Tu ești celălalt dintre cei doi prinși
și nu e seară
e ora două norii au acoperit
zidurile transparente
oamenii fără degete aprind chibriturile
și toate ard
oamenii în armani râd ca niște vânători în ținutul vânătorilor
unde din cer cad topoare și furci
dar nu tu/ tu te ridici
și te uiți pe fereastră
tu ești sălbăticiunea
tu și un animal fără picioare prin zăpadă și bice
/te văd în viscol cum vii încet
Câinele alb cu lătrat roşu
a ales să stea cu noi fără să-i dăm de mâncare;
nu-i spuneam animalul nostru, nu ne spunea stăpânii mei,
dar îl luam cu noi peste tot, dar ne lingea mâinile peste tot,
când ne uitam ochi în ochi fără să ne auzim, lătra o dată,
când ne auzeam fără să ne privim, lătra de două ori,
când nu mai aveam nici ochi de auzit, nici urechi de văzut,
nu mai lătra.
dimineaţa,
o vergea de lemn între capetele căreia sunt întinse
căutările
împânzite căutări de oameni ambulanţi,
la marginea capitalei,
grăbiţi să scuipe soarele din ei
pentru o halucinaţie rece
la pachet cu
prima şi ultima lovitură
nimic nou
câţi n-au mai trăit aşa
şi totuşi e un strat atât de subţire încât fiecare
se zbate între coardele aceleiaşi bălţi
oraşul nu mai ascultă nu mai pândeşte nu te mai înţelege
butoiul de tablă în care a fost smoală arde mocnit
tuşind scântei deasupra vreascurilor de castan
fumul pictează sub podul drăgăicii noi constelaţii
ştiu că nu mă pot înălţa cât poţi coborî
sinodul oamenilor străzii
dezbate noaptea sub arcul de beton
natura mea umană şi poetică
schisma va veni din urmă
şi unii dimineaţa cu gulere albe scrobite
vor aştepta în downtown
viaţa topită în lingouri
Comentarii aleatorii