cu limba ne întorceam cuvintele
şi le dădeam drumul
să migreze în poeme calde
orizontul nostru era bine alcătuit
de la o tâmplă la cealaltă
lucruri aliniate
în albastru
mâinile se prelungeau
caligrafic până spre dimineaţă
în puzderie de simboluri
ceva din noi era
neasemuit şi dat
am trăit aşa o vreme
Galbenul meu umple elegant sicriul,
la picioarele-mi legate
un şobolan alb-negru aşteaptă
încuviinţarea viilor.
Rămaşii mă vorbesc de bine,
plini de teamă şi respect,
de parcă aş fi făcut ceva important;
unii mai apropiaţi mă citesc
şi-mi pun în gură idei mult prea profunde,
alţii tac, ascultându-mi
părul şi unghiile.
Am steme pe ochi,
nu disting între glasul ud de mamă şi iubită;
în copacul care mă îmbracă,
pipăi un fulger, un călător,
un sărut.
pe partea abruptă a
lucrurilor
miroase a început de-nceputuri deşi
cuvântul mi-a îngheţat pe coarda vocală
înainte de facere
pentru că nu am acea erudiţie amplă
mă mulţumesc să fiu confundat cu cineva
care n-a existat niciodată n-a vorbit
niciodată în pilde şi n-a avut timp să-şi
scrie cv-ul
tot ce am adunat
zi de zi
ca hermina
stă legat de sufletul unui înger boem
care mă-ntreabă ce nume vreau să dau
aerului
Comentarii aleatorii