adesea lângă plopul cunoscut
poezia soaţă cuminte aşteaptă
lacul singurătăţii mele de nuferi este
albastru la citit chipul tău oglindeşte luna
pe deal însereză după cântec de bucium
viaţa intră smerit în case mărunte în
faţa lui dumnezeu luceafărul
coboară în genunchi pentru noi
codrului îi lipsesc păsări somnoroase
arar îi suspină izvorul de oameni
în dungă puf bătut de vânt dorul
risipă face din inima mea
tămâie arde drum de geniu
marea spală lespedea
dorinţei tale cuvintele n-au murit
întunericul din lucruri nemărturisite
macină sufletul
ca un animal cu ceafa încordată
îşi ciuleşte urechile
după fiecare pas greşit
ochii măriţi ca o guşă înfoiată
îngroaşă frica
inima acoperă capul
în oameni prea mici
viaţă arată cu mâna
în umbra din coşul pieptului
nimeni nu face nimic să aprindă lumina
numai în casa unei văduve arde o rugăciune
întoarsă din cer
n-a avut suficientă putere să creadă
la barbut eram echivalentul lui bobby
fischer emerson fittipaldi cassius clay eusebio
john lennon rod laver mark spitz
şepticul îl ştiam pe de rost pentru că cei
şapte ani de-acasă i-am terminat
summa cum laude
atunci locuiam într-un oraş mare de abur cu zgârie nori
cimitire parcuri spitale linii ferate şi poduri de abur
la şaişpe ani am ieşit apa întindea mâinile să mă spele
cerul se sprijinea pe umbra vieţii mele
ca pe o filă din biblie
în fiecare zi vorbesc lucrurilor
din casa aceea frumoasă fac impresie
teoretic
viaţa mea nu este potrivită pentru copii
în podul palmei coastele
unei femei nevirtuoase sunt obiectul de studiu
vorbesc răguşit după schimbarea de sânge
sufletul adoarme desculţ
lângă o tufă sfântă focul cu temperatură umană
îmi este urât primăvara
compania umbrei încă un motiv pentru farmece
inima unui ghiocel ştie să bată
visele
se spală pe mâini
risipesc tot ce iubesc din greşeală
Comentarii aleatorii