picioarele păpușii de lemn
pe marginea balconului
atîrnă
ca o pedeapsă uitată
privindu-le ploaia mai rece mai hîdă
se face
și cade mărunt fără grabă
ca o femeie se lasă încet
dezbrăcată
de întuneric aproape
sau poate ziua s-a scurs
și ea
în această lagună în care
se leagănă triste gondole
gîndurile noastre
amare
gîndurile noastre uitate
ascunse în ceară de măști
decupate din noapte
Habar n-aveam cine era
şi ce voia de la mine;
îl văzusem cum
încerca să iasă din întuneric,
pe când eu mă pregăteam
să intru în conul de umbră
şi să mă-ntretai cu el
până la sânge;
de cum trecusem pragul,
mă apucase de-un braţ
şi mă trase-ntr-o parte
cu vorbele:
Am venit să văd ce mai faci,
că nu ne-am mai auzit de mult
şi cum totul se-ntâmplă
cu-ntârziere aici sau dincolo,
mi-am spus în umbra mea:
de ce nu astăzi
soarele tău să se stingă?!
îmi scriu bileţele şi le lipesc peste tot
să nu mi se şteargă memoria de cele trebuincioase vieţii
încă mai vrea ceva deşi nu ştie cum se fac banii şi
cât de uşor se scurg printre degetele astea lovindu-se de taste
într-o continuă autoflagelare
pereţii mei interiori se expun
în tablouri din care nu mai poţi ieşi decât prin
colaps
căutam inteligența pe chipul ei
sub farduri nici urmă de creier
Anna țopăia ca o majoretă pe lacul lebedelor
eu îi culegeam buzele de pe jos
cu photoshop-ul
sub haine pielea-i mirosea a fragi
a șuruburi mâncate de viermi și a săruturi
timpul ațipea mecanic la ore fixe între sânii ei
Comentarii aleatorii