eram la țară, cu corina, împărțind surorește 6 + 8 ani și un sfârșit de vară căci se recolta grâul (bunicii n-aveau căruță, rugau vecinii să-i ajute la adus paiele), cam două drumuri făceau până terminau. încărcau până nu puteau trece două care pe drum, curgea o grămadă însă bunica venea din urmă și le mai aduna.
mama ne luase încălțări noi dar bătrânii ne învățau să umblăm desculțe ca să cruțăm papucii și să ne călim picioarele. așa cum erau obișnuiți copiii de la țară.
în ziua aia aveau de ajutor pe moș ion, un fel de unchi ce stătea-n poartă cu ei ... l-am rugat să ne ia cu căruța, să vedem cum e... ,,la deal'', ne-am tot ținut de el ca niște zgaibe pân' ne-a urcat pe-o scândură în spate, el cu nevastă-sa în față și-am plecat. pe drum, povestea de picioarele umflate ale bunicii, cum i-ar trece varicele de-ar pune comprese cu lipitori și pătlagină. soră-mea l-a întrebat ce-s alea... ,,un fel de draci care te vindecă. te sug de sânge până mori''.
a oprit căruța lâng-o râpă cu o lingură de apă și-a zis: ,,ia treceți singure partea ailaltă, dar cu grijă (rânjind)... sunt lipitori''. doamne, cât l-am implorat să ne poarte până dincolo, nici chip să audă, (nu-l rugasem s u f i c i e n t de frumos!). când am început să plângem, s-a înmuiat puțin (și la râsul nevestei), a luat-o pe soră-mea, simțind-o cum tremură să n-o ajungă dracii pofticioși, dându-i drumul drept ...în baltă.
mi s-au întunecat vorbele în gât, am răgușit de spaimă, pe loc mi-a sticlit o ură de animal în ochi și am urlat strângând din gheare ,,ad-o-napoi!''
a luat-o mecanic din apă, am mângâiat-o, i-am șters lacrimile și mucii, apoi, de mână, simțind toate pietrele, scaieții și cioturile-de-naiba de pe drum, ne-am întors în sat.
pășeam pe colțișori de iarbă să nu ne înghimpăm tare pielea. n-am să uit drumul ăla niciodată și nici imaginea picioarelor pline de sânge închegat în praf. vedeam pantofii cei noi mergându-ne-nainte... și mă gândeam la mama, cum în fiecare seară la oraș ne spunea povestea a două surori, nanuc și papuc.