mie îmi place momentul când ieşi din cuvinte
vorbeşte-mi
cât ceilalţi mai dorm
leagănă-te de numele meu ca un copil de crengile unui nuc
nu te mai întoarce
te-au strigat câţiva care te-au iubit
şi încă voiau să rămână
în ploile tale
ei se diferă de cei care poartă litere în buzunare
fără poezie n-au nici timp să te placă
eu mă abţin
din alte motive bat drumul
soarta nu poate fi dusă un pas înapoi
trăiesc într-un loc fără ieşire
la mare mă bucur de păsări
mănânc împreună cu ele
spun bună dimineaţa pământ
şi
nu-mi pierd echilibrul dacă norii
împrejur fumegă
sufletul
cu lavaliera deschisă
vorbeşte în somn boltei urcate de lună
vremea caldă aduce păuni
prinţesa din Sheba
poartă un elefant singuratic
spre ţara cu oameni puţini
copii iviţi dintr-odată în oraşul velin
din paltonaşele lor
acum totul pare însufleţit
în casa aceasta de zăpadă de oameni aşezaţi
unul în puterea celuilalt
să bucure
pe frunţile lor şi-au făcut derdeluşuri
până în creştet unde se pot agăţa
stele suflă în jarul lor
câteva idei una mai grasă decât cealaltă
ard fustele de ţigancă noaptea
toarnă vrăji din vase de sticlă
între filele deschise ale oraşului
scârţâie tălpi
la cotor jocul împrăştie somnul
femeia de lângă mine se teme
bețișorul scurt în poșetă arde
intimitatea
din dragoste oarbă atinge fermoarul
după certificatul de naștere
timpul
transformă în ticuri iubirea
mă rănește la coapsă
din celălalt capăt văd soarele în mătură
omul de zăpada visează
pacea
sub un măslin înclinat de ninsori
anexez partea din suflet cu ieșire la cer
plec fruntea și râd
nu-mi trebuie mult să fiu fericit
un turn de care lumea să nu treacă
cu gândul
Comentarii aleatorii