în această zi de întîi
sînt obligat oarecum să mă declar cablu
electric pentru că prin mine trec nişte
curenţi de înaltă tensiune şi
pe cuvânt
n-am dus la gură niciun pahar
poate că zăpada care nu vrea să cadă este de vină
poate că norii ca gogoşile umplute cu
marshmallows îmi produc energie
e ceva trist prin sufletul cerului
e ceva foarte trist
prietenilor mei de anul trecut azi-noapte le-au
ieşit fire albe în barbă tu fato aproape de doişpe
ai adormit pe furiş fugeai să-ţi îngropi în somn
amintirile
nu zic că nu: metafora există,
dar parcă vine din cafea târzie,
te speli pe mâini (chiar și de poezie)
și-ți aranjezi cerneala-n toc; fiistă
în verbul tău e o anestezie
a membrului ce face crucea; cristă
ori de-i atee, crucea ta e tristă
și alăptând la sân de fantezie
atât de multe am avut a-ți spune,
mai multe să îți spun nu mă pricep,
năvalitorul punct se cere-a pune.
(mă duc să dau la damingeană cep,
să deșertific verbul meu în dune,
să îl reînfrunzesc apoi să-ncep)
am ajuns
unde după fiecare eşec oamenii nu vor să continue drumul înainte
totuşi încerc să-mi ridic privirea ca un om singur care trebuie să meargă tot mai departe
dar există o obişnuinţă de care nu pot scăpa
rareori numele mai păstrează ceva din mine
atunci când mă strigi nu mă prind de alţii
mi-e greu să-mi pun capul să dorm
chiar dacă ştiu că visele sunt în stare să-mi aducă părticele de viaţă extraterestră
pe sârma de uscat rufe
mi-am întins trupul şi ăla rupt în coate
cât te iubesc
în
a luminii răscruce
când
raza te atinge
cu o
căutătură
de duce
pe sub franjuri violet de mălin
ori pe lângă mătuşi cu spinări de carmin
prin parfumul de cedru, de scorţişor
pe sub norii ce dansează astăzi uşor
acolo
desenez
cum
alunecă
ploaia
peste inima ta
un fel de alunecare către zăpezi
când îmi pare că lentoarea-ţi m-atinge
pe pieptul meu când liniştită se ninge
fredonându-te într-o cântare brumoasă
Comentarii aleatorii