poezie generală

imaginea utilizatorului kalipeto

atac cu două aripi fragile

ca o pisică blănița moale
mișcări feline ochii da ochii
aprinși
haț lăbuța ageră acoperă crăpătura
prin care fluturii ies la plimbare
în jurul lunii
liniște
încet încet prin crăpătura lăbuței
iese un fluture albastru mic
așa cum sunt ăia de zboară în grupuri
și se rotesc nebunește
ochii pisicuței se aprind mai tare
a doua lăbuță sare în ajutor
prin crăpătura celor două lăbuțe un fluture
de data asta alb
ochii pisicii nici să-i privești nu mai poți

imaginea utilizatorului aquamarine

wintertime

aici e inscripția de pe mormânt. are chipul unei fantome care
suflă aerul rece până la cer. dați-mi două trei lumânări pe care le voi aprinde
în momentul în care dricurile vor trece încet pe la poarta cimitirelor.
voi sufla fumul înspre cei care duc steagurile
și ei vor uita să se oprească. vor duce mortul mai departe. sau

d a ț i –m i o f l o a re ca un

șarpe care să muște

imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

verde închis

de atâtea coşmaruri mă vizitează morţii
cei cunoscuţi cu vorbe obişnuite cu ticuri şi metehne
de-ale casei /
fugim împreună călare sau în maşina mică
adormim în patul din mobila pentru păpuşi

e prea ridicol / sunt prea bătrână
să prind la piept o floare de păpădie în semn de doliu
pentru soarele din copilărie
când adunam în palmă inimi mici de traista ciobanului
să prindă rădăcină în alt loc

imaginea utilizatorului Younger Sister

Portret Neterminat

soarele
sparge fereastra
se revarsă carnelian
case mărunte din chirpici strada îngustă
turla bisericii școala
pe Dunăre valuri de miere bunătatea
rămășițe pe care insula își trimite cocorii
să le-ntoarcă înapoi

o fetiță străbate strada
poartă două plete grele pe umeri cuminți
un guleraș alb din dantelă încheie solemn uniforma de maici
amurgul zilei de mai coboară umbre
printre pleoape
valuri de miere
ochii ei
un poem

imaginea utilizatorului CRistian

Manuscrisele de la lumea moartă

Din jurnalul unei tipe necunoscute
am scos taina: cum să colorăm iarba iarna.
Am senzația că v-am mai spus asta.
Continui să cred că sfârşitul lumii a fost anul trecut
iar acum orbecăim într-o pungă de timp,
căutând altă lumină şi alt întuneric.
Noi rătăceam resemnaţi intrările din noi.
Uneori, femeia erai chiar tu,
alteori erai doar o imagine cu aceleaşi detalii.
Întunericul meticulos păşea în urma noastră
ca un fachir pe cioburi de amfore demodate.
Pierzând simţul tactil,
o vreme pipăibilă şi bună

Pagini

Subscribe to poezie generală