Nu mai auzisem nimic de iubire.
Într-un depozit militar pentru poeţi,
găsisem o reprezentare a vieţii
în origami din hârtii ordinare,
prevestind întoarcerea viitorului.
Părţile nevăzute ale lunii
erau studiate din spatele soarelui;
eu însumi eram lider de pahar
într-un sinod tihnit de ticăloşi,
la o celebră cântare prin altar.
Ar fi trebuit să mă vezi…
de mine-ţi povestisem puţin
şi rar.
Auditul scurt
aducea toate acuzaţiile:
dezordinea,
făcea vrăji cu lacrimi,
reţinuse mai multe zile
bărbatul simte femeia
o împăiază
îi privește părul șaten
ochii în agonie
picioarele
creștetul
și asa mai departe
nul și foarte
poetic
bărbatul își construiește povestea de dragoste
ca legătura pânzei de păianjen
sub fundul unui scaun
de pe podul midiei spre parcul de divertisment
sunt mai cărunţi decât măzărichea de alaltăieri
care făcea exerciţii de empatie cu oamenii reci
năluca poartă conduri de cristal şi diadema
stelelor căzute pentru fiecare poet din mare dragoste
oraşul cu ochi de peşte alunecă pe sub tălpi
acoperit de inocenţă şi veselie de un timp
nu mă pot dezlipi de fereastra cu flori din ace
întoarse spre mine casele încăciulate nişte copii
au lacrimi de bucurie
sau*dintr-odată ne amintim cum oamenii /dorm singuri acasă
cineva a uitat să îi învelească. acum sunt bolnavi
iar în mintea lor s-a îngropat o turmă de cerbi care cândva au păscut liniștiți ,
într-o pădure de conifere, din norvegia. / în spectactolul live nimeni nu vine pregătit, nimeni
nu este regizorul / doar căutarea ne strânge de gât, până ne sugrumă glasurile.
așa au murit și cerbii/ iar coarnele lor ne-au ieșit prin piele. în transmisiune directă
am așteptat mereu regizorul de imagine să dea drumul semnalului.
Comentarii aleatorii