după amurg suntem singuri
focul aprinde spre nord
vântul deghizat în femeie
jar nestins
inima ta dacă merge pe vârfuri adorm
încă o noapte

iubesc la întâmplare
mâinile ţin partea
unui suflet întors din păcat
buzele iau forma dorinţei
să nu fii văzută când râzi
oamenii uită de la o viaţă la alta
privirea mea scoate demoni
aruncăm de pe templu
îngeri o singură dată
conştiinţa priveşte în altă parte
suntem atât de frumoşi cu vina iertată

- trebuie să-i credem c-au fost pe lună,
îmi spuneai, înainte cu mult să se întâmple
în grădina icoanei e frig în iunie
nu departe, la urgenţă, ţipetele se sleiesc de pereţi,
lasă urme de fum