poezie generală

imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu

potcoave de aburi

cum creşte luna pe frontul de noapte
am iubit patrupedul ăsta
şi nu i-am dorit curajul

am vrut să fiu ochiul lui drept
ochiul lui stâng
cum am fi fost în acelaşi timp negândit tu
împotriva mea

cum se vede lumea printr-un cal
care trage tunuri
obligat să devină părtaş
la crima umanităţii

somnul lui e un plămân bolnav
şi visele nişte picioare care se ridică
greu
nechezatul un proiectil

imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu

ochi de câine albastru

aştept un tren oarecare
cu ochi de câine albastru
aerul mă strânge într-o folie
cu soarele la un loc

o vrabie desprăfuieşte aerul
repede repede
după formula energiei

vremea se scurge în canalizare
miroase a hoit

ca o căţea cărând bucată cu bucată
puii ei
printre păpădii adineaori
se zbenguiau pe scurtătură spre cutia de carton

ca o căţea trăgând la ţâţe amănuntele din care îi făcuse
un botic o lăbuţă viscere
calde încă zvâcnind lumii sângele lor
neatins de mizeria contemporană

imaginea utilizatorului anna

formă de vis

suntem singuri şi goi
ca o pădure fără anotimp

numai tablourile tale cu roze
din vremea în care iubeam amândoi
acelaşi pirat orb a lui Stevenson
numai ele în frumuseţea lor adâncă
mai amintesc de vremea aceea
în care bucuria ne bătea mai tare decât inima

iubirea e un zbor urcat la stele
dar rătăcit uneori de la reguli
un zeu bizar care îţi cere
să-ţi amputezi sentimentele în schimbul veşniciei

imaginea utilizatorului Alexandru Ioan Popa

Numai tu

Vinețiul dungilor sticlos, dintr-o parte,
ca un cal sub potcoavă drumul de piatră
zdrobind - țipari în amonte prin măduvă
mai flăcări, mai viu, în pieptul aramei
umbre neștiute răscolind ca vântul
prin căpriori, ca degetele nisipul.
Și pentru că ziua duhnește de-atâta răcoare
se-nfig și păsările în pământ, morților –
suavelor lor oase, albite de-atâta așteptare
ciripindu-le vestea.
Numi tu, cu foșnetul rochiei, închipuind un șaman,
numai tu le alungi morții lor să-și îngroape.

imaginea utilizatorului angela nache mamier

fus orar

hora-nteţită-n sforile-i grave destinul
resturi din arse demersuri la monumentul înalt
beneficiarul de sentimente
la care trudise atâta lumină suavă
cât soarele tropical, vreau să spun gândul,
ţine ostatecă-n templul de jar al memoriei
clipa dintâi,
cât sânge de bal traversează câmpul imaginaţiei
dacă eu nu mai ard
în acest pestriţ carnaval asumat
unde saturaţi ori striviţi de banal
bântuiţi de taine şi stridenţi în culori papagal
implorăm te miri ce în genunchi
în numele dragostei şi-al sfântului Ideal-

Pagini

Subscribe to poezie generală