dimineaţa lunecă pe şosea mai ceva decât în mare
într-o linişte lucie
lumina ca o cârpă moale ne şterge ghetele
ne perie hainele în picouri nişte roiuri de molii care sparg tiparele
ne ţinem strâns avem suflări diferite mici năluci cuvintele
nespuse în timp se dezintegrează
scârţâie altfel acest alb care se lasă călcat în picioare
mergem aşa ca dintr-o necesitate gerul consimte
împrejur nimeni şi pâclele de veghe
am putea părea statuia iubirii
în faţă la primărie
câteva becuri halogen împrăştie lumină gălbuie la păsări
toamnă sufletul meu e plecat la datorie
pentru un zâmbet de familie
am lăsat tinereţea în hainele de mătase
parcă duc un trup greu în raniţă
cât vezi cu luneta sunt celelalte lucruri în rătăcire
şi toate picăturile rostogolesc pe fruntea mea
nenumărate roţi care transportă muniţie de gânduri
toamnă am sufletul ca o cască împuşcată
plină cu pământ din care iese colţul unui fir
scăpat cu viaţă
toate poveştile sunt lungi cât un pat
întotdeauna patul este montat într-o fereastră
din care flutură tinereşte o perdea
prin fereastră zboară poetic păsări
sau alte personaje secundare
flauşate, de hârtie sau diverse materiale
relaţionate , în tonuri superlative.
nu lipsesc verbele - fluide, suave, călătoare
şi gesturile tranşante, clapele , tastele şi
semnele de punctuaţie
înfipte şurubelnic între conversaţii
am făcut tot posibilul
să nu fie nicio scurgere de bine
să nu se inflameze orgoliul
acest compus
uman
să rămână în recipiente
să nu sară în aer
vreun sentiment aprins
am deschis toate uşile
de metal
un vânt cu toane
a rupt pagină cu pagină
din studiul meu
din lucrarea de doctorat
din calculele pentru experiment
din câte-un vers scris pe margine
mărunt şi neglijent
ca o bucată de afect fărâmiţată
în turnesol
Comentarii aleatorii