ca şi cum ai mângâia pe creştet o zână de pădure
ca şi cum ai prinde în pumn râsetul ei / în noaptea adâncă/amară
ca şi cum ai fi un şaman /cu picioarele ei
acoperindu-ţi gleznele cele aducătoare de ploaie
în noaptea adâncă/ ce-i mult prea adâncă

am mângâiat
zânele
am prins în pumni
râsete
am fost un şaman
cu picioarele zânelor mi-am acoperit gleznele
în noaptea adâncă/ aceea mult prea adâncă

*

îmi aşez aceste refrene acum/ lângă mine
căci e frig /mult prea frig
iar eu
scriu cu pieptul.

m-am lovit de dragostea ta ca de-un zid
lacrimile îmi păreau grele
în realitate
batista e umedă
o storc
până când fac din lumină
aripă pe care o cresc de mică

cerul e mai presus de puteri
între bine şi rău las urme
ştiu că inima o să mă părăsească
îndată ce va pleca
să n-o judeci
îmbrăcată în negru
nu-ţi rămâne decât să dai foc la oameni înclinaţi spre stânga