când fericirea pune mâna pe om
sclavii îi culeg plantațiile de bumbac
și le atârnă în geam
ea pocnește din bici și eu râd
ea mă scoală pe muchia nopții din patul uscat ca plita,
și-mi spune: “umblă!
adună flori albe și le îndeasă sub piele
stai nemișcată și sângerează în liniște ca o plagă deschisă
bea și mănâncă cât vrei pe ascuns
dar plângi cu lacrimile altuia, nu ale tale”
ceață înconjurând stânca stearpă
poezia
plutește în jurul meu aproape
aproape tangibilă aproape albă
aproape învelind aproape caldă
aproape gri aproape vuind
aproape albastră aproape rece
aproape aproape
aproape departe
departe
eu sunt
mă bucur că ai ajuns ți-o prezint pe
dar cred că mai bine mă lași să
de acord cu tine însă
ce ar fi dacă
uite afară e deja roșu
ți-o fi foame
doar setea de tine îmi sparge timpanele
n-am crezut că se mai poate în ziua de azi
vrei alune ori înghețată
o ureche și un kilometru de piele cu oase
mai bine să-ți arăt cum se deschide fereastra
ai deschis sufletul am început să respir din el
poate vrei omletă sau ochiuri
sunt de ajuns ochii închide-i deschide-i închide-i
trăiesc într-o țară unde lumea nu
se plânge
pe timp de război
femeile stau la coadă în prima pagină știrile
rele
intră în iarnă înseamnă că trebuie
să-mi pregătești un loc
în rotație
hibernez împreună cu sunetul focului peste
care lacrimi înghesuie-n mine tristețea
unei păsări ce-a pierdut
răsăritul
am senzația că-i lipsește
ascendentul
la masă
un vânător privește fotografia cu
grupul sigur de recompensă
Toată apa din trup
mi se adunase sub inimă,
călcâiele erau o idee de gumă,
spuneam în gând tabla înmulţirii cu şase –
ceva concret,
puţin control.
Te-ai întors brusc după umărul stâng,
am mai apucat să-ţi văd dunga ochilor,
ochii cu albastru spart şi roşu ud,
ochii aidoma sfârşitului,
ţi-am mai atins, ca-ntr-un accident, firul mâinii,
am încercat să-ţi mai spun ceva.
Călcai grăbit şi subţire
în mine;
în fiecare odaie întorceai tablourile
cu faţa la perete.
Comentarii aleatorii