singura grijă a lui cobuz era să nu-i fure cineva bicicleta
la crîşmăriţă striga marianoo ai grijă la bicla mea şi mută pe taraf tv
în jumate de oră dădea pe gît patru sferturi de muscăţel se lăuda
că a fentat moartea cînd l-a dus nevasta la tratament în italia
toate astea s-au întîmplat pînă cînd o noapte mi-a spălat picioarele cu ulei de măsline
ca magdalena cristului
a intrat unul în crîşmă şi-a zis
bă am văzut pe cineva la urgenţe cum era resuscitat dar n-a avut nici o şansă
şi uite-aşa a ajuns cobuz în legendă
tu vezi cum pe cerul nostru sunt oameni
din ce în ce mai păsări
din ce în ce mai gânduri
îți mai amintești cum țineam în mâini buburuze lăuze
sau de vecina care scrâșnea frunze de florile mărului
apoi rădea cotoroanța ce umbră mare avea tata
când ne certa pentru prima oară
de-atunci nici n-am mai făcut cascadorii
din păpușile tale de cârpă
supărată mi-ai spus la ureche
că și Dumnezeu e un părinte
suntem două fuioare de taină
iubito
doi porumbei voiajori fracturaţi
în mii de cuvinte
într-o zi
te-am legat de respirările mele
ţi-am dat foc ca unui fir de cositor imuabil
mi-ai sudat toate căile de văz şi
auz
din cornul inorogului ne-am făcut colier
învârtim pe roata olarului nopţile
îngerul care ne-a pus împreună ne-a împrumutat aripa lui
să zburăm printre jazzuri
incisiv acest curs natural din clepsidră
Sunt seri când acele spițe și cercuri
încă mai lucesc rece în întuneric
deasupra tibiei tale
iar mirosul de iod nu face decât
să-ți reîmprospăteze memoria.
Seri când rătăcești culcat pe targă
pe coridoarele ei lungi însoțit
de cele două asistente care
au asistat la a doua ta naștere.
Una se uita plină de compasiune
în ochii tăi cealaltă – cu groază
la piciorul tău stâng.
Comentarii aleatorii