am visat că ți-am spus tot
ce se putea spune în viața asta
idei cuvinte imagini
mi-ai mulțumit și trăsăturile
au început să ți se șteargă stai aici am șoptit
nu vom primi nicio pedeapsă
sufletele noastre s-au aproapiat atât de frumos
încât nimic rău nu se poate întâmpla
am început să alerg așa cum nu a mai alergat
vreodată un om
printre buzele tale ieșeau împletite liniștea și teama
găsește ceva îmi spuneai
liniștește-te îmi spuneai
în tăcere-mpietrit, ameţeam
cu o halbă de bere nimicul,
în speranţa că o să apară
mai devreme sau mai târziu,
dinăuntru ori dinafară
vreun semn de aţipire
din partea lui. Eventual, unul
schiţat cu ţeasta
de sus în jos
ori din stânga în dreapta.
Însă, nimic.
Nimic nu s-a-ntâmplat.
Nimic altceva decât
nimicul -
acelaşi -
care continuă
să convieţuiască
în sângele meu
cu inamicul -
barmanul ăla
întunecat la faţă care,
din timp în timp,
îşi iţeşte capul
fotografie needitată cu sfârşit:
adolescente cu sfârcuri întărite la 12 noaptea
când ploaia spală mirosul de prafuri şi moarte.
femeie în costum de iepure,
perversitatea ta mă sfințeşte.
numai tu, dintre toate.
numai tu şi iubirea ta de câine vagabond.
luna răsare de două ori. ne vedem, ne atingem, ne zâmbim.
din ţâțele lumii curge tristeţea,
purulenta mea tristețe,
alba mea tristețe,
tristețea mea tristă.
dacă oamenii sunt pomi atunci sunt mai degrabă peri
fructele la înălţimea soarelui de amiază cu mustul dulce
cad şi ele de la sine
viermănoase sau nu cu sâmburii mici şi moi fiindcă omul se rupe
ca să se lepede pe pământ cu dinţii şi oasele netezite
se topeşte ca fagurele
Comentarii aleatorii