până la urmă rămâne doar un
jar albastru străbătut de vene roșii
un timp vor mai dansa flăcări sub
pulberea din ce în ce mai albă
o vreme se vor putea citi câteva
cuvinte care singure produc suficientă lumină
apoi vor dispărea jumătăți de semne dar
tot va fi de ajuns
chiar și când vor rămâne litere stinghere una
singură măcar una din cuvânt
se vor putea reconstitui vieți întregi
păduri umbroase călătorii magistrale
toate iubirile poveștile o mie și una
așa cum un singur os recompune
mă aşezam la masa cu sertar ros de carii
şi mâzgăleam verdele de april
deseneam curbele cu florarul fiindcă era nevoie de soare
unghiurile drepte cu echerul fiindcă era nevoie de umbră
prindeam forma florilor după ureche
fluturii palpitând dintre corzile mandolinei
fericirea venea la oră exactă ca un poştaş pe bicicletă
simţeam zvâcnetul arcurilor fără amortizare
şi aşteptam să îmi arunce pachetul
mă gândeam deunăzi la visele proaspete ca un caş moale
unde nu e loc pentru injecţii cu moldamin şi căţele molda
sau moldoveni mioritici împrăştiaţi prin emisiuni radio
precum ecoul numelui meu de familie fără coborâre din trenul aseptizat
eram albă şi lucidă până la rădăcina dinţilor
cu tălpile moi călcam peste tinereţe
prea ades priveam aparte atât în dreapta cât şi în stânga scenei
dar mai ales în sus spre cariatidele de la universitate
sau soarele în balans printre gene ca printr-un gard fără poartă
Comentarii aleatorii