Viaţă!
am să sug din tine fiecare milimetru violet,
am să muşc tocurile tale ca spânzuratul ultima
gură de aer am să-ţi pipăi toate crustele arse,
tălpile-ţi prăfuite am să le miros cu nările sub
a noua scoarţă am să-ţi ascult numai inflexiunile de
femeie în ape bărbăteşti, iar frigul încheiat cu uitarea pâna la
gât, viii care împart gropi comune, lopata în forma inimii
păpuşa de ceară s-a privit într-un ochi de apă
simţea mireasmă de pământ reavăn
peste pântecul ei sterp înfloreau pomii
plini de albine sălbatice
după numărul de iluzionism s-a ridicat pe vârfuri
dansa cu braţele deasupra capului
pentru viaţă şi pentru moarte
ţinea între palme răsăritul lunii
şi între dinţi cântecul ca pe un pumnal
se topea văzând cu ochii
prin sânii ei goi prin trupul ei gol treceau alte săbii
tot mai reci
în inima ei creşteau ţurţuri de sânge
mi-au zis: trebuia să fi fost mort de mult
supravețuirea, domnilor, e o chestie de încăpățânare
oricum, fiți liniștiți, chiar viu nu sunt
prin mine umblet de fiară
pânda lungă fără sfârșit ninge fără urme
de aceea sunt fericit:
se adună o gărgăriță pe mână
întorc palma și simt piciorușele ei cum o iau, ușor,
de la capăt
de aceea zic: astăzi voi scrie ultimul vers
apoi mă las
Comentarii aleatorii