există bănci pe care
nu-i mai e dor nimănui
să se așeze
stau cuminți lîngă morminte
se descuamează
nici o umbră nu le mai mîngîie
ridurile
doar noi
ne privim pe furiș
dintr-un soi de marmură
neagră cu nume
ce nu ne spun
nimic nu-i nimic
hai să ne uităm
cumva
aici
ai ascultat vreodată marea de pe balcon
încât să vrei o țigară
sau ai văzut cum
soarele se ridică lent din piatra ponce
atunci stăteai cum stau casele cu tufe în podea
pragul de sus al secretelor
te scotea în lume
îți întindea o cană fermecată
beai ani și te strâmbai
pentru tine moartea era un balon uitat
îl miroseai bolnav de petunii
fără noi cresc sâmburii și semințele lumii
luciul lor are patina caldă a lingurilor de alamă / toate înghesuite în sertare de lemn
cu ele se sapă
primavara și doar atât se aude glasuri închise în
vase de lut nu esti prizonier nu vrei amnistii / atât știi
întotdeauna va fi ceva de crescut pe aceste pământuri
întindem apa peste ierburi ca pe o ie
până ce soarele tot mai departe o sa fie o stea înghețată
la marginea lui explozii de gheață care
or să ne ascută și mai mult simțurile
Comentarii aleatorii