai bate câte un vânt prin oasele mele
amintiri şi creioane colorate proaspăt ascuţite
Era criză de locuri,
Se murea câte trei în două paturi.
Mama purta haină portocalie,
până la genunchi,
eu, treişpatru de kile de oase
şi perfuzii roşii-verzui,
până la gât.
O vedeam cum greşea saloanele intenţionat
îmi doream s-o facă neîncetat;
n-aveam voie de nimic,
îmi tot aducea peşte fiert
şi limonadă;
când nu pândeau asistentele,
un somn de care nu aveam nevoie
mi-a fost lipit de frunte
ca o piatră la vale capul prinse-a se rostogoli
îl urmăream cum trece
printre liniile agendei ca printr-un grătar prin masa de sticlă
coloana cedase doar pielea ne mai ținea laolaltă
din torace două mâini fine încercau să îmi smulgă
o coastă
încă una Doamne am strigat încă una
nevastă-mea e dincolo doarme
scoală măi femeie și vino să te vadă Dumnezeu
Comentarii aleatorii