acestui nume mic îi vom da încă unul
şi încă unul şi încă unul
pînă la ultimul
posteritatea îl va descoperi singur, mumificat
într-un colţ de grotă
o stalactită atîrnînd şui din tavanul alfabetului mort

prima vocală-i va fi şi ultima
consoana - sufocată în faşă
de iedera suindă pe minciuna propriei cruci
marele cuvînt va fi bolborosit în neştire
în limba tăcerii

şi cînd ne vom aduna cu toţii, în blănuri de animale la gura peşterii
trecîndu-ne muţeşte mîinile prin păr, prin foc şi prin pietre
ca un lup alb, sideral
dintre nori se va-ntrupa brusc luna
[auzi cum îi trosneşte-n fălci lumina?]
ea vine, ea pleacă, ea urlă
ea vede şi ştie

să ascultăm deci, să privim şi să ne rugăm
să hăituim aceşti pereţi
în puncte puncte
cu dalta