poezie generală

imaginea utilizatorului emiemi

povestiri de leagăn

această uluitoare tristeţe se aşează peste mine ca pielea unui berbec jupuit

aşadar merg pămîntul sticleşte fiecare grăunte de praf e un mort
fiecare zăpadă căzută o blană

aşadar merg un mers fără urme ca hansel cu buzunarele goale după ce a dat totul lui grettel
poate voi ajunge la casa din pădure poate voi ajunge la pădurea altei case
cine ştie

imaginea utilizatorului Spiridon

Poem

femeile citesc sylvia plath
se odihnesc în patul tău
îți folosesc furculițele
și umerașele
mai au
lucrurile alea mărunte
care te irită
nejustificat
femeile sunt în definitv
egoiste
nu vor să facă dragoste
tot timpul

se lasă noaptea
eu mă gândesc
la crema ta de zi
cum stă așezată
între bețișoare
și pieptăn

imaginea utilizatorului kalipeto

întrebare atât de aproape

acum că te-ai mutat la un zbor de vrabie distanță
vrabie sătulă de firimituri și ciripit descărnată și oarbă
fără alte vrăbii surate prin preajmă
nici de pisici dorită nici de ulii decolorată tristă vrabie
gata să plece în toamnă cu berzele până când
într-un târziu va pricepe că nu are nicio șansă
și se va întoarce pe pământ cu zâmbetul tâmp
pasăre ireal nepăsăratecă în toată existența ei
acum că tot ești atât de aproape
spune-mi de ce nu întorc privirea de ce nu copiez
din lucrarea ta crudă și cenușie

imaginea utilizatorului celestin

Cerneală închisă la culoare

nefericirea ne-a îmbrăcat în culori închise
haina ce urma să ne ţină de cald noaptea
am împărţit-o
printre alte lucruri ne-am târât
nu ne-am gândit cât de departe putem ajunge unul fără celălalt

ca într-o altă viaţă
în camera de sus doar lumina rămâne aprinsă
împotriva răului
cu gâtul întins înainte ducem cruci
prietenii falşi şi-au vopsit în alb uşa de la intrare
degeaba
iubirea de sine mă opreşte în loc şi-mi apasă umerii

imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

când stele sunt o mie

tu ai două capete care nu se întâlnesc spunea bunica
citind cu degetul liniile din palma mea
e ca şi cum aş vrea să smulg o rădăcină de cicoare
atât de adânc şi amar stau înfipţi anii aceia cu semne pe genunchi
de la treptele înalte cu coajă de var groasă
de culoarea cerului copt a furtună
nu pot lăsa ce-am început când mă jucam frumos cu norii
nici podeaua frecată cu leşie fierbinte
nici fierul de călcat care înghiţea tăciuni ca un balaur

Pagini

Subscribe to poezie generală