asculta noaptea scurgându-se prin burlane cuantic
mieunatul pisicilor, oamenii cu nouă suflete, luna
pancreatică, hormonală
somnul revertebrându-se în ea ca un amant
obosit
iubind
o
(să-ţi dăruiesc un cuvânt care nu exista -
subnocturn)
trebuie într-un fel sau altul să lungim timpul
să ne aplecăm peste balustradă fără să ajungem în rai
sau în iad
soarele
sparge fereastra
se revarsă carnelian
case mărunte din chirpici strada îngustă
turla bisericii școala
pe Dunăre valuri de miere bunătatea
rămășițe pe care insula își trimite cocorii
să le-ntoarcă înapoi
o fetiță străbate strada
poartă două plete grele pe umeri cuminți
un guleraș alb din dantelă încheie solemn uniforma de maici
amurgul zilei de mai coboară umbre
printre pleoape
valuri de miere
ochii ei
un poem
numai unul din câţiva trecători priveşte cinstit
coborând ochii
spre-un câine pe jumătate năruit
timpul nu-l sperie
nici măcar cerul
care după o nefericire
n-a mai avut destul soare
lătratul la fel de sec se întoarce
împotriva inimii
aşteptările lungite într-un singur sens
n-au nimic de câştigat
asta în caz de nu aş fi în stare să le spun
mai repede
vă rog
Se făcea că plouă cenuşă ca într-un crematoriu nemţesc,
ceaţa sugruma lanul de porumb,
lanul de porumb, fuga mea.
La fiecare pas îmi cădea câte un deget, câte un ochi, câte o buză,
m-am trântit până la gât în mlaştină mov,
peste deal treceau trenuri şi fulgere,
peste deal nu trecea nimeni.
Prin oase, omizile înfloreau frica,
nu voiam,
nu voiam să mă gândesc,
nu voiam să mă gândesc la noi.
Comentarii aleatorii