nimic nu mai creşte în noi
doar umbra acestei dimineţi
în care înveţi cum să fugi gol prin ploaie
să te speli de păcate cu apa cerului
povestea iubirii din memorie
se scrie în temniţa unei zile de toamnă
când te declari mulţumit cu toată năvala de frunze
căzută peste visele tale necoapte
ai învăţat să-ţi suporţi viaţa peticită
buzunarul peticit
cu gândul la îngerul din vitrina copilăriei
care îţi zâmbea iar tu simţeai cum timpul
se lipea de zâmbetul lui
cineva… dacă m-ar întreba, la un moment dat, cum aș alege să mor
(strivit în cutremur, după o beție de comă înecat cu propria vomă,
călcat de șenila unui tanc, de roțile unui camion sau chiar de ale unui tractor),
probabil nu m-aș gândi de o mie de ori și aș spune:
străine, important, pentru mine, este, mai curând, să apuc, din când în când
(cât mai duc),
să trăiesc un... roman sau măcar o poveste
(dacă pentru primul caz timp nu mai este)
în care, negăsind (ca mai întotdeauna) un loc de parcare,
suntem două fuioare de taină
iubito
doi porumbei voiajori fracturaţi
în mii de cuvinte
într-o zi
te-am legat de respirările mele
ţi-am dat foc ca unui fir de cositor imuabil
mi-ai sudat toate căile de văz şi
auz
din cornul inorogului ne-am făcut colier
învârtim pe roata olarului nopţile
îngerul care ne-a pus împreună ne-a împrumutat aripa lui
să zburăm printre jazzuri
incisiv acest curs natural din clepsidră
în fiecare zi vorbesc lucrurilor
din casa aceea frumoasă fac impresie
teoretic
viaţa mea nu este potrivită pentru copii
în podul palmei coastele
unei femei nevirtuoase sunt obiectul de studiu
vorbesc răguşit după schimbarea de sânge
sufletul adoarme desculţ
lângă o tufă sfântă focul cu temperatură umană
îmi este urât primăvara
compania umbrei încă un motiv pentru farmece
inima unui ghiocel ştie să bată
visele
se spală pe mâini
risipesc tot ce iubesc din greşeală
Comentarii aleatorii