dimineaţa devreme pun leonard cohen şi de-o cafea tare
în faţa oglinzii cu periuţa peste dinţi ascult
cum se ceartă vecinii de deasupra pumnul în uşă
geamul spart înjurăturile din toţi pereţii
se duce naibii melodia mea preferată
rămân cu gustul de pastă oricât aş scuipa
viaţa
să facă ceva pentru mine ea trăieşte clipa
nu-i pasă de leonard nici de cafeaua care dă în foc
sună un ceas din interior timpul meu începe iar
o apuc de un capăt
între oameni
deschid fereastra să aflu aerul lumii la ora asta
era o prăjină de femeie
o zi întreagă n-o vedeai pe bătătură
ducea vaca la păscut între dafini
avea un fluier de cânta morţilor din cimitir
nişte hore de vânt înnebuneau grâul
nici ea nu mai părea întreagă inima i-o lua razna
ca vastica nu mai iubea nici soarele nămiezii
sătenii se uitau chiorâş nu-i păsa
agale cobora spre asfinţit ca o umbră târâş pe nisip
mulgea vaca dădea lapte copiilor de pe uliţă
o aşteptau flămânzi la poartă
turuia un fel de poveşti nemaiauzite
până când luna i se făcea colac în sân
mi-ar fi zis acum ”bătrâne”
îți imaginezi, Mihnea, că el ar fi avut ochii mai clari decât ai mei
mai sinceri
uimiți de literele tastaturii ca și de etichetele sticlelor
eu cu șapte ani mai în vârstă
l-aș fi putut trimite după țigări
așa cum mergeam cândva zornăind gologanii în pumni
îți imaginezi că mi-ar fi plăcut să-i explic tot ce a pierdut
de la facerea lumii noi
care a început odată cu absența lui
și-l văd, Mihnea, lângă mine întors
ca un băiat care a ieșit din sală să fumeze o țigară
și care întreabă
Comentarii aleatorii