o femeie în colţul culoarului la capătul fără ferestre
tânără ca pasărea fără cuib şi bătrână ca păianjenul fără casă
mă priveşte cu ochi de lapte covăsit în care a curs cerneală
respiră de parcă ar înota de ore în şir doar în cerc
degetele îi tremură pe gâtul lung de madonă
de balerină la final de spectacol
capul îi cade într-o parte ca bobocul prea greu pe tulpină
ea a plâns cel puţin un gram mai mult decât mine
atât cât era necesar ca lacrimile
s-o uite în plata domnului
privind-o numai parcă rup o trestie la marginea unui lac uscat
scot batista cu lumânare cu tot şi-mi şterg ultimul strop sărat
de fericire
Poezie:
Comentarii
Opinii
Maria - Doina -
Remarc versul „tânără ca pasărea fără cuib şi bătrână ca păianjenul fără casă”. Mi-au plăcut comparațiile. Nu știu dacă sunt inspirate de folclor, dar observ că au o anumită înțelepciune populară care îmi place. Cred că abilitatea asta a ta de a esențializa vine și din faptul că scrii bine haiku.
Partea a doua a poemului mi se pare că a alunecat prea mult spre patetic și cred că asta s-a intenționat având în vedere titlul (să nu se înțeleagă că nu accept sau că nu înțeleg simțămintele autorului; mă refer strict la ceea ce transmite eul liric).
PS. S-ar putea ca după mine să comenteze cineva care va avea cam aceleași păreri sau cineva care va avea păreri total diferite. Tu vei chibzui, vei cumpăni, vei mai aștepta și alte păreri, apoi vei lua o decizie.
(Să-mi fie iertat acest stil al meu poate prea didactic față de adulți, însă după 30 de ani de meserie, se pare că mă vor urmări mereu aceste „defecte profesionale”.)