ce sa mă fac cu tine
daca tot creşti către mine
când lumina se iţeşte
din cochilia plina cu cruciuliţe a unei elfe
da
îţi dă voie să mă prinzi de mână acum
să întrebăm totuşi spiriduşii?
să-i întrebăm!
dacă aruncă în noi cu lămâi sigur ne aşteaptă o cruce de drumuri
ce sa mă fac cu tine
să mă fac oare ambră şi să te păstrez pentru încă 1000 de ani
să mă ţin oacheşă aşa cum sunt lângă ochii tăi plini de fosfene sclipicioase
lângă mâinile tale din care culegeam zmeură rară
niciodată paharul n-a fost prea plin
în localurile publice se întrec măsurile
cu veninul fostelor iubiri
nevinovat
între noi tremură sărutul ca un miel înainte de tăiere
mi-aş dori să nu-l afecteze ţipătul pescăruşilor
nu ei sunt de vină
nu pot vorbi despre lucrurile deja strânse
de fapt ştii că nu m-a interesat niciodată apele mai adânci
trandafirul plus cele o mie de cuvinte spuse la urechi
şi-au aplecat capurile ca nişte bărbaţi care vor să se disculpe
scriam așa la nervi
primăvara mi se zbătea în pumni
cădeau petalele, se răvășeau toate frumusețile alea de vorbe și intenții
construite în spațiile invernale
uite, mă, ziceam, ce seamănă oamenii ăștia cu mine, dar parcă nu
uite, ce bine e să nu arunci ușile-n mare
să ai mereu una pe care să ieși
singur și revoltător
în plină tranzacție
să fredonezi cântece franțuzești în vârful buzelor
și să ți se pară lumea mică cât o monedă de ciocolată
din care să muști când ți-e poftă câte un pic, câte un pic
Comentarii aleatorii