oprește-ți mâna nesăbuită!
dogoritoare și naivă pulpă, știi?
pământul este genunchiul acesta julit,
prin livezi și bătături străine,
descântat de frici pe atunci vindecabile
nepetrecut de mâna ta, încă.
nimic nu mai creşte în noi
doar umbra acestei dimineţi
în care înveţi cum să fugi gol prin ploaie
să te speli de păcate cu apa cerului
povestea iubirii din memorie
se scrie în temniţa unei zile de toamnă
când te declari mulţumit cu toată năvala de frunze
căzută peste visele tale necoapte
ai învăţat să-ţi suporţi viaţa peticită
buzunarul peticit
cu gândul la îngerul din vitrina copilăriei
care îţi zâmbea iar tu simţeai cum timpul
se lipea de zâmbetul lui
te-ai gândit mult când ţi-ai smuls o coastă
ai calculat bine la care dintre ele este cel mai nimerit să renunţi ca să fiu ceea ce vrei
ţi-ai prevăzut suferinţa multiplicată anume să prindă locul hotărât naşterii mele
te-ai rugat să fiu demnă de sacrifiul tău când îţi voi apărea în trup desăvârşit cu act de renunţare la bunul personal
m-ai cultivat cu alesele tale cuvinte mi-ai arătat drumul spre tot ce însemni ai fost luminos cât ar fi trebuit
mi-ai ţinut de dragoste până la tine
m-ai făcut femeia ta până în cele mai adânci lucruri
am putea oricând
să ne dezlegăm ochii, să orbim de la atâta cruzime
să ieşim pe străzi şi să rămânem prinşi în luptă alături de oameni odată frumoşi şi blânzi
dar uite
noi suntem aici prinşi în ritualurile noastre
închide ferestrele
afară aerul are miros de săpun ieftin ca în sanatorii
doar noi ne iubim fără cămaşă de forţă
fără perfuzii şi fără somn
stau într-o aşteptare intimă
dintr-odată bucuria îmi sare
val de ceară călduţă
mă ciupeşte de glezne şi
am senzaţia aceea
dacă n-ar fi
aceşti martori neastâmpăraţi
aş zice că
am luat-o razna
chiar aşa
copac plin de furnici
la drum
Comentarii aleatorii