dădurăm ce dădurăm cu mâinile
şi din piatră începură să iasă toate
istoriile hărţile şi comorile
pe care nici nu bănuiam că
le-om descoperi vreodată
printre atâtea oscioare
dă-te mai încoa
dacă aşezi ochiul fix în capul tibiei
vezi tot drumul strămoşilor
trecu limba în sus şi în jos
şterse chibritul de obrazul lunii
îşi aprinse o ţigară de foi
şi fredodând un cântec
oltenesc se tot duse
n-am ce să spun
aşteptările sunt mai lungi decât iernile
sentimentele seamănă cu gândurile pe care ni le-am mai spus
cât să ne scoatem sufletele din adâncuri
mă mulţumesc că nu-mi eşti străină
viaţa nu ştie nimic
încă se vaită
nu-şi dă seama ce pierde
doar când trage să moară
caută
o cale de întoarcere
nici vin
nici şampanie
dacă aş fi o boabă de strugure m-aş da mireasă luminii
să mă îndrăgească ziua întreagă
cu toţi graurii şi toate vrăbiile din lume
dar nu sînt
poate că am un complex casanova prea mare
poate ar trebui să dau cu gândurile de pământ
să le risipesc ornamentele
să le sfărâm stâlpii şi-atunci când o iau razna
să le îmbrac în haine vărgate
uneori gândurile astea
cu un surâs ironic
poposesc pe buzele giocondei şi nu
le mai pot extirpa
mi-e iarăși dor de geamul spart cu piatra
de puiul de zarzăr așteptând zorii la fereastră
normal și de kuki
lecțiile ei îmi parfumează încă
cerul gurii
mi-e dor de florentin
nimeni după el
nu m-a mai înșelat atât de convingător
nici azi nu știu cum i-am dat bicicleta
pe unsprezece bile de sticlă colorată
de sârma ghimpată vopsită cu sângele meu mi-e dor
de corigența la fizică și de
tricoul ud al danei uscându-se încet
între noi
Comentarii aleatorii