undeva pe aici e o bucată aproape
desprinsă din suflet
ies copiii la joacă trec oameni în vârstă
n-aș vrea să fie cineva rănit
te aștept de ieri îmi spui
(aiurea dintotdeauna de când am învățat să aștept)
cuvintele tale mă sperie
credeam că sunt singur
mă întorc brusc și dărâm totul în jur
șșșt îți lipesc arătătorul de buze
degeaba
tu râzi cu ochii cu părul zburlit
până când spațiul cade peste noi
prăbușiți pe genunchi râdem
o rugăciune desăvârșită
cât te iubesc
în
a luminii răscruce
când
raza te atinge
cu o
căutătură
de duce
pe sub franjuri violet de mălin
ori pe lângă mătuşi cu spinări de carmin
prin parfumul de cedru, de scorţişor
pe sub norii ce dansează astăzi uşor
acolo
desenez
cum
alunecă
ploaia
peste inima ta
un fel de alunecare către zăpezi
când îmi pare că lentoarea-ţi m-atinge
pe pieptul meu când liniştită se ninge
fredonându-te într-o cântare brumoasă
epitetele nu mai au seducții latente
mi-aș mângâia buza cu țigări indecente.
dacă, prin absurd, din confuzie, mi-ar cădea
o frunză pe foaie aș înnebuni subit, înmiit
mi s-ar preface gestul în locuri de fântână
pe care să le dibui cu urechea mea cea bună,
înmiit mi-ar repeta vacanța stearpă
ochiul de spaimă, răcoarea de apă
dar nu se desprinde nicio frunză, nicio adiere
dinspre verbul a fi. ținut de călcâi, de artere,
îl scaldă o precupeață într-o vadră de amurg.
aș bea o marghilomană cu un chirurg
ce mai cameră avem cu ferestre strâmbe deschise în telefoane
ce gravitație patul deasupra antenelor
deasupra orașului fără fir deasupra mărilor deasupra noastră
cinematografic proiectați pe fusta îngerilor
luna nelalocul ei
și știu
eu nu sunt din acest edificiu
cum unii oameni nu sunt din alții
sunt nimicul care crede că scrie
piese de teatru într-un act
mă satur de mine în următoarea secundă în care
îmi iubesc strigătul de fericire
când sorb dimineața din ceaiul fierbinte
cu ochii înfipți în perete
mai caut oul de aur
se sparge de tâmplă
firimituri din senzațiile mele hrănesc uneori
alte mirobolante nimicuri
apoi vine ziua puf-puf
Comentarii aleatorii