toate neliniştile au înmugurit
pe drumul pustiu
mă dor casele oamenilor
plecaţi departe
aerul nevrotic fâlfâie sub
un cer de păsări
sufletul
şterge ferestre
închise de mult
aş învăţa culoarea verde
a firului care a îndrăznit
să treacă prin plumbul
conştiinţei mele
e noapte şi deznădejdea
umblă desculţă
cerşind
câte-un eu în care să intre
dar nu
mă mai găsesc în mine
în ceilalţi
care au tras întunericul
de pe oase
poate
o simt cum vine
cât e noaptea de lungă
de-o vreme
trece dintr-o parte în alta
oricât de mult aș striga
fără inimă
respiră
furișată printre gânduri
într-o parte din mine
de fapt îmi ascund cuvintele
așa cum ascundeau bunicii cartofii
și fetele
de teama rușilor
îmi ascund cuvintele de scîr
uneori măcar o literă icnită
scuip
de fapt azi am descoperit
de ce este dumnezeu invizibil
de silă
zgomot
de multe ori de jenă
dar mai ales de silă
și milă
de fapt nu mai este aer
doar rece mîna lui virgil îmi atinge fruntea Nel mezzo del cammin di nostra vita
Comentarii aleatorii