o simt cum vine
cât e noaptea de lungă
de-o vreme
trece dintr-o parte în alta
oricât de mult aș striga
fără inimă
respiră
furișată printre gânduri
într-o parte din mine
nici nu mai țin minte când am început să-ți scriu… era foarte devreme, era foarte târziu?
dar nu prea contează acum acest aspect banal, nu despre asta vreau să pictez în fundal.
probabil am și pierdut cuvintelor șirul, cum pierde popa smerenia dând jos patrafirul.
în magazinul bătrînului vînzător de timbre
te-am urmărit prin fereastră
au rămas atîtea cioburi din ziua aceasta
încît ne putem face din ele
un baldachin sclipitor iubito
iar cînd tentaculele nesfîrșite ale pustiului
ne vor ajunge în fundătura acestui hotel
îngălbenit ca un spital de gînduri
vom visa călătoriile copiilor și morților
desfăcuți sub el ca niște fluturi
care au renunțat să zboare
pentru odihna nepretențioasă
a insectarului
vom lasă nisipul să urce pînă în tavan
apoi ne vom lua zborul
am învățat că trebuie să plângem
până rămânem singuri
și ni se face milă de noi
dragostea celorlalți devine dureroasă
ne strivește cu frumusețea ei
strigăm îngenuncheați nimic
și nimicul se deschide ca o poartă
prin care nu avem curajul să ieșim
deasupra soarele parcă ar fi un copil
adus pentru prima dată la dentist
aaa deschide gurița maaare
ce cuminte e el
la ce școală merge
nu încă nu e la școală
iar eu habar nu am cum se spune în dumnezeiască
te iubesc
Comentarii aleatorii