Habar n-aveam cine era
şi ce voia de la mine;
îl văzusem cum
încerca să iasă din întuneric,
pe când eu mă pregăteam
să intru în conul de umbră
şi să mă-ntretai cu el
până la sânge;
de cum trecusem pragul,
mă apucase de-un braţ
şi mă trase-ntr-o parte

cu vorbele:

Am venit să văd ce mai faci,
că nu ne-am mai auzit de mult
şi cum totul se-ntâmplă
cu-ntârziere aici sau dincolo,
mi-am spus în umbra mea:
de ce nu astăzi
soarele tău să se stingă?!

Hai să trăieşti! -
l-am întrerupt eu,
apoi
i-am spintecat pieptul
cu unghia,
ca să văd cum
imediat după aceea
sub ochii mei
lua naştere
în mâini
cu o inimă nou-nouţă,
Colegiul.

… şi ţipătul lui
de copil nou-născut
luminându-mă
cu o palmă
până la sânge,
ca pe un strigăt
ce cheamă la luptă…