teotim -
pasărea oarbă și ochiul de sticlă
Pasărea oarbă țâșni prin ochiul de sticlă
grea de sudoarea umbrelor mute,
în mii de așchii îl sparse lucidă
cu hieroglifele penajului ei străveziu.
Ca o săgeată străpunse palmele viselor
și toate lucrurile gemură de alb
strigând după pleoape de cuvinte.
Pasărea se umplu îndată de ochi
și scoase un tril de-ncântare,
topind în albastru sărutul ei curb.
Mâinile se lungiră să prindă
o pană măcar din fugară, dar ea le ciupi
până la sânge, până la os,
și slobozi în vene misiva iubirii pierdute.
Poezie:
Comentarii
cami -
Eul liric apare aici în dublă ipostază. În primele trei strofe e o păsăre, la început "oarbă" afându-se sub amprenta "umbrelor mute", care reușește apoi să spargă ochiul rece, de sticlă, umplându-se deodată de "ochi", simbol al cunoașterii (de sine). Eu văd ideea unei înălțări, a unei conștientizări a propriei valori sugerate chiar prin "trilul de- cântare". În ultima strofă, cea de-a doua ipostază e cealaltă parte a sinelui căutându-și jumătatea, iubirea pierdută...:)