aici în după-amiezile cu miros de frunze arse
nu mă mai grăbesc sunt locuit de zgomotul nucilor
pe care un copil le izbește undeva pe o prispă
mi se întorc
anotimpuri din care n-am păstrat nimic
seri lungi traversate de acceleratul de 21 spre podul cu lanțuri
caiete vrăjite pe care le-aș arde pe rug
chipuri din care nu mi-a rămas nici măcar de o tristețe
să-mi ajungă pentru o țigară cu mătase de porumb
să suflu în tăciune să pufăi să mă înec bucuros de toate gusturile stranii
ale fricii că se va stinge
aici e inscripția de pe mormânt. are chipul unei fantome care
suflă aerul rece până la cer. dați-mi două trei lumânări pe care le voi aprinde
în momentul în care dricurile vor trece încet pe la poarta cimitirelor.
voi sufla fumul înspre cei care duc steagurile
și ei vor uita să se oprească. vor duce mortul mai departe. sau
va tăcea așteptând soarele
uite
dacă tu mergi în dreapta eu voi lua partea stângă
dacă tu dormi bine pe stânga eu voi întinde
mâna dreaptă
apei care întotdeuna desparte
așa am făcut ultimei zile
o căprioară îndepărtată de lei pentru cină
una dintre ființele albe mi-a zis
taie și mănâncă din fum
nu puteam să mișc picioarele
aripile zăceau risipite
eram singur
aveam timp să schimb ordinea în care
mureau ploile în cutii de zestre
Mai ţii minte cum ferestrele zidite
te făceau să crezi că hotelul ăla a fost cândva sanatoriu?
Îmi spuneai că simţi spirite traversând aerul,
spânzurându-se de colţuri,
că albul brutal al pereţilor îţi striveşte respiraţia
şi că vrei strânsă în braţe.
Nu credeam nimic din ce-mi spuneai,
dar trupul tău înfrigurat sculptându-mi delfini pe piept,
vocea atât de serioasă şi înceată
mă făceau să-ţi iubesc fantomele,
să torn vin pe podea pentru sufletele lor
şi să le dau nume.
Comentarii aleatorii