un copil stingher care nu se acomodează
oriunde trebuie să o ia de la zero
pe partea cealaltă a globului cu vise
copil străin în patria sa cuvântul stâlceşte
nu-şi pune o dorinţă zâmbetul cu genunchii la gură
priveşte pe ceilalţi cum se joacă
i se pare un eşec de aceea rămâne
pe muchia sa
îi este greu să spună
mamă
unei mame prin corespondenţă
păsările domestice nu zboară departe
doar vocea ta se înălţa împreună cu alte cântece
mă trezesc dintr-un vis
frunzele nu şi-au prins părul când s-au aplecat spre mine
în mâinile tale
piatra nu se mai mişcă
de-a dura vin lucrurile care par să se întâmple
în cele din urmă soarta mă va scoate în ploaie
înapoi în lume
îndrăgostiţii
umblă la nesfârşit de la o casă la alta
uşile închise miros a poezie rănită
poetul scapă înainte să fie marcat pe viaţă
priveşte înspre trup
uneori deschidem fereasta
ca niște oameni plictisiți de rutină
nimeni nu mai citește scrisori
îmbătrânim pe treptele caselor așteptările
umbrele se mișcă mai încet decât la oraș
în ce direcție cade apusul
cu ochii încercuim vrăbii strânse între aripi
apoi privim în gol tinerii cu inimile întredeschise
care nu au nevoie de cuvinte la prima întălnire
în centurile van allen îngerii s-au culcat.
cu capul pe umerii noștri, pasărea disperării
cu toate penele lipite de corp, omoară cu ciocul ei sângerând tot ce a rămas.
dragostea pentru frumos leagă furia la capete cu noduri strânse.
configurații care se pierd
la cea mai mica atingere
se transformă în
străzi pe care îngerii negri dorm. păsări învelite în ambalaje
argintii își poartă ciocurile pline de sânge cu mândrie.
dedesubt,
gurile de canal. poți să întrebi, ce anume
bântuie străzile
astea
locuiesc într-un laborator
nu se aude nimic
pot să mă plimb cu mouse-ul
să-mi fie teamă în vis
un urs descoperă lumea căutând
printre medicamente
soarele roșu
îmi leagă o ață pe deget
capătul scării păzit de grifoni
un om cu baston într-o limbă uitată
învață să meargă impresionism
dureros
cuvântul șlefuit precum o sculptură
mișcă pereții să-ncapă lumina
din cauza oglinzilor
uit că nu am pe nimeni
sub copacul tăiat de furnici
Comentarii aleatorii