parcă nimeni nu mai e în stare să stea cu fața la răsărit
să deschidă o fereastră
zilele se înnoadă precum prosoapele albite
când aburul devine nor subțire
setea soarelui cade printre frunze de porumb
ca după o ploaie cu gheață
eu merg pe fâșia dintre doi oameni vechi
sprijinită în poze alb-negru
marginea lor ondulată îmi asigură respirația
dacă ar fi să mai cultiv vreo plantă
aș răsădi iederă pe șira spinării
celor ce abuzează cuvinte sau izvoare
ea își va înmuia frunzele în apa sărată
dintre emoții
și omul bun va fi liber să călătorească spre cer
pentru semeni și fragi
Poezie:
Comentarii
- între crez şi blam -
a.a.a. -
Un text ok, aflat la interesecţia dintre ars poetica şi satiră.
Remarc "eu merg pe fâșia dintre doi oameni vechi/ sprijinită în poze alb-negru" şi " zilele se înnoadă precum prosoapele albite".
În prima unitate, aş tăia "iar"ul - aduce o nuanţă de epic care nu e necesară, ba din contra, mai ales că imediat urmează un "când". Aş tăia şi "şi"ul din "și eu merg pe fâșia dintre doi oameni vechi".
Şi aici aş umbla: "ea își va albi frunzele în apa sărată a emoţiilor" - genitivul ala supărător + "albi"tul - care se repetă.
Mulțumiri
Maria - Doina -
De acord, Adrian. Am schimbat și sper că am găsit o soluție bună.
Mulțumesc frumos!