mi-am pus haina pe îngerul meu și i-am zis vine toamna
frunzele se arcuiau concav iar verdele lor curgea pe noi
trecătorii se dezlipeau mai greu de trotuar după care El
îi sprijinea pe fiecare să urce în norul Lui
și m-am zgribulit pentru că îngerului meu îi plăcea haina
am luat o piatră de lângă gară să îmi aducă aminte din ce
sunt făcut pentru că plecările mele sunt fără mare zgomot
și m-am întors spre locul tău iar locul tău stătea cu fața la
un orizont răvășit e bine încă mi-am zis și îngerul a oftat
indiferentă la nevoile mele
ziua de azi s-a trezit anevoie
după duş s-a strecurat în trusa atotfăcătorului
şi-a scos carneţelul în care şi-a însemnat cîteva
amănunte
pe mine m-a prins cu un ac de bluza luminii
ca pe un mărţişor
pe la ceasul al nouălea o auzeam certînd ploaia
nu mai scuipa pe trotuar ocupă-te de lucruri mai serioase
un curcubeu rîdea complice/sinistru
din aceeaşi trusă cu acelaşi ac aerul cosea
rana scoarţei de piersic
De unde vin,
nu mai este nimic;
am avut grijă să distrugem tot,
pe cât e omeneşte posibil.
Nu mai strigaţi, nu mai tăceţi!
nu mă mai răsucesc înăuntru după chipul şi asemănarea sângelui,
doar păsările – negre antene – mai pot asculta naufragiile
fără milă.
Am obosit atât de tare încât ştiu
că se poate trăi cu durere şi singurătate
la fel de bine sau rău ca atunci,
acum când nu mai aşteaptă nimeni
nimic.
păpuşile ce zâmbesc din cutii nu ştiu
niciodată ce vrei
tu poţi liniştită să îţi îmbraci lenjeria ta albă peste
dumnezeiasca ta piele ce sclipeşte
acum dintre aşternuturi şi ele
nu ştiu niciodată nimic
dacă floarea aceasta portocalie pe care o vei aşeza
să rămână de veghe până când se va face
din nou
peste lume
un mare întuneric,
mai întins decât undele ghimpelui fiinţial...
hm, de ce îi spun ghimpe?
aşa, uite, m-am îndrăgostit eu de tine ca de un poem
de-al lui nichita, ca de imensa lumină în care îţi strălucesc
coapsele
Comentarii aleatorii