nu vreau să fii frumoasă, doar să-mi placi.
când te-nfăşor pe-un voal de in subţire,
ne ţine-n cer prea născător de maci
sărutul meu ce nu-şi mai vine-n fire.
nu vreau să fii frumoasă, vreau să-mi ierţi
iubirea care-nvinge, cu-ndrăzneală,
metempsihoze grele sub coperţi
nerepetând destine de cerneală.
nu vreau să fugi, ba dimpotrivă, vreau
s-adormi visând un zeu ce îţi dezgroapă
din coasta lumii ziua-n care beau
neînceput adâncul tău de apă
în camera ta mai este loc doar pentru o prințesă
și pentru un vis plăpând netulburat două zile și trei nopți
lângă pat sticla cu apa plată nu prea rece
pe masa joasă tableta și trei bomboane fine cu alune
nimic altceva nu încape
poate doar o rază mușcându-ți talpa stângă dimineața și
zburând haotic
un fir de praf de pe o amintire de demult
iubeşte
nu te retrage în inimă din cauza orei târzii
pentru mine drumul nu se opreşte în oameni tăcuţi
mereu îngrijorată îmbraci cele mai frumoase haine
cuvintele spuse în plus pentru a spori frumuseţea
s-au ruşinat
acum stau lângă mine
ca nişte copii aşteaptă să-i mângâi pe creştet
dar mâinile mele sunt întinse spre tine
înainte de a răspunde chemării
îţi ţugui buzele
dincolo de fereastră sărutul îşi pune o mână cu faţa la geam
mă apropii ca un abur de un lucru prea rece
singura grijă a lui cobuz era să nu-i fure cineva bicicleta
la crîşmăriţă striga marianoo ai grijă la bicla mea şi mută pe taraf tv
în jumate de oră dădea pe gît patru sferturi de muscăţel se lăuda
că a fentat moartea cînd l-a dus nevasta la tratament în italia
toate astea s-au întîmplat pînă cînd o noapte mi-a spălat picioarele cu ulei de măsline
ca magdalena cristului
a intrat unul în crîşmă şi-a zis
bă am văzut pe cineva la urgenţe cum era resuscitat dar n-a avut nici o şansă
şi uite-aşa a ajuns cobuz în legendă
oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent să nu deranjeze moartea
o lăsa să intre să se asigure că îi încap şi picioarele
că stă comod cu mâinile pe piept răstimp îi vorbea
stai fetiţo să sculptez câteva flori nemuritoare
să fie din partea mea când te-oi duce
următoarea zi
oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent încă o moarte arvunise
lemnul de esenţă pentru veşnicie
o lăsa să se aşeze cât e de lungană
să fie sigur că se potriveşte măsurilor
Comentarii aleatorii