După cum ți-am mai spus, după cum ți-am jurat,
Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc,
Doar că toamna m-a luat… iar m-a luat la-njurat
Și mă scuipă cu ploi și cu frunze de nuc.
Nu contează că eu, nu importă că tu,
Nu înseamnă că noi, nu înseamnă deloc,
Doar că toamna mi-a luat cel din urmă atu,
Mă anunță dator și mă scoate din joc.
Nu-nțeleg cum de nu, nu regret dacă da,
Nu mai pierd câștigând câte clipe mi-ai dat,
Doar că toamna a vrut să-mi lipsească ceva:
nu o zi, nu un an, ci… întregul mandat.
vine o vreme când te gândeşti la viitor
ca şi cum ai mânca boabe de struguri pe întuneric
soarele îţi răsare dintr-o rotulă şi apune în alta
începi să semeni cu desenele copiilor pe asfalt
te aşezi pe margine / fumul de ţigară devine un laţ
de care se împiedică trecătorii
vine o vreme când nu mai încapi între noapte şi zi
umbra caută alt trup
ajunge la tine ca un melc traversând o autostradă
când se trezește
secundele abia apucă să-mi coasă cu catgut
uimirea de a fi prezent lângă fericire
se apleacă timid
sărută neîncrederea în mine
zace puștiul de ieri
pustiul de mâine doarme încă pe laurii unui azi sălbatic
doar ea
din gând în gând
mijește spre mine cuvinte
n-am ce să spun
aşteptările sunt mai lungi decât iernile
sentimentele seamănă cu gândurile pe care ni le-am mai spus
cât să ne scoatem sufletele din adâncuri
mă mulţumesc că nu-mi eşti străină
viaţa nu ştie nimic
încă se vaită
nu-şi dă seama ce pierde
doar când trage să moară
caută
o cale de întoarcere
Comentarii aleatorii