rămâi să povestim mai departe
în timp ce înaintăm lumea o să ni se mai pară de poveste
iubindu-ne lucrurile se vor mişca
exact ca atunci când nu ne-am ascuns de-un posibil eşec
noi încă dormim în inimile cu etichete de lux
străbatem aceeiaşi fericire ca toți ceilați care au învățat să ierte
pe partea cealaltă a străzii o să ieșim din nou să lustruim pantofii mai marilor noştri
prin toate mâinile întinse vom vedea mai multă lumină
o să ne izbăvească
lor nu le e frică să creadă pentru că nu le mai pasă
hora-nteţită-n sforile-i grave destinul
resturi din arse demersuri la monumentul înalt
beneficiarul de sentimente
la care trudise atâta lumină suavă
cât soarele tropical, vreau să spun gândul,
ţine ostatecă-n templul de jar al memoriei
clipa dintâi,
cât sânge de bal traversează câmpul imaginaţiei
dacă eu nu mai ard
în acest pestriţ carnaval asumat
unde saturaţi ori striviţi de banal
bântuiţi de taine şi stridenţi în culori papagal
implorăm te miri ce în genunchi
în numele dragostei şi-al sfântului Ideal-
plouă triumfător în orașul
cu edificii multicolore
cu baruri jegoase
cu depozite uriașe de alimente și șobolani
cu biblioteci secrete pentru toate femeile singure din lume
cu bănci falimentare, mincinoase
cu biserici monumentale, mincinoase și ele
plouă și se inundă canalizările
și se strică clopotele
și se întorc oamenii în umbrelele lor ca în niște chilii
și se inundă strazile și etajele
și turnurile și catedralele
și eu , cocoțată undeva , pe un rest de poem
savurez toamna asta atât de necesară
Derulam pe tăcute un poem
rostogolit prin zăpadă
de niște roți de vară
în noapte
apoi
a venit viscolul și ne-a luat pe sus
și ne-a răsturnat cu tot cu autocar
apoi
au venit pompierii și ne-au luat pe sus
și ne-au răsturnat pe toți într-un bar
acolo unde
ne derula pe tăcute un poem
acolo unde
stăteam și-așteptam fumându-ne
printre vorbe
speranțele și cafeaua așteptam
să plece viscolul
și să vină niște roți de vară
și să ne rostogolească prin zăpadă
lumea vorbeşte de sentimente
pe la spate îşi sfâşie unul altuia inimile
din gheară nu poate fi scoasă cruzimea
lupta pentru supravieţuire începe
mai presus de orice necuvântătoare
biciuieşte timpul
zilele cu jumătăţile de limbi scoase
coboară umbrele la picioare
unii sunt oameni numai când simt dureri în tâmple
atunci nimeni nu poate scoate apa din visul înecatului
mâna pusă pe ultima literă a cuvântului moarte
e neagră ca o mângâiere de văduvă
Comentarii aleatorii