indiferentă la nevoile mele
ziua de azi s-a trezit anevoie
după duş s-a strecurat în trusa atotfăcătorului
şi-a scos carneţelul în care şi-a însemnat cîteva
amănunte
pe mine m-a prins cu un ac de bluza luminii
ca pe un mărţişor
pe la ceasul al nouălea o auzeam certînd ploaia
nu mai scuipa pe trotuar ocupă-te de lucruri mai serioase
un curcubeu rîdea complice/sinistru
din aceeaşi trusă cu acelaşi ac aerul cosea
rana scoarţei de piersic
aş folosi unghiera
n-am să mai dau cu parfum doar după urechi
voi dansa zile în şir
mi-aş face operaţii estetice
şi voi asimila cel puţin limba
chineză
mi-aş arunca hainele demodate
înlocuindu-le cu cele alese de tine
abonat la psiholog
nu m-ar mai enerva toate prostiile
iar tableta o voi ascunde între rochiile de vară
ce dacă n-ar fi ziua ta
aşteptând să-mi sari în braţe
de bucurie nu ţi-ar ajunge aerul
te-ar salva o respiraţie
gură la gură
daca ştiam de umbra ce se adună
dintre picăturile de ceară
limpezit
la fel cum clipoceşte aripa unui înger
când
doar foarte puţin obosit
se ridică de pe mânuţa unui copil cu scalpul golaş acoperit cu o caciuliţă cu reni,
daca ştiam de umbra asta absurd de frumoasă
ca degetele tale lemnoase mamă dragă mama mea
atunci nu plecam de lângă fruntea lui rece
pe care abia începuse să cadă zăpada, să se împiedice
ca intr-un puzzle absurd,
of da
Draga mea,
să ştii că sufletul a aruncat cu firimituri în urmă,
de granit, ascuţite, mute, dar a aruncat firimituri.
Şi când iulie a născut gemeni de soare cârnos,
când alb pe-a-ntregul eram şi-n fustă de colibri electrici erai,
când palmele noastre au resuscitat primul pilot,
când trupurile au privit la chip cioplit,
când, cu buzele, căram minerilor din plămâni lumina verde din ochii tăi,
când te rugam să-mi spui ceva ce nu mai ştie nimeni
şi te pedepseam înghiţindu-ţi gura,
sufletul arunca cu firimituri pe drum.
Comentarii aleatorii