Eu sunt cel ce nu sunt, Părinte. Şi dacă sunt
sensul meu e hexagonal:
când stau pe marginea lacului îmi pare că trăiesc
conform unei tăceri lungi dintre două cuvinte
aflate la o distanţă de săptămâni unul de altul.
deunăzi m-a sărutat iubita mea pe frunte
şi mi-am dat seama că e cel mai bun argument raţional
pentru dovedirea propriei mele existenţe.
Însă eu i-am sărutat călcâiul spunând femeie,
ce poate fi mai absurd decât existenţa bărbatului
ieşind din sămânţa femeii?
în decembrie verde e iarba păsări
cu frică de pisici trebuie să fii atent la câine
miau câinele știe frică de om
el e capătul fricii dincoace în camera caldă sunt
eu înțeleg atât de bine povestea
dar nu mai pot face nimic mi-e dor de cai
nicăieri pe iarba verde în lume nicăieri
deschid o carte dintre pagini albi și puternici
negri frumoși îmi sar în piept și mă pasc
chem unul mai mic deoparte și-i strig
adu aici păsările pisicile câinii
o parte din oameni adu adu-i pe toți
uite iubita mea pocnește din degete
a fost odată ca niciodată
cam așa ar începe povestea dacă oamenii
s-ar uita în ochii iubitei și nu în oglindă
vezi, tu m-ai învățat că de mine depinde
să plâng să râd să fac echilibristică pe sârma cuvintelor
când durerea roade ca un șoarece căutându-și perechea
a fost odată
un mod de a începe să vorbim
nu exista dedesubtul deasupra doar o roată de vară
dilata aerul în fugă sentimentele luau formă de pasăre
pasărea-zmee crudă transparentă gata să ne ducă
hăt!
oamenii pier din lipsă de aer
ploaia miroase a sulf
după moarte
pământul cu faţa înmuiată
dezleagă copacii de păsări
cineva vorbeşte în
stele
răspund acid
e mult de când nu mai văd iarbă crescând,
de când am lăsat departe cuiburi de rândunici pe pereții murdari din scara blocului,
ferestrele ei sparte prin care
iarna și primăvara se furișau adesea prin casele noastre
si stelele dimineața se întorceau obosite în oameni,
nu mai știu cum se joacă o mulțime de jocuri
cum se aude luna într-o chitară
cum se înfiripă dragostea aceea cu ghiozdan în spate
din lucruri mărunte,
viața se joacă de-a urmele
undeva, inima a rămas agățată într-o sârmă ghimpată
Comentarii aleatorii