pe partea abruptă a
lucrurilor
miroase a început de-nceputuri deşi
cuvântul mi-a îngheţat pe coarda vocală
înainte de facere
pentru că nu am acea erudiţie amplă
mă mulţumesc să fiu confundat cu cineva
care n-a existat niciodată n-a vorbit
niciodată în pilde şi n-a avut timp să-şi
scrie cv-ul
tot ce am adunat
zi de zi
ca hermina
stă legat de sufletul unui înger boem
care mă-ntreabă ce nume vreau să dau
aerului
Tu ești celălalt dintre cei doi prinși
și nu e seară
e ora două norii au acoperit
zidurile transparente
oamenii fără degete aprind chibriturile
și toate ard
oamenii în armani râd ca niște vânători în ținutul vânătorilor
unde din cer cad topoare și furci
dar nu tu/ tu te ridici
și te uiți pe fereastră
tu ești sălbăticiunea
tu și un animal fără picioare prin zăpadă și bice
/te văd în viscol cum vii încet
Nu mai auzisem nimic de iubire.
Într-un depozit militar pentru poeţi,
găsisem o reprezentare a vieţii
în origami din hârtii ordinare,
prevestind întoarcerea viitorului.
Părţile nevăzute ale lunii
erau studiate din spatele soarelui;
eu însumi eram lider de pahar
într-un sinod tihnit de ticăloşi,
la o celebră cântare prin altar.
Ar fi trebuit să mă vezi…
de mine-ţi povestisem puţin
şi rar.
Auditul scurt
aducea toate acuzaţiile:
dezordinea,
făcea vrăji cu lacrimi,
reţinuse mai multe zile
tu cădeai dintr-un vis
cu sufletul descheiat până la ultimul nasture
eu urcam râzându-mi ultimul răs
am pășit în tine ca într-un templu
pe care îl cereai golit de toate obiectele
te-am strigat când nu mai era nimeni
să te strige pe nume
yin și yang îmbrățișarea noastră fără capăt
minus și plus infinitul oglindă
dizolvat în cuvinte subțiri
aprizându-se ușor unul de la celălalt
lege și dragoste
suficient explozibil
cât să contorsioneze universul într-o
ultimă naștere
se curmă şi ziua aceasta ca o ploscă din care se deşartă
vinul negru/ nu/ nu plâng/toate zilele au nopţile lor
ştii, albele de ele, se înfăşoară cu moartea
stau în moarte ca în nişte blăni de urs carpatin
ştii pe cale de dispariţie/ca şi când s-ar închide în nişte cuşti de oase păgâne
şi totuşi nu mor urşii când vor stelele/urlă din cer/nichita/nopţile tenie/
nopţi ca poezia scrisă înainte de moarte/tu dormi/mamă
tata te acoperă cu un pled galben/pictat cu stele cu dinţi/zâmbăreţe-s?/tu/mamă crudă
mamă albă/de ce mori tu noaptea, mamă?
Comentarii aleatorii