tu ai două capete care nu se întâlnesc spunea bunica
citind cu degetul liniile din palma mea
e ca şi cum aş vrea să smulg o rădăcină de cicoare
atât de adânc şi amar stau înfipţi anii aceia cu semne pe genunchi
de la treptele înalte cu coajă de var groasă
de culoarea cerului copt a furtună
nu pot lăsa ce-am început când mă jucam frumos cu norii
nici podeaua frecată cu leşie fierbinte
nici fierul de călcat care înghiţea tăciuni ca un balaur
ai ascultat vreodată marea de pe balcon
încât să vrei o țigară
sau ai văzut cum
soarele se ridică lent din piatra ponce
atunci stăteai cum stau casele cu tufe în podea
pragul de sus al secretelor
te scotea în lume
îți întindea o cană fermecată
beai ani și te strâmbai
pentru tine moartea era un balon uitat
îl miroseai bolnav de petunii
moartea stătea lângă mine
îşi făcea timp din viaţa ei
de unde să ştiu eu că mă păzeşte
să nu cad în fântână ca ai lu mitrache
ş-ăl mic ş-ăl mare
făceam poze pe prispa lor când eram de şcoală
că aveau nişte leandri mari şi îmbobociţi o minunăţie
ne aşezam noi pe lângă ei cu zâmbete din alea
să ne aibă părinţii pe când trebuia să plecăm la oraş
să ajungem mari
nu ştiu de ce spuneau aşa
mari ajungem toţi numai că unii părinţi rămân cu sufletul
cum rămâne câmpul după seceriş
umblu ca marea înfuriată de la ţărm la ţărm
drumul e greu de parcurs parcă am un
titanic legat de încheietura piciorului
de şubrezenie raftul vremii stă gata să pice
pe el puneam odată pariuri
mai umblă îmi spune lumina din far
mai caută
poate găseşti o cale de-ntoarcere
orice quid îşi găseşte un quo
aici frumuseţea se măsoară în ploi
aici fiecare zi e o şansă de a săruta
gura furtunii
Comentarii aleatorii