numai tăcerea şi-a băgat minţile la cap
copleşită
inimă şi-a făcut cuib din singurătăţi
din umbra ei
învaţă-mă cum să fac drumul printre oameni înfofoliţi în şaluri gri
deschide-mi ochii
cu vârful degetului arătător
ce dor mi se face de locul unde
nimeni nu trăieşte viaţa din obligaţie
o singură poezie de-aş lua în fiecare noapte
înainte de culcare
cuvintele mi-ar fi îndeajuns
să-mi arate cel mai înalt loc de unde pot vedea cum stau lucrurile
în prima zi din an
dragostea m-a găsit cu toate aşteptările la cap
probabil şi-a făcut o regulă
din vreme ce n-a ştiut cât de scurt este firul
avea nişte noduri
în sânge
eu m-am îndepărtat cu grijă de coajă
fără nicio urmă de inimă rea
spre deosebire de alte timpuri
nu mi-a fost uşor
s-o iau de la capăt
jumătate din oraş şi jumătate de ploaie
mi se scurg printre degete
aşa cum a fost prezis
încă mai caut ziua de ieri
alungită sub roţile tramvaiului
cu ochi de pisică mai galbeni decât aurul
firele de nisip din palmă
dispar în gura de canalizare
mereu deschisă
bocca della verità
lângă manechinele decapitate
şi locurile de parcare pentru handicapaţi
în spitalul psihiatric îngerii au buzele dulci
de la prea mult lapte praf înghiţit fierbinte
din căni de plastic moale
şi roz ca unghiile lor decalcifiate
aripile ascunse sub halatul de molton
cresc fără de măsură
atunci când asistentele de gardă tricotează
dacă îi priveşti cu atenţie
în ochii lor de neon
albi şi fierbinţi ca piatra de var stinsă
vezi cum se deschide şi se închide periodic
câte o fereastră cu bare la etaj
ori uşa de la salonul pentru agitaţi
Comentarii aleatorii