stau în singurătatea mea
ca într-o rezervă de spital
nimeni nu intră
cui i-ar păsa de un bolnav
beteag de fericire
dependent de un pat
de suferinţă
conectat anemic la viaţă
fixez ploaia în plastic
la fel de monotonă
măcar ea urmăreşte
o speranţă
trece prin venele mele
pe nesimţite
cineva în acel alb
mincinos
îmi scrie într-un registru
grav
îmbujorată a deschis ochii mari
mi-a zâmbit ca unui somnoros copil bucălat
simțeam fericirea injecție cu lumină
făcută de o asistentă cu buze roșii și halat scurt
mă întrebam dacă mai visez sau poate sunt
prins într-o poveste de-a bunicii
costița sfârâind și ochiul auriu și ceaiul și
bătăile din piept nu lăsau să zacă
îndoiala în cameră mirosea
a ploaie cu boabe de struguri
mângâieri necontenite îmi striveau simțurile
ne priveam în ochi fără sfială
foamea de ea intensă a ei fără limite
îţi ducem tăcerea neîncăpătoare
în burta unei căruţe
rămân copacii fără mâini drumurile fără picioare
în urmă câteva fiinţe sub dărâmăturile unei pierderi
încearcă să reziste
tot restul se burduşeşte ca să ne strângă într-un singur loc
sub un clopot de cer se zbat norii
o luăm pe strada liniştii
nu ştim ce să ne mai spunem
lipim pământul cu sentimente
de-o veşnicie
în lumină de bumbac mă dezmeticesc
dar nu ştiu mă visează dumnezeu
lipită de pieptul lui liniştea ca o ţesătură
moale mă strânge acum şi colţurile casei
sunt steaua sub care m-am născut
ca o cârtiţă care s-a înfundat în prea multă lumină
sunt şi dacă mi-aş găsi braţele de unde să încep
când viaţa aici se termină în strai pur înveliş de
păcate pe care le port în mine ca în buzunare
largi umplute de materialul râvnit
toate întrebările au fost puse aștept.
deocamdată nimic insuficientă căldură să înmoi gestul pietrificat al
mortului.
să ne jucăm cu degetele. să ne jucăm cu degetele o vreme cum
am face un lego. să privim planșele din cutia jocului și să alegem ceva
care să semene cu o mîngîiere. ceva lin uite un elicopter care aterizează
în curtea spitalului de urgență.
Comentarii aleatorii