prima mea fantezie acel gest
luminat de o lanternă într-un parc
când te cuibăreai în scorbura nopţii
şi-mi adormeai cuvintele pe o piele de aer

erai frumos ca o lume fără oglinzi

ne acopeream cu speranţele altora
ne astupam urechile cu ceară
şi ne legam de catargul unui vapor
care se scufunda odată cu noi

numai iubirea ieşea biruitoare
pe celălalt mal

domnule înger,

dacă ai vrea să îmi intri în casă,

cu toate genele tale de brânduşă, cu căutătura ta luminoasă,

cu ciuturile tale pline cu firimituri, cu bucăţelele de chec roz,

pe care de la mame tu le-ai împrumutat

ori dintr-o măruntă magie a vrăjitorului ce locuieşte în oz,

atunci tu să ştii, îmi vine uneori să despuiesc pernele de pene

brânduşele de gene şi de alte nebănuite fosfene

apa de magia cu checuri roz ori de pâine

şi tot aşa până la mila lui mâine

să ştii,

fără putinţă de tăgadă,