la revedere
i-am spus orbului
cînd mai treceți
apoi s-a prabușit
peste mine cerul
nu voiam să mă mai ridic
dintre ruine și dîre sărate
am deslușit
un am un să și un văd
nici dragostea nu e ceea ce înţeleg că este
din ea au căzut oamenii trişti
zilele lor ca nişte lucruri nefăcute la timp mi se păreau prea lungi
am crezut c-ai fi vrut să auzi că nimic nu mai e la fel fără tine
acolo unde mă voi duce
n-am să-mi mai sprijin viaţa de cuvântul vreunei femei
n-am să mai scriu despre cum sunt pietrele
ce rost mai au ele dacă dorm de la începutul lumii
dragostea râde
a uitat cine sunt
îmbrăcat în haine de cerşetor
numai clipele mi s-au așezat pe umăr
înainte să ajungem unul la celălalt
ne-am întins singuri hainele pe sârmă
tu ca o femeie de treabă
eu ca un bărbat fără femeie
închiși în noi
abia mai reușim să punem zile deoparte
pierdem tot ce era de salvat
chiar și îngerul din lucrurile primite la naștere
a rămas fără o aripă
te iubesc
îmi vine să-ţi spun beau vinul refuzat
singurătăţii
vorbele tale joacă o scenă de film din anii cincizeci
iubirea ocupă spaţiul verde
oameni stau la coadă pentru o carte
atâtea poveşti
prinţesa mea strânge
pe patul de moarte nu ştiu ce urmează
întâi
să te am
îmi aduc aminte de Dumnezeu
eşti mai aproape cu fiecare zi
sufletul descoperă lumea
nu mai vrea fluturi
în alb
trag orizontul muşcat de lăcuste
noaptea
îl pun să aleagă
îmbujorată a deschis ochii mari
mi-a zâmbit ca unui somnoros copil bucălat
simțeam fericirea injecție cu lumină
făcută de o asistentă cu buze roșii și halat scurt
mă întrebam dacă mai visez sau poate sunt
prins într-o poveste de-a bunicii
costița sfârâind și ochiul auriu și ceaiul și
bătăile din piept nu lăsau să zacă
îndoiala în cameră mirosea
a ploaie cu boabe de struguri
mângâieri necontenite îmi striveau simțurile
ne priveam în ochi fără sfială
foamea de ea intensă a ei fără limite
Comentarii aleatorii