un fel de inerție ciudată împinge
lucrurile mai departe ca o sanie trasă de
câini care au înghețat demult și care încă se mișcă/ la fel, un singur trup de crăciun
se va frânge
muncesc pe nimic
tot ce câştig dau înapoi celui care pretinde că se îngrijeşte de mine
lumină căldură comunicare pentru toate astea trebuie să plătesc
de parcă aş avea vreo vină că trebuie să văd să simt să transmit
orice mişcare orice vis mi se impozitează
mi se impune un credit bancar pentru restaurarea amintirilor
mă văd silită să renovez mai multe dorinţe lăsate în paragină
iar pentru asta trebuie să fac un împrumut altă dobândă de achitat
muncesc pentru nimic
nu-mi rămâne nimic pentru ceea ce s-ar chema să trăiesc
Stau pe trepte,
în coridor,
cu ţigările
şi cafeaua
alături,
cu genunchii
în dreptul
pieptului,
lipiţi unul
de altul,
ca nişte
apărători.
Stau şi
(mă) scriu.
Din timp
în timp,
închid
ochii
şi îmi masez
pleoapele,
imaginându-mi
tot felul de
situaţii extreme
şi-atunci,
globii
oculari
încep
să scârţâie
ca o poartă
ce se deschide
în nicăieri.
Stau
în curent,
cu geamul
şi uşa deschise,
Sunt zile când mă ascund
în propria piele
ca un lunetist de elită
neauzit
nevăzut de nimeni
ţintesc filele unui calendar
agăţat pe un petic de piele
părtaş
sângele
nu-mi simte întunericul
doar focul
care arde în vene
bătaie cu bătaie
Comentarii aleatorii