să împărțim lumea în două imperii,
cu destulă putere să mimăm că / în ceea ce credem,
ceea ce iubim, nu poate să aibă moarte.
și totul va fi un bondage perfect,
în timp ce înaintăm pe sănii ca în fotografiile vechi
ascunse în mințile noastre, în care ne-am construit
alter –ego-urile ca pe niște case cu acoperișuri stricate.
*
și când o să ne fie dor de ceva să tăcem pur și simplu
deși știm că tot ce rămâne sunt aceste ierni albe, aceste
povești și respirația noastră de fosfor alb.
nu e nimeni
frica se îndreaptă către ieşire
acolo unde haosul e un panou zgâriat
acolo unde o mână de femeie ţine crucea în acvariu
în rest
oamenii la cravată stau
îşi muşcă din propria mână
nimeni nu poate jigni, nimeni nu poate ucide
cine nu respectă regula
se lasă rătăcit
în sine
e o călătorie lungă apoi
prin zăpadă
cu o sanie plină de ceasuri vechi
Comentarii aleatorii