nici vin
nici şampanie
dacă aş fi o boabă de strugure m-aş da mireasă luminii
să mă îndrăgească ziua întreagă
cu toţi graurii şi toate vrăbiile din lume
dar nu sînt
poate că am un complex casanova prea mare
poate ar trebui să dau cu gândurile de pământ
să le risipesc ornamentele
să le sfărâm stâlpii şi-atunci când o iau razna
să le îmbrac în haine vărgate
uneori gândurile astea
cu un surâs ironic
poposesc pe buzele giocondei şi nu
le mai pot extirpa
din mâini
sunetul învinge gravitaţia
pe mulţi îi surzeşte
sala de concert îmbrăcată în roşu
coloane de fum degajate de clape
amplifică sentimentul
suntem vecini cu universul
promite să nu facă zgomot
măsoară scena amenajată pe nuferi
cu paşi imaginari împrumută
apă de-acasă
animale neliniştite
pe colina de marmură
începutul furtunii un fus
cu vârful în jos lumina orbeşte
asculta noaptea scurgându-se prin burlane cuantic
mieunatul pisicilor, oamenii cu nouă suflete, luna
pancreatică, hormonală
somnul revertebrându-se în ea ca un amant
obosit
iubind
o
(să-ţi dăruiesc un cuvânt care nu exista -
subnocturn)
trebuie într-un fel sau altul să lungim timpul
să ne aplecăm peste balustradă fără să ajungem în rai
sau în iad
el desenează poeme în culori galbene pe ziduri albe
și orașul strălucește la soare în el doar vină
și marea
nu mai mult
după amiază când orașul e uitat să doarmă
ea vine întotdeauna să citească singură
într-o zi vântul a șters pagina lui și orașul
nu a observat
Comentarii aleatorii