oamenii pier din lipsă de aer
ploaia miroase a sulf
după moarte
pământul cu faţa înmuiată
dezleagă copacii de păsări
cineva vorbeşte în
stele
răspund acid
se împrăştie boala amară de primăvară
după primul tril la cântători intră soarele
în spatele gardului din smicele
prea mulţi oameni stau cu ruşinea în sân că sunt singuri
că sunt săraci
că încă mai ţin într-un sertar batista înnodată cu câţiva lei vechi
opera de trei parale a celor arătaţi cu degetul
Deseori mă năpustesc pe străzi
studiez toate clădirile
şi le pun la locul lor,
construiesc o nouă ordine
după alte criterii de adevăr.
Sunt un îndrăgostit
care se autodepăşeşte şi scrie
aşa, ca un culegător de date şi fapte reale
le dă drumul să se expună
cum face un istoric scrupulos
ce desfăşoară evenimentele în curgere
ca şi zilele vieţii sale.
Comentarii aleatorii