prin geamul meu trec tot felul de chestii nici nu gândiţi
am fost la fel de singură ca un inel cu diamante
în vitrina unui magazin de lux din lume venea o senzaţie de nelinişte
pe care o îndepărtam cu o cârpă din când în când abuream şi eu sticla cu urme de
praf prietenul meu de o viaţă fiindcă îl îndepărtez şi el tot aici se întoarce
îmi umple casa aşa cum lumina de sus taie copacii de pe alee până
într-o zi în care ne trezim cu toţii că nu avem niciun rost
ne pare rău de viaţă dar nici cu moartea nu facem pact
era un oraş în care tocurile înalte pocneau rar
pe asfaltul cel de toate zilele
dar când se întâmpla pământul tremura din încheieturi
precum mesele din vagonul restaurant
se învârteau mai iute moriştile de jucărie din parcul copiilor
un răsărit mazarin îmi dezlipeşte pleoapele
printr-o lovitură de teatru împinge noaptea
de-o parte şi de cealaltă două uşi glisante
atenţie se schimbă scena papal chipul radios
se înalţă din scaun strigând pace pace
nu ştiu cum poate să ia o decizie rapidă
să mă seducă să mă alimenteze cu mister
cred că a învăţat de undeva arta disimulării
face compromisuri şi foarte diplomat
ajunge la inima mea pe care printr-un tratat
avantajos şi fără canoane o cucereşte
trezirea
îmi sprijin palma dreaptă pe o lămâie uriașă
în partea stângă de la marginea patului încolo
o mare de greață înfige-ți unghiile adânc
scoate la iveală izvorul de limonadă tămăduitor
iordanul se varsă în marea moartă spun sec
bine atunci îți voi spune adevărul ești eutih al doilea
încerc să ridic sprâncenele figura asta m-a scos din multe belele
sau poate ar trebui să râd să vadă că nu m-a făcut
sprâncenele refuză hai să coborâm în mare
o lămâie găsim noi pe undeva
Comentarii aleatorii