era o noapte banală mă gândeam la diferenţa dintre spirit şi materie
la norii interstelari la faptul că apa nu se poate fără foc
sau focul fără apă
la structura cristalină a rocilor şi interstiţiile din rinichi
durerea îmi aluneca pe şira spinării mă gândeam că e un noroc
să fiu o scânteie pe coridorul măturat de vânt
într-o lume de-a dreptul frumoasă unde vine primăvara
cu gustul ei acrişor de livadă de corcoduşi
am o rană perfect rotundă în palma stângă cât să încapă soarele în ea
şi dacă strâng pumnul plouă
Stau pe trepte,
în coridor,
cu ţigările
şi cafeaua
alături,
cu genunchii
în dreptul
pieptului,
lipiţi unul
de altul,
ca nişte
apărători.
Stau şi
(mă) scriu.
Din timp
în timp,
închid
ochii
şi îmi masez
pleoapele,
imaginându-mi
tot felul de
situaţii extreme
şi-atunci,
globii
oculari
încep
să scârţâie
ca o poartă
ce se deschide
în nicăieri.
Stau
în curent,
cu geamul
şi uşa deschise,
stau în camera mea de trei zile
e linişte şi frig ca în biserici
din când în când îmi vine mama la uşă
îi aud bătăile inimii ca nişte clopote îmi vorbeşte despre vindecare
ca şi cum mi-ar spune că peste noapte vor înflori copacii
când aici a rămas atâta iarnă
mă minte ca atunci când mă învăţa să merg pe bicicletă
mă sprijinea o vreme apoi îmi dădea drumul
vocea ei rămasă mult în spate parcă îmi şoptea aproape de ureche
mâna ei rămânea încă mult caldă peste mâna mea
era de ajuns cât să îmi ţin mult singură echilibrul
Comentarii aleatorii