am vrut să scriu un poem despre noi
o simplă mișcătoare mărturisire de dragoste
îmi făceam singură curaj mă grăbeam
să nu dea buzna ciufulit și senil sentimentul ridicolului
era o seară blândă ca orice seară-n care
vinovăția își culege recoltele
când mi s-a făcut rău m-a luat amețeala
simțeam că-mi vine să vomit timpul pierdut
au chemat smurdul a urmat ecograful ceva
analize de conștiință
acum stau la fereastră inspir adânc expir
îmi pipăi visătoare sânii
și pântecul
în el pulsează o singurătate siameză.
orbirii se-nchină, pleiadelor triste,
timid, un călugăr îşi scăpă din toamnă,
gândite comete prin raiuri se varsă,
adoarme lumina, degeaba se joacă
o brună idee pe-o stampă uşoară;
"să scriu oare teama? sfioasele stele?
pe şold să pun floarea fecioarei mirate?"
de-acum sună goarna, să taci, cresc fosfene
când îngerii-mbracă veşminte alese
spectral adunate din unda albastră;
polei pe-o petală, argint pe o alta,
tresare iar floarea ca Sara fecundă,
frumoasa agrafa în păr o piteşte;
polen al risipei, rugină s-aşază,
stamine rămân adormite în urmă;
driade vergine, păşind, nevăzute,
îţi strigă să taci, ori te-ating cu genunchii.
tu ochiul stâng eu cel drept
privim lumea în patru dimensiuni
o să-mi spui că dragostea dă adâncime
sunt pure speculaţii
eu nu cred decât în miile de fibre care ne leagă
semănând cu tentaculele unei meduze
care-i prada unde-i vânătorul?
umbra mi se agăţase de copaci
pentru că nu se măritase cu mine
am atins adâncimea singurătăţii
apoi m-am aşezat lângă ea
fără nicio supărare
amândoi ştiam că nu vom avea niciun motiv de îmbrăţişare
asta s-a întâmplat târziu într-o iarnă
în drum spre tine
Comentarii aleatorii