Urăște-ți aproapele, fericitule,
pentru că în spatele urii stă dragostea,
dragostea cea frumoasă, care v-a facut prieteni și apoi
v-a învelit când ați adormit plângând
Urăște-ți aproapele, fericitule,
pentru că în spatele dragostei ești tu,
și numai tu știi ce dor și ce moarte
te face acum să zâmbești
și numai aproapele îți este călăul perfect
căruia îi sărutai mâinile strălucitoare
trăiesc într-o țară unde lumea nu
se plânge
pe timp de război
femeile stau la coadă în prima pagină știrile
rele
intră în iarnă înseamnă că trebuie
să-mi pregătești un loc
în rotație
hibernez împreună cu sunetul focului peste
care lacrimi înghesuie-n mine tristețea
unei păsări ce-a pierdut
răsăritul
am senzația că-i lipsește
ascendentul
la masă
un vânător privește fotografia cu
grupul sigur de recompensă
o masă fără amintiri
un scaun
cuvinte aruncate de-a valma
împroșcînd pereții
tăcut
umbrele noastre mototolind tavanul
ca pe un cearșaf
inevitabil
gîndul că ai putea pleca
timpul
ca o bidinea mă vopseşte pe barbă
dacă temperamentul nu mi-ar fi liniştit
i-aş pocni vreo două după ceafă
aşa cum primeam eu de la tata
în rest e bine că ceasul merge de zor
pot să-mi pun banii actele încrederea
în transpiraţia lui
daca ştiam de umbra ce se adună
dintre picăturile de ceară
limpezit
la fel cum clipoceşte aripa unui înger
când
doar foarte puţin obosit
se ridică de pe mânuţa unui copil cu scalpul golaş acoperit cu o caciuliţă cu reni,
daca ştiam de umbra asta absurd de frumoasă
ca degetele tale lemnoase mamă dragă mama mea
atunci nu plecam de lângă fruntea lui rece
pe care abia începuse să cadă zăpada, să se împiedice
ca intr-un puzzle absurd,
of da
Comentarii aleatorii