ridic receptorul să vorbesc gratuit duminica/ din bucata mea de pâine am crescut un om şi-un câine/ la celălalt capăt al firului nu există alte vorbe/ frunzăresc agenda de telefoane oameni pe care i-am uitat fiindcă nu m-au vrut/ iubirea mea pentru departele meu/ neamurile biblice încolonate la acelaşi prânz/ înmulţind ceapa şi mămăliga/ şi omul care e plătit să înmoaie buretele în oţet
e o zi liniştită plouă mărunt ca în faguri de albine
oamenii se întorc de la biserica albă cu turle joase
împărţind umbrelele
numai ţărâna rămâne la picioare ca o femeie rănită
nimeni nu mă poate obliga să trăiesc într-un loc
de cele mai multe ori singur
timpul şi-a şters de pe chip aproape orice urmă
de la plecarea din noi
fiecare pas stârnea mici rotocoale de praf
aşa cum se întâmplă de obicei în inimă prea uscată
tu mă priveşti ca pe un moft al unui oaspete ocazional
care strânge tare din buze punând punct discuţiei
după moarte cerul devine adăpost pentru oameni buni vorbiţi de rău pe la colţuri
priveşte-i nu te retrage din cauza orei târzii
de cele mai multe ori Pediatria pare o hală industrială dezafectată
unde nou-născuţi în sevraj orăcăie după amfetamină
femei pămîntii de parcă le-a zămislit fumul de ceară
de parcă cineva a dat foc unei anvelope şi din sîrmă a creat aceste momîi
mă uit la ele la ţîţele lor abia mijite mă întreb dacă au lapte destul
cît să-şi sufoce pruncii
se aliniază frumos la uşa asistentului social schiaună după o pungă cu lapte praf
după o pereche de pamperşi totul nu e decît o monedă de schimb
pentru ţigări şi pahare de unică folosinţă
un ocean în care nu mai încape nimic,
un chirurg care să ne coase brațele după ce
au fost smulse de rechini cu dinți ascuțiți.
așteptăm tehnica fotografică ce o să ne facă la fel de frumoși
precum manechinele din vitrinele marks & spencer
în timp ce
rămânem trupuri în hipotermie plutind. nu, nimeni nu o să ne recunoască
moliciunea pieli în iarna decadentă care tocmai se naște.
când tot ce s-a putut a fost eliminat / aruncat în ape tulburi.
Comentarii aleatorii