ronţăiam halva
ne amuzam privind pe fereastra
căminului studenţesc
afară ploaia cădea pe caldarâm uleioasă
ca ochii tulburi ai pisicii
fixaţi pe farfuria cu dulciuri

dar viaţa ni se părea mai amăgitoare
decât această seară de toamnă
lumina se arunca peste mine fără preludiu
cunoşteam în sfârşit
moartea lipsită de pasiune
sub ochii mei
carnea îşi schimba culoarea
numai sfârşitul dragostei
uită în mine o melodie
imprimată sub urechea internă
care mă atrage ca pe un vierme
prin trupul alb spre rănile albe
mai albe decât buzele ninse
ale unui lepros
îi leg sufletul la colţuri
ca pe o năframă
în care ascund ultimul suspin

simt acelaşi sărut
ca pe o uşurare
lângă mine aşteaptă viaţa şi moartea
ca două surori