(depresiile noastre sunt mai grave decât ale voastre)
mă contrazici degeaba
este exact așa cum spun
când tac mă doare până amețesc
mă trezesc direct în coșmar
realitatea mă taie bucăți
și mă îngroapă la tulpina unui vis din lemn de portocal
când tac risipesc dimineți pe culoarele minciunii
îmi dau foc în mijlocul orașului
mă alung la marginea lumii
lângă un scorpion așteptând pielea rătăcitului
când tac îmi cresc frunze pe brațe
poteci la picioare
dar și cuie în tălpi
când tac inspir cocaină milă și teamă
n-am vrut să-mi fac o altă femeie din poezie rescrisă de multe ori
să fie înţeleasă
dar nici zid de care să se izbească vreo necuvântătoare
cuvintele ca nişte bărbaţi îmbrăcaţi în negru încercuiesc inima
tu priveşti cum doarme păpuşa
pe resturi de scrisori rupte
simt durerea unei relaţii închise
ca o pisică blănița moale
mișcări feline ochii da ochii
aprinși
haț lăbuța ageră acoperă crăpătura
prin care fluturii ies la plimbare
în jurul lunii
liniște
încet încet prin crăpătura lăbuței
iese un fluture albastru mic
așa cum sunt ăia de zboară în grupuri
și se rotesc nebunește
ochii pisicuței se aprind mai tare
a doua lăbuță sare în ajutor
prin crăpătura celor două lăbuțe un fluture
de data asta alb
ochii pisicii nici să-i privești nu mai poți
zveltă ca o balerină
dimineaţa mă ia la dans
neîndemînatic aş prefera o partidă de şah
la o cafea tare
lucrurile care ni le-am spus azi-noapte
au rămas să mai doarmă
în oraş circulă zvonul că două drumuri se
întretaie victimă fiind perechea noastră de urme
ne spuneam azi-noapte ce bine ar fi dacă
nu ne-am spune nimic
ne-am aduna cuvintele ca pe nişte
boabe de grâu şi le-am putea semăna cândva
în gura copiilor
Comentarii aleatorii