încrâncenaţii se aşază umăr la umăr
la semafor
aceleaşi versuri care-mi dau drumul
aerului din plămâni
mon bel amour mon cher amour ma déchirure
amintirea deşiră oase lungi albe
pe o farfurie mult prea îngustă
o grămăjoară de nisip strălucind
în soarele uitat pe faleză
un castel înghiţit de alge
Şi ce dacă un necunoscut îţi zâmbeşte?
Si ce dacă zâmbetul său te topeşte?
E doar zâmbetul unui trecător grăbit
Al altuia care ţi-ai fi dorit să fi poposit,
Al altuia pe care ţi-ai fi dorit să-l fi oprit.
s-a tras cortina
ora de culcare
nu mai juca teatru
de partea mea
e plăcerea
te rog
publicul ne vrea perfecți
să-i spunem nu
în ciuda unei repulsii
vom învăţa
iubirea poate fi
mototolită mai bine
într-un pat
conjugal
oamenii singuri nu se iscălesc la sfârşitul scrisorilor
nimic nu-i îndreptăţeşte să nu iubească
din umbră
eu te aştept
prin fereastra deschisă ca un ochi de toamnă împăienjenit
numai o frunză vine la aceeaşi masă
în lipsa cuvintelor
se apără cu amândouă mâinile de aburii ceaiului
n-am să-ţi spun tot
nici că părul mi-a dat fire albe
fără să mă îndoiesc vreo clipă cum zilele se sfârşesc
doar în lucruri nespuse
Comentarii aleatorii