anna -
zid fără nici o fereastră această tristețe
se plimbă cu bicicleta
pe străzile sângelui părăsit
de tine se poate muri gândesc
numai silueta ta prin subțirimea duminicii
se limpezea ca o fântână
îmbrăcată-n cagulă clipa
de care-mi ancorez monologul
aruncă praf
în ochii morții
Poezie:
Comentarii
Aranca -
tristetea ca un calcan tot asa de orb ca neputinta. crochiuri simple, conturind un monolog al singuratatii. in deriva timpul, citeodata inima sau ambele, atit de neincapatoare in trupul subtire al unei copil care a inceput nu se stie de ce, sa creasca . ai niste imagini remarcabile "numai silueta ta prin subțirimea duminicii" si mai ales: "de tine se poate muri gândesc" penita pentru ecourile umede ale singuratatii si modului de a nu-i spune pe nume.
anna -
Aranca, tu stii, lumea tristetii e de fapt dincolo de cuvinte, de aceea e greu sa scrii despre asta; aceste “poeme ale tristetii” (regret daca suna patetic) sunt doar o incercare de negociere cu lumea de afara, de fapt o impacare a pustiului dinauntru cu pustiul de afara; o sa incerc sa le grupez intr-un ciclu, ma gandesc de mult la o carte… trecerile tale stiu sa bucure, multumesc!