eu sunt
mă bucur că ai ajuns ți-o prezint pe
dar cred că mai bine mă lași să
de acord cu tine însă
ce ar fi dacă
uite afară e deja roșu
ți-o fi foame
doar setea de tine îmi sparge timpanele
n-am crezut că se mai poate în ziua de azi
vrei alune ori înghețată
o ureche și un kilometru de piele cu oase
mai bine să-ți arăt cum se deschide fereastra
ai deschis sufletul am început să respir din el
poate vrei omletă sau ochiuri
sunt de ajuns ochii închide-i deschide-i închide-i
alt loc
în alt timp
trenurile trec prin ceața dimineții
ca printr-o uriașă măcelărie automată
cu șuierul amorf al despărțirii
ziua se așează pleoștită peste clădiri și copaci
învelindu-i ca o plapumă rece
Și-apoi ai plecat.
Ce demon, femeie, ai dezlegat turbat peste mine,
vânt tulbure, avan, în cercuri de fum risipite
și-n ploaie răzleață de scrum, răscolindu-mi în bezne
cum luna de-asupra de stână, cu șuierul ei întărâtă
treziți câini cu colți hămesiți, albe cuțite în tâmple,
trăgând de venele inimii, mușcând sălbatic din atrii,
îmi rod în sânge și rup ca pe-o cârpă carnea în care mai port
icoanele amintirii, ca un cireș pocnind roșu de copt -
rănile vii julite-n lanțurile buzelor tale,
șoptindu-mi aburi de sulf.
îmi eşti manuscris netradus în promisiune
acostat pe braţele sincerităţii
între noi curg aceleaşi ţeluri
din când în când pornim unul spre celălalt
ca două andrele care ţes acelaşi drum
dar îşi urmează fiecare traiectoria
atingându-se abia după kilometri de aşteptare
Comentarii aleatorii