arty -
până la marginea prăpastiei mai am un pas
tu ai nervii tari
eu am nevoie de mai mult
nu uita că sufletul meu a crescut din tsunami
printre rămăşiţe de poveşti
bolnavă
şi asta nu se vindecă
deschid răni cu un cuţit tocit
de la o vreme port rochia cu spatele în faţă
fără control pot face să te doară
dragul meu
dar asta nu e important
tu să nu mă atingi
mi-e rău
scot toate stelele din ochii mei
pe care le-am numărat cândva amândoi
le voi aşeza pe umerii tăi să respiri
spre mine drept şi des
Poezie:
Comentarii
Arty, eu aș lăsa ultima strofă „să răsufle” puțin...
Sancho Panza -
Arty, eu aș lăsa ultima strofă „să răsufle” puțin... :)
de pildă
„mi-e rău
seara las libere toate stelele
pe care le-am numărat amândoi
să-ți răsufle [respire] pe umeri”
și aș spune „cuțit tocit”, în loc de „cuțit neascuțit”.
în ansamblu, textul îmi place (în sensul de ”a rezona cu...”), are în el ceva din... expirația adâncă ce urmează unei mari oboseli.
da, ai dreptate Adriana, ultima strofă e încărcată, mă
arty -
da, ai dreptate Adriana, ultima strofă e încărcată, mă gândesc.
cum spui tu, un pic schimbă sensul, dar îmi place.
iar la cuţit, nu.. nu-mi place mie cuvântul tocit, dar fie :)
merci pentru lectură şi sfaturi
cu drag