de atâtea coşmaruri mă vizitează morţii
cei cunoscuţi cu vorbe obişnuite cu ticuri şi metehne
de-ale casei /
fugim împreună călare sau în maşina mică
adormim în patul din mobila pentru păpuşi
e prea ridicol / sunt prea bătrână
să prind la piept o floare de păpădie în semn de doliu
pentru soarele din copilărie
când adunam în palmă inimi mici de traista ciobanului
să prindă rădăcină în alt loc
în muzeul holocaustului din biserica evanghelică
temporar cu intrare liberă de vacanţă
o fetiţă urcă la etaj printre orgile nefolosite
citeşte timpul ca pe un cod de bare al istoriei
între numele şi anii scoşi la lumină
(doar vântul mătură terasa celui mai înalt spital din oraş
la sfârşit de săptămână
nimeni nu mai păzeşte masa cofetăriei cu steguleţele altor ţări
din cupele de îngheţată ce se vor topi în absenţa copiilor)
un ocean în care nu mai încape nimic,
un chirurg care să ne coase brațele după ce
au fost smulse de rechini cu dinți ascuțiți.
așteptăm tehnica fotografică ce o să ne facă la fel de frumoși
precum manechinele din vitrinele marks & spencer
în timp ce
rămânem trupuri în hipotermie plutind. nu, nimeni nu o să ne recunoască
moliciunea pieli în iarna decadentă care tocmai se naște.
când tot ce s-a putut a fost eliminat / aruncat în ape tulburi.
ridică-te
ridică-te şi umblă îţi zic
ori vrei să fii cărat cu roaba la groapa cu ceilalţi
ce-mi stai chircit între pături cu pumnii la gură
în nopţile albe şi reci,
ca-n pian clapele
te scoală , blegule bleg
vrei lapte? dude? lego?
vrei trup de bărbat? inimă de copil?
ai tras după tine un tanc peste carne şi oase
şi-acum te culci peste ele
le pipăi, le pupi şi le mîngîi pe cap
Comentarii aleatorii