pe cheiurile portului ceața mirosea a gutuie
ne plimbam doar ne plimbam ecouri de sticle sparte
tu pierdeai trenuri lungi și roșii
eu mă gândeam la scriitorii care mor tineri
cineva pescuia sau era o iluzie
din norii uscați supura lumina
erai atât de fragilă erai atât de aeriană
încât hainele nu te puteau reține
oamenii călătoresc mai mult cu sufletul
am spus suflându-mi nasul
m-ai privit cu un aer pierdut de mamă
nu știai că mă strâng din tine și plec târziu
atât de târziu încât poți fi jefuită
treci dimineața
precum culoarea gri a orașului
pe străzi întîmplătoare
lipsite de nume
îți urmăresc silueta o vreme
răsfrîntă în cioburile ploii
prin tremurul ceții
devii încet arsură pe retină
gînd cu gust de sare
pînă cînd genele cedează
o clipă
atît cît să dispari
în această zi de întîi
sînt obligat oarecum să mă declar cablu
electric pentru că prin mine trec nişte
curenţi de înaltă tensiune şi
pe cuvânt
n-am dus la gură niciun pahar
poate că zăpada care nu vrea să cadă este de vină
poate că norii ca gogoşile umplute cu
marshmallows îmi produc energie
e ceva trist prin sufletul cerului
e ceva foarte trist
prietenilor mei de anul trecut azi-noapte le-au
ieşit fire albe în barbă tu fato aproape de doişpe
ai adormit pe furiş fugeai să-ţi îngropi în somn
amintirile
Comentarii aleatorii