ce stai ca o cană fără apă
îşi frânge mâinile mama
se uită

aşază colaci mere lumânări şi
nodul baticului

puii de salcie crestaţi picură încet
pe o pânză de in
chinul

urcăm dealul de viaţă greu
după noi unii cu umilinţă
se înclină

în poala cu mâţişori se frământă
soarele

dospeşte tristeţea în
privirea mamei
urcăm aproape de nemurire

tăcerea ca o văduvă
neagră
între lumi

mi-e aşa de sete

îmi toarnă mama grija ei
sălcie

acum că te-ai mutat la un zbor de vrabie distanță
vrabie sătulă de firimituri și ciripit descărnată și oarbă
fără alte vrăbii surate prin preajmă
nici de pisici dorită nici de ulii decolorată tristă vrabie
gata să plece în toamnă cu berzele până când
într-un târziu va pricepe că nu are nicio șansă
și se va întoarce pe pământ cu zâmbetul tâmp
pasăre ireal nepăsăratecă în toată existența ei
acum că tot ești atât de aproape
spune-mi de ce nu întorc privirea de ce nu copiez
din lucrarea ta crudă și cenușie