am învățat că trebuie să plângem
până rămânem singuri
și ni se face milă de noi
dragostea celorlalți devine dureroasă
ne strivește cu frumusețea ei
strigăm îngenuncheați nimic
și nimicul se deschide ca o poartă
prin care nu avem curajul să ieșim
deasupra soarele parcă ar fi un copil
adus pentru prima dată la dentist
aaa deschide gurița maaare
ce cuminte e el
la ce școală merge
nu încă nu e la școală
iar eu habar nu am cum se spune în dumnezeiască
te iubesc
sunetul sec prin care se închid portierele
și spune-mi ce țară e mai departe/ sau ce țară cunoști
cum ajungeți voi cu aripile voastre Luftwaffe
mai aproape de oamenii viitorului
pentru voi construim un tunel pe care se circula doar înapoi
controale de securitate la fiecare o sută de ani
pentru voi toți ceilalți cu etichete cusute pe spate cu
binele invinge
adesea lângă plopul cunoscut
poezia soaţă cuminte aşteaptă
lacul singurătăţii mele de nuferi este
albastru la citit chipul tău oglindeşte luna
pe deal însereză după cântec de bucium
viaţa intră smerit în case mărunte în
faţa lui dumnezeu luceafărul
coboară în genunchi pentru noi
codrului îi lipsesc păsări somnoroase
arar îi suspină izvorul de oameni
în dungă puf bătut de vânt dorul
risipă face din inima mea
tămâie arde drum de geniu
marea spală lespedea
dorinţei tale cuvintele n-au murit
dragostea se comportă ca un miriapod
înghiţit de o viperă.
devorează interiorul pînă îşi croieşte drum afară
omorînd şarpele.
memoria se aprinde în flaşuri scurte
ca un lac văzut din avion. ştiu
aveam o poftă nebună să-mi petrec seara dormind
de parcă întreg apartamentul s-ar fi inundat.
dacă m-aş fi dat jos din pat mi-aş fi murdărit tălpile
cu noroi.
intoxicaţi de frumos mergeau ocolind voma zilei de ieri
el era un fel de Rasputin
îmbrăcat în jeanşi şi sacou
ea o divă de cartier
înaltă / într-un cocon străveziu de feromoni
bombardat de o radiaţie cosmică a tristeţii
Comentarii aleatorii