dragostea se comportă ca un miriapod
înghiţit de o viperă.
devorează interiorul pînă îşi croieşte drum afară
omorînd şarpele.
memoria se aprinde în flaşuri scurte
ca un lac văzut din avion. ştiu
aveam o poftă nebună să-mi petrec seara dormind
de parcă întreg apartamentul s-ar fi inundat.
dacă m-aş fi dat jos din pat mi-aş fi murdărit tălpile
cu noroi.
mama își aștepta singură moartea într-un spital, într-o cameră numerotată, cu fereastră veche, înaltă, aproape solemnă precum un înger de veghe țintuit acolo demult lăsând se audă trecându-i ușor pe sub aripi primăvara care venea nu știu de unde venea și tot venea și nu se mai oprea din venit
Ies din casă fără să intru în lume
ies și mă pun deoparte și o urmăresc din priviri.
Poetul se uită la oamenii-chiftele
se uită la ei și vede un torent care nu îl privește.
Oamenii-chiftele se învârtesc ca unși
se învârtesc rostogoliți de viață
se învârtesc de pe o parte pe alta
se învârtesc indiferent
de câte doage lipsă au în dotare se învârtesc …
Ies din realitate fără să intru în vis
ies și mă pun deoparte și îi urmăresc din priviri pe
oamenii-chiftele mă uit la ei și văd un torent
1.
mâna ta pe mâna mea
pe barele din metrou. momentul în care amețim pentru câteva secunde,
momentul în care
vehicolele se pun în mișcare. și se scurg fiecare înspre o stradă, o casă
ca și cum ar fi tuburi de dren
către locul unde se adună toate amintirile.
se imprimă încet pe o hârtie fină.
uneori te întrebi la ce mai e bună o uşă dacă în spatele ei
nu e nimeni să o deschidă
să te invite în casă ca şi cum s-ar deschide coapsele unei femei
să discuţi despre timbre nedantelate perţa muzica anilor 90
despre plăci de rigips adezivi despre cît de greu e să cînţi live heavy metal
în general despre lucruri care să te convingă de faptul că încă nu ţi-ai părăsit trupul
ca un profesor de latină ce pleacă din sala de cursuri dezamăgit în timp ce elevii îi strigă
silva silvae la toamnă tataie
Comentarii aleatorii