epitetele nu mai au seducții latente
mi-aș mângâia buza cu țigări indecente.
dacă, prin absurd, din confuzie, mi-ar cădea
o frunză pe foaie aș înnebuni subit, înmiit
mi s-ar preface gestul în locuri de fântână
pe care să le dibui cu urechea mea cea bună,
înmiit mi-ar repeta vacanța stearpă
ochiul de spaimă, răcoarea de apă
dar nu se desprinde nicio frunză, nicio adiere
dinspre verbul a fi. ținut de călcâi, de artere,
îl scaldă o precupeață într-o vadră de amurg.
aș bea o marghilomană cu un chirurg
umbra mi-e întreruptă de plecările tale regulate
de-o vreme n-am mai strâns copacul în braţe
îmi rotesc capul în ideea că face bine la oase
pasărea e o creatură extrem de inteligentă
nu face rău
uneori mai bate din aripi îmbufnată
spre cer
nu zăbovesc
drumurile scrise de mână nu sunt trasate cu rigla
nici nu ştiu cât poate face o scrisoare până la tine
tu aşteaptă-mă
după primul îngheţ
Comentarii aleatorii