Poetul este manifestarea supremă a involuției umane. El și incapacitatea lui de a se adapta, de a supraviețui cu tot dinadinsul. Nu poți să nu fii uimit de atracția lui față de lucruri care nu folosesc propășirii speciei, de atracția lui față de imaginar și iluzii. Poetul este implicația logică a creației.
Poetul există atîta timp cît este în pericol, atîta timp cît este vulnerabil, cît poate pierde totul. Pentru el este vital să fie pe o linie moartă, să nu aibă soluție. Să fie deznădăjduit. Cînd iese la liman, cînd izbîndește, devine flasc, insipid. Dispare. Chiar și în fața unui răsărit de soare poetul suferă puțin.
Poetul nu poate fi decît romantic. Alte variante sînt doar artă. Iar poezia nu este artă. N-are importanță dacă scrie în antichitate, în evul mediu sau dacă e douămiist. Poetul e, în mod irecuperabil, romantic. Formele artei sînt pentru cei care nu pot fi niciodată poeți și se simt în siguranță acolo. Poetul este prizonierul nesiguranței.
Poetul călătorește. Din loc în loc, din femeie în femeie, din moarte în moarte, din timp în timp. Dar asta este ceea ce se vede din exterior. Pentru că el are are un altfel de timp și alte dimensiuni ale spațiilor. Dacă vrei să comunici cu el, trebuie să eviți întotdeauna cuvintele aici sau acum.
Poetul nu moare. El dispare, uneori, dintr-un om. Uneori, apare din nou. Sau nu mai apare niciodată. Asemeni unui virus, locuiește adînc în ființa infectată și se manifestă doar atunci cînd abilitatea de supraviețuire sau luptă cedează. Apare cînd ființa infectată nu mai poate - sau refuză - să se adapteze.
Poetul este în permanență vinovat. În spațiul unui sistem moral despre care nici el nu știe prea multe. Un sistem în care el este și condamnat, și călău, și judecător. Moartea este un fel de noapte-ușă iar viața este coarda cea mai subțire a unei viori în care hibernează timpul. Poetul nu le vede, dar le pipăie.
Poetul nu poți fi niciodată tu. Pentru că dacă ai ajuns la concluzia că ești, este cea mai mare eroare și, cu siguranță, cea mai mare prostie. Poetul este invidia neputinței. Este tînjirea după aripile pescărușului sau după rînjetul lupilor. Este foamea verde și durerea ochiului scos. Poetul stă, nu merge. Privește în gol, deși golul este un coș de gunoi. Poetul nu ești tu, pentru că poetul nu pune mîna, nu sărută, nu respiră. Poetul cu siguranță nu sînt eu.
Comentarii
12.12.12
alma -
Ursitoarele ţi-au sortit, pe lângă darul de a te sărbători, în mod unic - comparativ cu noi, ceilalţi - pe 12.12.12, şi darul de a fi poet. La mulţi ani cu inspiraţie, sănătate şi bucurii pe H şi în viaţa ta reală. :)
pana de aur
dudu -
Un text pe care as fi vrut sa-l scriu eu sau macar... sa-l fi citit acum douazeci de ani. Stiu eu de ce. Impresionat. Multumesc!
Poetul, omul care alege
celestin -
Poetul, omul care alege poezia peste trecerea unei prăpăstii cuvintele îi dau aripi si nu moare trăiește in noi ,mi-a plăcut textul tău Virgil o zi frumoasă încontinuare.
Mi-a plăcut textul
Cristina Moldoveanu -
Mi-a plăcut textul extraordinar de mult. Se potriveşte cu reflecţiile mele şi îmi place aceste gen de scriere care îmbină etica (spirit moralizator) cu sarcasmul şi realismul cu alegoria. Îţi doresc multe călătorii dincolo de spaţiu şi timp şi de acum înainte.
comentariu pe text
bobadil -
Strict pe text, sunt întrutotu' de acord (lol) cu concluzia sa.
Am dubii însă dacă ar fi să refer alte texte ale autorului (deloc izolate) și care, cel puțin pe mine, care mă consider destul de cârcotaș, m-au convins de contrariul acesteia, motiv pentru care de atâtea ori am tot vrut să revin pe Hermeneia, în ciuda naturii mele impulsive.
Dar ce să-i faci? poeții, depictați aici într-o cheie parodică, eu cred că se mai și distrează... și asta face aici Virgil, pentru că poate.
Eu așa am citit.
- despre el -
a.a.a. -
Sunt aici câteva idei interesante, cu care rezonez pe deplin.
"Poetul este manifestarea supremă a involuției umane".
"Poetul există atîta timp cît este în pericol, atîta timp cît este vulnerabil, cît poate pierde totul. Pentru el este vital să fie pe o linie moartă, să nu aibă soluție. Să fie deznădajduit. Cînd iese la liman, cînd izbîndește devine flasc, insipid. Dispare. Chiar și în fața unui răsărit de soare poetul suferă puțin." - excelent! Şi cât se poate de adevărat.
"Poetul nu moare. El dispare uneori dintr-un om. Uneori apare din nou. Sau nu mai apare niciodată" - poate că aşa se explică marea căutare a unui succes liric trecut.
" Poetul este invidia neputinței." - mişto. "Poetul este în permanență vinovat" - fain.
etc.
Se poate discuta la nesfârşit pe latura acestui text. Polemic sau nu. La rece sau alegoric. Semiobiectiv sau subiectiv de-a dreptul. Dar nu ştiu dacă s-ar ajunge la un consens. Pentru că marele avantaj al acestui text este caracterul său dual.
Mie mi-a plăcut aproape tot. Şi dacă e ceva ce nu mi-a plăcut... am uitat ce.
E tipul de text despre care poţi spune "ce uşor aş fi putut să-l scriu eu", dar nu e aşa. Sau despre care spui că, pentru a-l scrie, nu trebuie decât să fii observator liric. Dar iarăşi nu e aşa.
Atât.
- ... -
a.a.a. -
De revăzut aici:
" totdinadinsul"
". Moartea este un fel de noapte ușă iar viața este"
Şi mai trebuie nişte virgule pe ici, pe colo...
Am ales, în mod voluntar, să
Maria - Doina -
Am ales, în mod voluntar, să recitesc acest text în dimineaţa asta de duminică albă. E ca un răsărit de soare în faţa căruia poetul suferă puțin.
E construit din rostiri aforistice care par a evidenţia noi adevăruri. Uimirea e că acestea sunt un fel de legi nescrise, dar care există încă de la cea mai îndepărtată geneză. Mi-a plăcut că textul este înserat cu negaţii, cu argumentări concise, cu rostiri lirice. Sentimentul de regăsire în el, de a fi fost atins de aceleaşi adevăruri şi pe care le-ai fi putut scrie, şi totuşi nu, aspect despre care amintea şi Adrian, se transformă aici în bucuria comuniunii. Şi cred că aceasta e menirea poetului.
O să remarc aici rostirile care surprind poetul în adevărata lui dimensiune şi în singura lui acasă:
"Poetul este manifestarea supremă a involuției umane."
"Poetul este implicația logică a creației."
"Poetul călătorește.[...] Pentru că el are are un altfel de timp și alte dimensiuni ale spațiilor. Dacă vrei să comunici cu el, trebuie să eviți întotdeauna cuvintele aici sau acum."
"Poetul nu moare. El dispare, uneori, dintr-un om. Uneori, apare din nou."
"Moartea este un fel de noapte-ușă iar viața este coarda cea mai subțire a unei viori în care hibernează timpul."
Poetul e el...