mă mut din om în om
dintr-un dumnezeu în altul
asta îmi menţine pielea incandescentă
cioburile într-un perfect melanj
rănile cauterizate
zâmbesc blând şi iubesc cu violenţă bărbatul care
îngenunchează simplu îmi desface nasturii cusuţi pe stern
şi zideşte o lume nouă înăuntru
de duminica trecută
nimeni n-a vorbit urât despre iubire
ne-am simţit bine
cel puţin aşa arată un sărut îndoit de câteva ori ca pe-un bilet scris
fără ocolişuri
de când aştept
la intrarea în sat
cuvintele se joacă de-a baba oarba
timpul s-a căţărat pe copacul de pe cel mai prăpădit deal
umbra ca o înapoiată
număra până la zece
iubirea ascunsă în inimă mi-a făcut semn cu degetul
să nu scot o vorbă
tu ridici pur şi simplu din umeri
Nopțile, înainte să adorm,
(somnul se declanșează mai greu în creierul meu/cineva întârzie să apese pe trăgaci/ cred că n-am folosit niciodată cuvântul acesta într-o poezie, sună așa de ciudat - trăgaci, trăgaci, trăgaci)
construiesc texte din tot felul de obsesii de peste zi, de dinainte de zi, de dinainte de viață, poate exagerez acum,
în zori le uit, rămân frânturi dar în lumina dimineții se destramă, așa cum un cerc de fum de țigară sau cum oamenii de zăpada la soare sau cum castelul de nisip al copilului, în valuri
în centurile van allen îngerii s-au culcat.
cu capul pe umerii noștri, pasărea disperării
cu toate penele lipite de corp, omoară cu ciocul ei sângerând tot ce a rămas.
dragostea pentru frumos leagă furia la capete cu noduri strânse.
configurații care se pierd
la cea mai mica atingere
se transformă în
străzi pe care îngerii negri dorm. păsări învelite în ambalaje
argintii își poartă ciocurile pline de sânge cu mândrie.
dedesubt,
gurile de canal. poți să întrebi, ce anume
bântuie străzile
astea
Comentarii aleatorii