poezie generală

imaginea utilizatorului celestin

Îndată ce lumea s-a întors câtre cer

singurătatea n-a fost pedespsită
piatra o priveşte în ochi
cum se înstrăinează de lume

şarpele iese din măr
ca un suflet târât
pustiul din praful de oase
pândeşte

liniştea n-a pus păcatul la inimă
doar lucrurile făcute greşit de la facerea lumii încoace
privesc în jos
moartea ca o femeie de pescar îşi aruncă năvoadele

bărbatul cu toate cele luate în stăpânirea lui
ispăşeşte
iubirea
după prima despărţire
a rămas deschisă umbrelor

imaginea utilizatorului elena katamira

Prietena Portocalie

după o întâmplare adevarată

prietena avea casă cu pereți formați din straturi verticale de lumină
casa ei era înclinată spre est și se rotea o dată cu soarele
fiecare rotație lăsa în aer un pod peste care treceau dus întors
ființe înaripate sau nu
nu știu unde duceau podurile
după fiecare trecere ele dispăreau lăsând loc altora noi
mai luminoase, mai mari, mai înalte
precum casa creștea din sine însăși
precum casa avea suflet și sufletul ei era însăși ea, Prietena
Portocalie,
m-am uitat bine și am văzut cum casa avea și pântec

imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu

îşi spunea singură şi cam atât

pe margine se făcea seară dintr-un fum ieşit aiurea pe cer
mâinile ei se încrucişau obişnuit
inima ei n-avea chef de joacă

la o distanţă nedefinită era el
într-o blană de culoarea toamnei
în care două boabe de strugure făcuseră ochi
deloc timid după cum se fixase în singurătatea de-a doua

mai erau şi umbrele
cu nişte cozi de şoarece alergau pe ziduri
luna ieşită dintr-o lanternă spartă în două

şi o linişte chitită

continua să-şi zică în felul acela
desperecheat

imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu

acest alb din cămaşa lui

în lumină de bumbac mă dezmeticesc
dar nu ştiu mă visează dumnezeu
lipită de pieptul lui liniştea ca o ţesătură
moale mă strânge acum şi colţurile casei
sunt steaua sub care m-am născut

ca o cârtiţă care s-a înfundat în prea multă lumină
sunt şi dacă mi-aş găsi braţele de unde să încep
când viaţa aici se termină în strai pur înveliş de
păcate pe care le port în mine ca în buzunare
largi umplute de materialul râvnit

imaginea utilizatorului poema

bolero

- variantă -

cât te iubesc
în
a luminii răscruce
când
raza te atinge
cu o
căutătură
de duce
pe sub franjuri violet de mălin
ori pe lângă mătuşi cu spinări de carmin
prin parfumul de cedru, de scorţişor
pe sub norii ce dansează astăzi uşor
acolo
desenez
cum
alunecă
ploaia
peste inima ta
un fel de alunecare către zăpezi
când îmi pare că lentoarea-ţi m-atinge
pe pieptul meu când liniştită se ninge
fredonându-te într-o cântare brumoasă

Pagini

Subscribe to poezie generală