Ies din casă fără să intru în lume
ies și mă pun deoparte și o urmăresc din priviri.
Poetul se uită la oamenii-chiftele
se uită la ei și vede un torent care nu îl privește.
Oamenii-chiftele se învârtesc ca unși
se învârtesc rostogoliți de viață
se învârtesc de pe o parte pe alta
se învârtesc indiferent
de câte doage lipsă au în dotare se învârtesc …
Ies din realitate fără să intru în vis
ies și mă pun deoparte și îi urmăresc din priviri pe
oamenii-chiftele mă uit la ei și văd un torent

tată
nu zăbovi
nu te opri din drum
nu spune de rău
caută-mă unde-şi lasă dealul umbra jos-
jos peste ramurile tale
nu chema norii sunt peste tot laşi
tată
de câte ori or cânta cocoşii să ştii că
te-am tot minţit
te-am tot hulit şi
nu te-am recunoscut
uite-aşa
fiindcă m-ai lăsat să fac ce vreau
mi-ai zis ridică-te şi m-am ridicat
şi tot n-am pus o vorbă pentru tine
nici până în ziua de azi