ai grijă de tine îmi spui plecând și dintr-o dată simt
arcașii gulerului de pază pe metereze
manșetele se regrupează în jurul mâinii incapabilă să stingă
porților răscolite oftatul de mied
cordonul halatului înoadă snopi de tăcere
a venit vremea oaselor dezgolite pe țărm
pescăruși bolnavi mai aprind în mine un far
glisând ferestrele unui anotimp învelit în ziare
lemnul și culorile cu care te pictam au îmbătrânit
pianul s-a covrigit ca un câine fără stăpân
o să-l trimit să adune povești de pe fundul mării
mă torn în pahare citindu-mi sângele în palme
sunt un cub de zahăr hrănind păsări ce nu mai pot să zboare
o să mă-ntind în ploaie și-o să rămân acolo
uitând cât mi-e dor să avem între noi un prunc
focuri mirosind a lapte
acum când moartea s-a adunat în haită
Comentarii
bobadil -
Interesant pentru mine ramane cum ne invartim noi, poetii, in jurul metaforei... o reinventam mereu si mereu... Suntem legati de ea ca de un drog si se pare ca nicio cura de dezintoxicare nu ne mai poate vindeca. Eu nu pot sa opresc intrebarea daca nu cumva metafora, aceasta candva zana buna a poeziei, daca nu cumva tocmai ea ne-a parasit precum Dumnezeu recently, cel putin in opinia unui Nietzsche. Oricum am remarcat aici cateva tentative de originalitate la acest capitol. Insa uneori aceste incercari mi se par incercari de a dobori recordul mondial la suta de metri garduri, adica nu mai intereseaza pe nimeni subiectul. Stii cumva Katya care e recordul la suta de metri garduri? Bobadil
queen margot -
in opinia mea recordul absolut la metafore il detine Biblia. in ceea ce priveste limbajul poetic e inepuizabil, asociatiile dintre cuvant si imagine tinand de forta trairilor interioare si a imaginatiei. multumesc inca o data de trecere si cuvinte.