ar trebui să plec
să las baltă totul să ies
din palma asta strânsă nu știu
cine și de ce mă strânge așa de tare
de parcă ar trebui să se întâmple ceva după
să mă transform într-un cozonac
într-un produs comestibil
uite ca nu
chiar plec
întâi îmi trimit mâinile, ușor ușor la drum
îmi iau capul, pe rând picioarele
unul câte unul
aproape că nimeni nu a observat că nu mai sunt
obișnuiau să vadă ceva colorat
mi-am lăsat sârma plină cu rufe, domnilor, asta e
și fac pariu
că nici acum nu știți
port în mine un cimitir de dorinţe publice
nu mai am secrete am dezbrăcat rochia roşie
tu stai ascuns în piele de înger
un anotimp ai poposit pe umărul meu
m-ai însoţit ultima dată
când moartea m-a prins de sprânceană
atunci a fost clipa în care l-am simţit
pe dumnezeu acordându-mi un interviu
se întâmplă de fiecare dată când plouă în mahala
simţi dincolo de ritmul morţii apropiate
pulsul sângelui năvălind în ureche
ecoul mării într-o scoică
viaţa în echilibru ca o dansatoare pe sârmă
acoperind soarele cu umbrela ca să nu orbească
simţi cum se apleacă podeaua corabiei când căpitanul adoarme
lumea se curăţă de tot scrumul
alunecă deoparte odată cu stropii purtaţi de vânt
Comentarii aleatorii