suflete
omoară ispita şi n-o alăpta
un vierme nu e totuna cu mărul
când noaptea se întăreşte ca un posmag suferă-i miezul
lipeşte-ţi urechea de ţărm şi ascultă tropotul mării
culcă-te pe lungimea de undă văzduhul îţi va mătura
spuma lipită de buze
în centurile van allen îngerii s-au culcat.
cu capul pe umerii noștri, pasărea disperării
cu toate penele lipite de corp, omoară cu ciocul ei sângerând tot ce a rămas.
dragostea pentru frumos leagă furia la capete cu noduri strânse.
configurații care se pierd
la cea mai mica atingere
se transformă în
străzi pe care îngerii negri dorm. păsări învelite în ambalaje
argintii își poartă ciocurile pline de sânge cu mândrie.
dedesubt,
gurile de canal. poți să întrebi, ce anume
bântuie străzile
astea
când devii trist rămâi singur în pragul casei tale
ca un copac ce nu cunoaşte libertatea mersului
te slujeşti de cuvinte ca de o plasă de prins muşte
atâtea lovituri de ciocan în piatra filozofală
şi nimic nu explică moartea
tu ai două capete care nu se întâlnesc spunea bunica
citind cu degetul liniile din palma mea
e ca şi cum aş vrea să smulg o rădăcină de cicoare
atât de adânc şi amar stau înfipţi anii aceia cu semne pe genunchi
de la treptele înalte cu coajă de var groasă
de culoarea cerului copt a furtună
nu pot lăsa ce-am început când mă jucam frumos cu norii
nici podeaua frecată cu leşie fierbinte
nici fierul de călcat care înghiţea tăciuni ca un balaur
Comentarii aleatorii