omul acela bolnav și bărbos în care bate o clapă neagră
ascultă cum ies ghimpii în trandafiri
și schimbă numele zilelor în cifre
are picioarele subțiri a coadă de mătură
uneori îi rămân dezvelite dar nu se supără
mă privește cu ochii mici și speriați
de se rup în mine toate venele și îmi vine să vomit
treci dimineața
precum culoarea gri a orașului
pe străzi întîmplătoare
lipsite de nume
îți urmăresc silueta o vreme
răsfrîntă în cioburile ploii
prin tremurul ceții
devii încet arsură pe retină
gînd cu gust de sare
pînă cînd genele cedează
o clipă
atît cît să dispari
s-a aşezat lângă mine în cursa
pentru lucruri frumos ticluite
maşina e veche de când lumea
singura cu autosugestie
fiecare a urcat măcar o dată
pentru cel mai scurt itinerar de
viaţă a împărţit priviri aerul
tras pe nări până la halucinare
cuvinte în atâtea tonalităţi
citite în expresii virile
poveste lângă poveste
în pătrăţica lui nimic nu-i mai aparţine
gândurile tuturor ca nişte seringi
hrănite cu sânge şi istorii de carne
călătoresc fără să coboare dinlăuntru
Comentarii aleatorii