casele cu acoperișuri roșii

imaginea utilizatorului aquamarine
aquamarine -

acelea sunt
casele cu acoperișuri roșii

dacă ai mai face un pas ce s-ar întâmpla
știi că moartea e doar o percepție
în mintea, în rețelele tale neuronale
ca un tramvai care merge pe șine nu știi ce anume îl face să meargă
până când nu își conectează spațiile goale cu celelalte spații goale

în interiorul liniilor electrice

acolo aștepți

cel mai simplu ar fi să-ți imaginezi
că ești un urs polar care merge pe gheață
sunt ani în care pe porțiuni gheața se topește
și poti rămâne blocat împreună cu puii pe care doar instinctul te va opri
să nu-i sfâșii ca să nu mori de foame

cât timp vor mai avea putere vor alerga se vor juca în zăpadă
apoi vor muri
în timp ce tu încă vei aștepta

iar blana lui va reflecta mult, mult din căldura și lumina soarelui dar încă
vei aștepta

un autobuz , un tramvai, orice care să oprească
în fața ta să te ducă mai aproape de capătul străzii

pe partea dreapta și pe partea stângă știi, nu o să fie nimic decât gheața alunecoasă
și din când în când mirajul frumos al
caselor cu acoperișuri roșii

prin pânza spațiilor goale e un cer senin
în toate direcțiile ești singur pe un drum închis cu un mamifer alb
care știe că în curând
va trebui sa mănânce sau să moară.

Poezie: 
poezie generală

Comentarii

- parabola albă -

a.a.a. -

Pare-mi-se că unităţile se leagă puţintel forţat; cel puţin trecerea de la prima, la a doua. În rest, zăpada, care te urmăreşte, atmosfera glacială şi câteva simboluri care duc textul, dinspre intropsecţia gravă, dar ludică, spre o meditaţie detaşată.

Multumesc, Adrian. Ce ti-e si

aquamarine -

Multumesc, Adrian. Ce ti-e si cu percepțiile astea. Eu chiar eram "mandra de mine" penrru ca am terminat textul si n-am pus nici o steluta. De obicei vad si eu ruperile si aici mi s-a parut ca nu prea sunt. Dar, dupa cum se observa, nu e bine sa fii prea sigur :))

Comentariul de faţă se

Dorel -

Comentariul de faţă se bazează pe lectura mai multor texte postate în ultimul timp. Nu-mi amintesc să mai fi citit poezii ale Danielei.
Dacă aş îndrăgi paradoxul, aş zice că e vorba de o poezie (în general vorbind) plină de calităţi, dar care calităţi, manifestându-se excesiv, devin, cel puţin în unele momente, contrariul lor.
Să rămân la această observaţie şi să mă explic.
Este vorba, mai întâi, de o foarte bună frazare şi de o ritmică sugestivă, muzicală (chiar dacă e vorba de vers liber).
Apoi avem un discurs oarecum aluvionar, abundent, ceea ce dă frazării impresia unui anume retorism.
Abundenţa lexicală şi imagistică instaurează starea lirică, face sensibilitatea să debordeze şi chiar ne captează. Dar pare a aduce şi redundanţa.
Textul (limitându-mă la cel de faţă) rătăceşte uşor, se umple de cam multe consideraţii, dar poeta are ştiinţa sau instinctul sau talentul (depinde şi de vârstă, de experienţă, n-am informaţii, înteleg că a publicat o plachetă) finalurilor salvatoare, care se şi răsfrâng asupra întregului şi parcă îndeamnă la o a doua lectură (pe care eu am facut-o).
Cel mai bun text dintre ultimele postate mi se pare "Urban shot". Şi nu pentru că este, cum am văzut (aici sau pe un alt site?) comentându-se, o imagine, o fotografie a condiţiei muncitorului în socialism (pentru că nici nu este, poate fi, mai curând, o referire la postsocialism, la momentul acela când fabricile se închid şi avariile încetează, dar nu despre asta e vorba...).
Dar despre ce e vorba?
E vorba, în toate poemele (în care, totuşi, abundenţa lexicală obnubilează uşor ideile) despre chinul de-a exista, despre mizeria (dar nu şi despre măreţia) vieţii, dar şi a morţii...Aceasta fiind tema unică, ea poate duce la conturarea unei puternice obsesii, dar şi la senzaţia de repetitiv...Pentru moment, autoarea noastră se situeaza pe undeva pe la mijloc...
În "Urban shot" secvenţele sunt mai scurte, şi de aceea mai percutante. Mai există şi o bună relaţie (vizibilă şi în celelalte poeme, dar nu aşa de relevantă) alternare a poetizării şi prozaizării...
Ce să zic (sperând să nu greşesc)? Aş vedea necesară mai întâi o periere a poemelor. Iar apoi un efort de decantare...
Dar, dincolo de toate aceste observaţii, e vorba de poezie aici!.

D-le Tudor Cristea, nu stiu

aquamarine -

D-le Tudor Cristea, nu stiu daca textele mele sunt poezii, nu ma intereseaza prea mult asta. Ceea ce conteaza pentru mine este legat mult de estetic. Nu cred ca in poemele mele este vorba despre chinul de a exista, mai degraba cred ca am incercat, in ultima vreme, sa arunc o privire detasata in jur, sa stabilesc un raport intre mine si realitate, as zice incercand sa ocolesc patetismul, euforia, iar propria implicare sa fie cat mai redusa, ca si cum as fi doar un observator, contemplator. Sau cel putin asa imi doresc. Probabil din exterior se vede altfel.
Ma bucur pentru trecerea critica , pentru observatii si sfaturi. Este si acesta un motiv pentru care sa ma asez la o masa , cu o cafea, un prilej de " good thinking", pentru care va multumesc.

Numai în aparenţă suntem intr

Dorel -

Numai în aparenţă suntem intr-un mic dezacord, Daniela! Pentru că eu n-am vorbit (am crezut că măcar se subînţelege asta) despre chinul de-a exista al autoarei, ci al lumii pe care ea o contemplă şi o descrie/ trans-scrie.Sigur că, făcând si ea parte din lumea cu pricina...Dincolo de asta, important e ce rezulta: un obiect estetic, pe care eu il cred poezie.