nimeni nu cred că mai ştie dacă emiţi
onomatopee
cînd faci pîs sau faci pâs
un singur lucru este clar
însă românia este o poezie postmodernistă
foarte bine lasată pe-o parte
partea cu inima bunăoară este cea
care nu îşi face probleme
lasatul pe-o ureche este o altfel de punere
a problemei din mers
unde ideile vin pe parcurs ca vacile
iar drumul este o întreagă alegorie
cu tîlc
şi cu multe opriri unde gîndim ca la hamangia
mult şi dacă nu era mai bine să nu fi pornit
noroc cu femeia de alături femeie “aşezată”
şi fără probleme
aşa cum şade bine tăcerii
care lasă întotdeauna loc pentru
speculaţii
şi speculanţi de care este plină lumea ce va să vie
din europa şi pînă s-o înclina pămîntul
şi el ca noi care am pus proptea
la roata soarelui
să nu cadă înapoi în mare
deocamdată e primăvară
e bine
bîzîie sau bâzâie
un trîntor
care-a confundat palatul parlamentului
cu un stup ceva mai mare