din privirea ta ştiu
nu-i aşa pentru ultima oară
o sanie trage zile neîmplinite cu reni
parcă ar vorbi cu ei fără zgomot
sfârşitul ninsorii să-mi fie uşor
ai cerut lebede
le-aud certându-se pe patul meu
deşi vor pleca înainte
n-o să mai taie lumina
visez ceva asemănător unui abur
frigul sfârşitului
moartea întâi este caldă
o femeie neînvaţată să doarmă singură
nici nu ştii unde este golul
în tine sau doar
calci
abia simţi
ce faci glasule iar eu sunt fericit
că nu poate să-l spună pe r
nici nu sunt sigur că pentru el sunt altceva
decât un glas
puțin dezamăgit de importanța
formei sacului din piele umplut cu pastă de om
cred că odată cu trecerea vine și întunericul
eu și prietenii mei umblăm mai rar prin istorie
binevenită ar fi o suferință adevărată
o moarte despre care mass-media să nu mai poată spune nimic
oamenii fără putința informării
să iasă din casele lor
să nu se mai întoarcă niciodată aceiași
nefericirea ne-a îmbrăcat în culori închise
haina ce urma să ne ţină de cald noaptea
am împărţit-o
printre alte lucruri ne-am târât
nu ne-am gândit cât de departe putem ajunge unul fără celălalt
ca într-o altă viaţă
în camera de sus doar lumina rămâne aprinsă
împotriva răului
cu gâtul întins înainte ducem cruci
prietenii falşi şi-au vopsit în alb uşa de la intrare
degeaba
iubirea de sine mă opreşte în loc şi-mi apasă umerii
Comentarii aleatorii