o să te încalec viață
chiar dacă va trebui să-mi execut numărul
pe betonul necruțător al orașului
fără invitații fără refuzuri
participă oricine pleacă oricine oricând
așa cum a fost întotdeauna felul meu
de a spune omenirii sunt aici te iubesc
pe rândurile din față vor sta necunoscuții
mai în spate voi cei care ați crezut întotdeauna
că știți de ce sunt în stare
că următoare mișcare e mai ușor de prezis
decât soarta unui vierme țintuit comod în acul pescarului
alt loc
în alt timp
trenurile trec prin ceața dimineții
ca printr-o uriașă măcelărie automată
cu șuierul amorf al despărțirii
ziua se așează pleoștită peste clădiri și copaci
învelindu-i ca o plapumă rece
aceeaşi sală goală viaţa nu se umple niciodată la refuz oamenii sunt chemaţi imaginaţi-vă cum
ne aflăm în era tehnologiei avansate
nimeni nu vine de bunăvoie se cere o motivaţie
doar cei mărunţi peste care femeia cu alură de miss nu a trecut cu talpa
pe covorul de sânge n-a prins încă momentul potrivit să râdă nebuneşte
doar aceştia salută înclinându-se cu multă decenţă tăcuţi aşteaptă ridicarea cortinei
cineva prezintă un desfăşurător istoric vorbind ne înflăcărăm intonăm cântecul mulţimii
lumea vorbeşte de sentimente
pe la spate îşi sfâşie unul altuia inimile
din gheară nu poate fi scoasă cruzimea
lupta pentru supravieţuire începe
mai presus de orice necuvântătoare
biciuieşte timpul
zilele cu jumătăţile de limbi scoase
coboară umbrele la picioare
unii sunt oameni numai când simt dureri în tâmple
atunci nimeni nu poate scoate apa din visul înecatului
mâna pusă pe ultima literă a cuvântului moarte
e neagră ca o mângâiere de văduvă
Comentarii aleatorii