câteodată te trezești că nu știi dacă îți mai dorești să fii
te înspăimântă că nu te sperie asta
copiii nu te mai fac să zâmbești
șmecherii nu te mai dezgustă
mirosul orașului nu-ți mai închide nările
firul de mărțișor e gri valul nu te mai curăță
în cădere frunzele nu-ți mai acoperă personalitatea
pe urmă vine crăciunul
să ne spunem cuvintele acelea care ciugulesc din noi
să le scriem pe ziduri pe copaci cu o culoare aprinsă
greu de şters de furtuni să rămână icoane de care
să-şi şteargă buzele credincioşii în dragoste
să le ascultăm cum sună în carnea noastră instaurată
vitejeşte pe oase luptătorii dinlăuntru să ţină piept
neîncrederii şi abolirii dreptului la fericire
până la urmă bea și femeia
sângele strigă din pământ
n-ați luat destul
partea dulce abia acum scoate degetul
scrie
cine salvează lumina
dacă ghicesc îmi recunosc nemurirea
mă-ndrept spre scară cu gândul că
mai prețios decât dreptul primei iubiri
târgul rămâne valabil
sunt vibrații despre care nu simt
că aparțin unei conștiințe
scot negativul
rulează treptele și nu e loc pentru diavol
Comentarii aleatorii