moartea stătea lângă mine
îşi făcea timp din viaţa ei
de unde să ştiu eu că mă păzeşte
să nu cad în fântână ca ai lu mitrache
ş-ăl mic ş-ăl mare
făceam poze pe prispa lor când eram de şcoală
că aveau nişte leandri mari şi îmbobociţi o minunăţie
ne aşezam noi pe lângă ei cu zâmbete din alea
să ne aibă părinţii pe când trebuia să plecăm la oraş
să ajungem mari
nu ştiu de ce spuneau aşa
mari ajungem toţi numai că unii părinţi rămân cu sufletul
cum rămâne câmpul după seceriş
duminica vânzătorul de la Bingo
nu vine lângă coloane
nu este nimeni să oprească liniştea
doar profesorul ros de cancer
coborât din blocul bălţat cu polistiren ca din cer
îţi povesteşte zâmbind că aproape a scăpat
răul este un bine iconoclast
şi banii curg fără zgomot pe stradă precum sângele în abatoare
accelerezi
parbrizul înaintează lent ţi se lipeşte pe faţă ca o mască
duminica la prânz
nu este nimeni să-ţi spele maşina de praf şi cheaguri
vrei să uiți de tine dar uitarea nu mai funcționează
și nimic nu e suficient de puternic
aluneci în interior fără nici o frică
scăpat de sub control ca un schior la prima coborîre
pe o pîrtie neagră
și pentru o secundă toate pîrtiile din lume se pun una în continuarea alteia
doar ca să-ți dea peste cap orice pierdere de memorie
o să te încalec viață
chiar dacă va trebui să-mi execut numărul
pe betonul necruțător al orașului
fără invitații fără refuzuri
participă oricine pleacă oricine oricând
așa cum a fost întotdeauna felul meu
de a spune omenirii sunt aici te iubesc
pe rândurile din față vor sta necunoscuții
mai în spate voi cei care ați crezut întotdeauna
că știți de ce sunt în stare
că următoare mișcare e mai ușor de prezis
decât soarta unui vierme țintuit comod în acul pescarului
Comentarii aleatorii