s-a aşezat lângă mine în cursa
pentru lucruri frumos ticluite
maşina e veche de când lumea
singura cu autosugestie
fiecare a urcat măcar o dată
pentru cel mai scurt itinerar de
viaţă a împărţit priviri aerul
tras pe nări până la halucinare
cuvinte în atâtea tonalităţi
citite în expresii virile
poveste lângă poveste
în pătrăţica lui nimic nu-i mai aparţine
gândurile tuturor ca nişte seringi
hrănite cu sânge şi istorii de carne
călătoresc fără să coboare dinlăuntru
femeia de lângă mine se teme
bețișorul scurt în poșetă arde
intimitatea
din dragoste oarbă atinge fermoarul
după certificatul de naștere
timpul
transformă în ticuri iubirea
mă rănește la coapsă
din celălalt capăt văd soarele în mătură
omul de zăpada visează
pacea
sub un măslin înclinat de ninsori
anexez partea din suflet cu ieșire la cer
plec fruntea și râd
nu-mi trebuie mult să fiu fericit
un turn de care lumea să nu treacă
cu gândul
uneori ar fi vrut să facă dragoste cu ea
dar nu oricum nu oriunde
ar fi vrut să orbească
să nu mai audă nimic să nu mai simtă decît mirosul ei verde
ca de lăstar pe care îl jupoi sadic
pentru altoire
și mirosul acrișor al gorgoazelor cînd plenesc din floare în mai
ar fi vrut să amețească uneori
ca atunci cînd te învîrți prea mult cu ringhișpilul
după ce ai băut prima bere și luna
îți cade peste umeri
fără să se mai poată opri
apoi ar fi vrut să îi sărute
gîndurile
daca ştiam de umbra ce se adună
dintre picăturile de ceară
limpezit
la fel cum clipoceşte aripa unui înger
când
doar foarte puţin obosit
se ridică de pe mânuţa unui copil cu scalpul golaş acoperit cu o caciuliţă cu reni,
daca ştiam de umbra asta absurd de frumoasă
ca degetele tale lemnoase mamă dragă mama mea
atunci nu plecam de lângă fruntea lui rece
pe care abia începuse să cadă zăpada, să se împiedice
ca intr-un puzzle absurd,
of da
Nu mai auzisem nimic de iubire.
Într-un depozit militar pentru poeţi,
găsisem o reprezentare a vieţii
în origami din hârtii ordinare,
prevestind întoarcerea viitorului.
Părţile nevăzute ale lunii
erau studiate din spatele soarelui;
eu însumi eram lider de pahar
într-un sinod tihnit de ticăloşi,
la o celebră cântare prin altar.
Ar fi trebuit să mă vezi…
de mine-ţi povestisem puţin
şi rar.
Auditul scurt
aducea toate acuzaţiile:
dezordinea,
făcea vrăji cu lacrimi,
reţinuse mai multe zile
Comentarii aleatorii