toamnă sufletul meu e plecat la datorie
pentru un zâmbet de familie
am lăsat tinereţea în hainele de mătase
parcă duc un trup greu în raniţă
cât vezi cu luneta sunt celelalte lucruri în rătăcire
şi toate picăturile rostogolesc pe fruntea mea
nenumărate roţi care transportă muniţie de gânduri
toamnă am sufletul ca o cască împuşcată
plină cu pământ din care iese colţul unui fir
scăpat cu viaţă
o femeie în colţul culoarului la capătul fără ferestre
tânără ca pasărea fără cuib şi bătrână ca păianjenul fără casă
mă priveşte cu ochi de lapte covăsit în care a curs cerneală
respiră de parcă ar înota de ore în şir doar în cerc
degetele îi tremură pe gâtul lung de madonă
de balerină la final de spectacol
capul îi cade într-o parte ca bobocul prea greu pe tulpină
ea a plâns cel puţin un gram mai mult decât mine
atât cât era necesar ca lacrimile
s-o uite în plata domnului
mi-ar fi zis acum ”bătrâne”
îți imaginezi, Mihnea, că el ar fi avut ochii mai clari decât ai mei
mai sinceri
uimiți de literele tastaturii ca și de etichetele sticlelor
eu cu șapte ani mai în vârstă
l-aș fi putut trimite după țigări
așa cum mergeam cândva zornăind gologanii în pumni
îți imaginezi că mi-ar fi plăcut să-i explic tot ce a pierdut
de la facerea lumii noi
care a început odată cu absența lui
și-l văd, Mihnea, lângă mine întors
ca un băiat care a ieșit din sală să fumeze o țigară
și care întreabă
seara se varsă în farfuria goală
mai înfometată de buzele mele neînmuiate
în ciorba asta zilnică oferită de iluştrii vremii
un fel de pomană pusă de ispită
gladiatorul din arena cotidiană
pe care se pariază la greu
din tribune se amuză aplaudă înjură
o întreagă politică de eliminare a aproapelui
n-am învăţat nimic cât drum am mers pe
lângă Omul atât de simplu în purtare
într-o zi la o răscruce mi-ai zis
descurcă-te
am crezut că libertatea nu poate fi
un salam de biscuiţi cu rahat
deși suntem oameni din tot felul de gânduri
ne facem acrobați
după copiii care nu-și plâng niciodată părinții
din prea multe griji nici nu ne mai pasă cum va arăta casa
pe dinăuntru ochii ni se vor umple de nisip
în gurile căscate
pescărușii vor face salturi mortale
Comentarii aleatorii