Elian
îmi e dor de tine
aş vrea să-ţi simt obrazul pe pântec
şi să-mi spui
iată clipa mea de odihnă şi nu de păcat
mi s-a făcut urât acolo sus în perete
cu degetul arătător peste buze
adesea mi te închipui
înspre ţara soarelui răsare
înalt frumos singur şi trist domnul meu
vii către mine
în urma ta doar drumul mătăsii
eu ană zidită-n tafta
dacă te-aș picta cristos
atîrnat pe o cruce
și pe mine cuiul mușcînd
din încheietura mîinii tale stîngi
a treia zi m-aș găsi abandonată pe o pînză
cu cheag de sînge și sudoare scut
sau altfel eu răstignit tu cui
ar trebui să-mi închipui înainte ploi
să te las o vreme pradă ruginii
într-un miez de noapte aș învia doar pe jumătate
dumnezeire pe septicemie
dinspre sud amiaza se descompune încet
printre roci masive tufe de afiniş
lasă penumbrei meandrele fluviului
toamna imperială toarnă purpură în potirele marelui Rege din Nord
acest foc eterna dilemă
care începe să mistuie
noul portret al lui Dorian Grey
anotimpul adevărului pe care îl cauţi
se află totuşi undeva în Ţinutul Hebronului
prin Valea Eşcor undeva la răsărit de mare
de ce-ai continua acest drum
eşti istovit şi te-ntrebi
când din clepsidra lumii numai nisipul timpului îl poţi bea
nu se mai văd tramvaie,
nu se mai văd autobuze, nu se mai văd stâlpii de iluminat,
intersecțiile aglomerate, nu se mai văd benzinăriile
blocurile turn șoselele largi, masinile care spală străzile sau le vopsesc,
mașinile care pun ornamentele de crăciun, mașinile care încarcă și duc gunoaiele,
pisicile moarte și câinii vagabonzi,
copiii care merg în drum spre școală
copiii care se opresc la florării / nu se mai văd ambulanțele,
nu se mai vede nimic.
Comentarii aleatorii