Ies din casă fără să intru în lume
ies și mă pun deoparte și o urmăresc din priviri.
Poetul se uită la oamenii-chiftele
se uită la ei și vede un torent care nu îl privește.
Oamenii-chiftele se învârtesc ca unși
se învârtesc rostogoliți de viață
se învârtesc de pe o parte pe alta
se învârtesc indiferent
de câte doage lipsă au în dotare se învârtesc …
Ies din realitate fără să intru în vis
ies și mă pun deoparte și îi urmăresc din priviri pe
oamenii-chiftele mă uit la ei și văd un torent
poeziile sunt ca niște așchii rămase printre dinți
de la un lemn dulce din care nu-ți aduci aminte
să fi mușcat
te trezești obosit și începi să scuipi pe monitor
ele se aranjează uneori atât de frumos că îți vine să râzi
să te gâdili sub bărbie cu unghia de la arătător
dacă sunt multe te doare limba și te gândești
să continui mâine da de unde
te ridici a doua oară din pat a treia bei un pahar cu apă
și continui
am ieșit din bula de aur a certitudinii
fix în pielea goală
pe stradă nici un cunoscut
nici un prieten n-a strigat
s-a auzit vocea mea:
dați-mi traseele mele, oamenii, străzile
dar n-a viat nimic decât un generic de știri
cu morții altora
unde e șoimul cu ochi sclipitori
bufnița de vede în lună
copacul pe care l-am tăiat pe fulger
întâia dată
să-mi dați fata care mi-a închis definitiv copilăria
dar toți au tăcut
pe după uluci case încremenite
trei epoci stinse cu var
întunericul a devenit materia primă din care construiesc
totul de la capăt
acum când tu mă ţii oarbă într-o dragoste închisă desenată cu cretă
pe asfaltul rece
nimicul şi sângele se împletesc atât de frumos dar nimeni nu pomeneşte
de puls sau vindecare în această dimineaţă când soarele explodează
sfâşietor de singur în oraşul cu oameni negri şi avioane prăbuşite
la numai câţiva km depărtare
acolo unde se strigă pe mai multe voci acelaşi mesaj şi se practică o nebunie colectivă
o tulburare contagioasă împinsă mult
Comentarii aleatorii