m-am lovit de dragostea ta ca de-un zid
lacrimile îmi păreau grele
în realitate
batista e umedă
o storc
până când fac din lumină
aripă pe care o cresc de mică

cerul e mai presus de puteri
între bine şi rău las urme
ştiu că inima o să mă părăsească
îndată ce va pleca
să n-o judeci
îmbrăcată în negru
nu-ţi rămâne decât să dai foc la oameni înclinaţi spre stânga

bună dimineaţa
dacă faci ochii mici viaţa ta aleargă la fereastră ca o zână
îşi scutură părul de flori de cireş îşi ridică poalele lungi între degete
ar fi de mirare să nu fii îndrăgostit să nu vezi cum cresc între nori
perechi de lebede perechi de inimi albe
în timp ce îţi bei ceaiul de rozmarin
bună dimineaţa îţi poruncesc
dacă priveşti fix cu ochii mari
vezi viaţa asta
cocotă bătrână cu fardul gros şi nările lărgite
te adulmecă de parcă ai fi murit pe jumătate
îţi trânteşte pe masă pâinea uscată şi oul răscopt