suntem două fuioare de taină
iubito
doi porumbei voiajori fracturaţi
în mii de cuvinte
într-o zi
te-am legat de respirările mele
ţi-am dat foc ca unui fir de cositor imuabil
mi-ai sudat toate căile de văz şi
auz
din cornul inorogului ne-am făcut colier
învârtim pe roata olarului nopţile
îngerul care ne-a pus împreună ne-a împrumutat aripa lui
să zburăm printre jazzuri
incisiv acest curs natural din clepsidră
nu e nimic imposibil acum nici măcar
uciderea lunii
care simulează plânsul de nou-născut
e ziua în care îmi strâng patriile într-o valiză
ce cuprinde doar 30 de kilograme
iar cea de mână 10 kilograme de ură
necesară conviețuirii mele cu neantul
e o bătaie crâncenă aici pentru
petele de sânge și de lumină
nimeni nu dă nimic pe cenușa copacilor
e ziua în care îmi smulg rădăcinile
și plec definitiv în brațele unui infinit strigăt...
la început dumnezeu a făcut centrul de primire urgenţe
pe vremea aia se chema triaj
centrul de primire urgenţe era netocmit şi gol
aşa că dumnezeu a adus un medic basarabean apoi a despărţit lumina de întuneric
întunericul l-a numit gardă de noapte
luminii i-a zis heparină
mă întorc
asemenea cuvintelor spuse întâia oară de mine
aud şoapte printre haine
din care zilnic scot fără să mă gândesc mâinile
i-aş pune o fundă sărutului
dintr-o postură ingrată
bocancii
sunt legaţi la şireturi pentru o nouă prigoană
aşteaptă-mă la anul
ca un cântec
de teamă să nu i se lipească de suflet tropotele
Comentarii aleatorii