treci dimineața
precum culoarea gri a orașului
pe străzi întîmplătoare
lipsite de nume
îți urmăresc silueta o vreme
răsfrîntă în cioburile ploii
prin tremurul ceții
devii încet arsură pe retină
gînd cu gust de sare
pînă cînd genele cedează
o clipă
atît cît să dispari
sînt supărat pe vorbitorul de limbă engleză care spune acoperişul gurii cerului gurii
de parcă sînt obligat să-mi ţin cuvintele între pereţi tavan şi podea
cuvintele mele vor să înveţe merii să cânte
păsările să înflorească vor să fie
dansatorul şi-n acelaşi timp simfonia
fuselajul şi corpul
pentru asta se cere cer gurii unde să aibe loc
zborul joaca duodecimelor
acum sunt bine așa cum mi-am dorit
toate sunt pline
părul de frunze pantofii de nisip buzunarele de crabi
gura de alge ochii de soare
tu zi-le să nu mai caute în larg
oase argintii:
biserica era mereu curată
ca ochiul lui dumnezeu înainte de asfinţit
praful dinăuntru rămânea suspendat
pe ninsoarea de raze din ferestre,
se amestecau deasupra aurele sfinţilor
fără tămâie sau lumânări
solzi aurii:
în biserica veche praful e mai rece
ca mălaiul într-o moară părăsită,
pluteşti într-un acvariu îngheţat,
fosilă antediluviană,
îţi cresc branhii prin care respiri fără zgomot
fraţi şi surori
Comentarii aleatorii