Ela -
coborâm în cercuri de piatră
strivim șerpi
ascultăm tăcuți pelerinajul ploii
alt echinocțiu așteaptă să fie atins
nimic întreg aici în lumen
privirile umblă bezmetic
peste lanul de stele
căutătoare de echilibru
și aerul se despică în furtuni
fără să traversăm hăul
ne adunăm în matca noastră natală
singura certitudine
când foșnetul cerului devine potop
///
copyright: daniela luca, editor agonia.ro
Poezie:
Comentarii
hecatonhir -
poem transpus intr-un de anima dictum, o incercare de miscare ordonatoare în coborâre într-o lume adâncită în divizare unde propriul lumen rămne singurul refugiu. mi-au plăcut imaginile legate de stihii, aerul despicat în furtuni și foșnetul cerului devenind potop. cred, totuși, că titlul e un pic departe de trupul poemului.
Ela -
Dan, mulțam, mult. Interpretarea ta este situată pe firul transparent al versurilor. Cât privește titlul și corpul, ele - ambele - redau un cer negru ca onixul, așa cum l-am văzut într-un septembrie noaptea, în Tomis, pe timp de furtună. Era negru negru. Poate că în corpul poeziei nu se percepe acest negru, redat în titlu.