Elia -
voi învăța mersul pe bicicletă
eu nu știu merge pe bicicletă am învățat să pierd
echilibrul emotional precum pierde un avion în picaj
înălțime
picioarele nu mă mai ascultă
de ceva vreme nu mai am tălpi
alerg fără glezne fără noimă fără urme
mîinile îmi sunt prea încleștate
pe tot felul de încuietori
de la tot felul de uși
de la tot felul de încăperi
sau ferestre
nimic poetic totul e pămînt și e fals
spunea un copil că aici găsește
tristeți bine exprimate clare cu rost
că știe drumul către mine atunci cînd vrea să plîngă
ei bine, o să mă ascund în spatele zîmbetului
ce nevoie de tristeți are un copil? - mă întreb
și alerg mai departe
în genunchi
între timp o să mă învețe cineva
să merg pe bicicletă
Poezie:
Comentarii
Luv -
fiecare cu ce-l doare... dacă ai încuiat totul și mai ții și mâna pe încuietori, cum de te-aștepți să ți se pară ceva poetic în jurul tău? cu bicicleta vei învăța să mergi singură, iar genunchii îți vor avea de suferit. nu vreau să vorbesc despre sacrificii acum, ci ți-am adus aminte de libertate și curaj.
Elia -
Zîmbesc, Costin...:) Uneori țin toate trăirile încuiate. Nu-mi spune că nu cunoști sentimentul acesta de lacăt că nu te cred. Le țin încuiate pentru a le număra, a le inventaria, a vedea cum stau cu genuncii, dacă încuietorile sunt bune, dacă totul e pregătit pentru marea retragere definitivă. Nu-mi spune că e tristețe asta. Tu știi că nu e. O să învăț odată-și-odată să merg și pe bicicleta aia..:) Mulțam de încurajare. E a doua oară cînd ești omul potrivit la momentul potrivit și la locul potrivit.