ne certaserăm
urât
veniseşi în genunchi
nu nu cereai iertare nici îndurare
pentru cele câteva răni vizibile şi nenumăratele nevăzute clocoteam
aş fi putut da drumul cuvintelor de pucioasă
încinse ar fi sfârâit pe timpanele tale pe pielea care
mi se făcea şerpi pe şira spinării când se lipea de mine
nişte canibali trăiau în pântecul meu cât un pumn de grâu
sălbăticisem timpul dintre noi părea epuizat te târai
şi hainele nu-ţi mai erau haine mi se părea că eu sunt lumea
1.
mâna ta pe mâna mea
pe barele din metrou. momentul în care amețim pentru câteva secunde,
momentul în care
vehicolele se pun în mișcare. și se scurg fiecare înspre o stradă, o casă
ca și cum ar fi tuburi de dren
către locul unde se adună toate amintirile.
se imprimă încet pe o hârtie fină.
mă cheamă locul în care visez
despre lume pun întrebări
softul din memoria unei piramide
ţine tunelul închis
timpul
fizic nu este la fel
inima cu vizibilitate redusă
îmi dă fiori după o listă citită rotund
vântul grădinar cocoşat
mută pădurea trei nopţi la rând
crepuscular
păsări deschid pieptul unui copac
miroase a lapte dintr-o altă viaţă
ştiu
cum se văd apele peste care
zbor la egalitate cu cerul
norii înghit păpădiile aduse acasă
întregi
călătoriile sunt binefăcătoare
Comentarii aleatorii