m-a oprit un om să îmi spună
că-i un accident mai încolo şi strada e plină de cioburi
mi-a pus frăţeşte o mână pe umăr, sub umbrela fărâmiţată de ploaie
brazii ţineau câteva păsări pe crengi şi ziua
pâlpâia aducând din ce în ce mai aproape o fetiţă cu rochia ei galbenă, subţire
în pumn doi sâmburi care nu ştiu cum dar îi trebuiau
când arunci, desprinderea ia timp şi frică iar pentru poveşti
nu există instinct
când venea primăvara
îşi punea capul pe pieptul rândunicii
asculta o simfonie ciudată care aducea mai
degrabă a huruitul motoarelor unui vapor trans-oceanic
o legătură de sororitate lua naştere când piatra de pe sufletul păsării
se rostogolea în ochii ei feng shui
avea un miros de boucheron amestecat cu tinereţe nebună
atingea în mine nişte corzi sau clape de marmură moale
para las heridas de adentro spunea
şi când mă privea mă îndoiam cum se îndoaie fierul la cald
Se făcea că plouă cenuşă ca într-un crematoriu nemţesc,
ceaţa sugruma lanul de porumb,
lanul de porumb, fuga mea.
La fiecare pas îmi cădea câte un deget, câte un ochi, câte o buză,
m-am trântit până la gât în mlaştină mov,
peste deal treceau trenuri şi fulgere,
peste deal nu trecea nimeni.
Prin oase, omizile înfloreau frica,
nu voiam,
nu voiam să mă gândesc,
nu voiam să mă gândesc la noi.
treci dimineața
precum culoarea gri a orașului
pe străzi întîmplătoare
lipsite de nume
îți urmăresc silueta o vreme
răsfrîntă în cioburile ploii
prin tremurul ceții
devii încet arsură pe retină
gînd cu gust de sare
pînă cînd genele cedează
o clipă
atît cît să dispari
Comentarii aleatorii