avea branhii în locul ochilor
jur-împrejurul curgea în ele
lua durerea şi o folosea
mărturisesc asta cu un soi de infirmitate

trebuia doar să pună catargul şi camera începea să plutească
deasupra Amazonului
indigenii defrişau o palmă din selvă
pământul rodea doar trei ani
apoi plecau şi cântecele se auzeau până la noi
îmi spunea că uite de aia e nevoie de mai multe iubiri

nu-i păsa că animalele s-au zbătut înainte de a fi mâncate
şi cel mai frumos vers este „să fie lumină”
energia statică a rochiei putea iniţia combustia spontană
a celui care îi zărea bruioanele frunţii
Proust a scris despre Odette atâtea pagini
dar tot nu-mi dau seama cum arăta
un străin care a văzut-o i-ar face un portret robot impecabil

şi totul face implozie
toate bucăţile acelea mici în care organizăm trecutul ca să-l putem depăşi
se depun în oase pe artere devin inele saturniene ale inimii
ca într-un ritual de iniţiere