a fost odată, dragii mei, un porc zburător
ascultați, așa
și acest porc, nimfanterist din fire,
(nimfanterist înseamnă un porc care încă nu și-a câștigat aripioarele)
s-a visat într-o noapte purice
un purice, cam așa, ca voi, care n-ați văzut în viața voastră un porc zburător
și nici nu gândiți câte piruete și giumbușlucuri cu lucruri știe să facă
odată, cu filosofia lui indiană, m-a lăsat gură cască
unde eram? așa, în vis
priviți acolo acea șuviță cum îndoaie aerul, apropie-te de mine, fiu al mamei italia și fiică a tatălui cosmolog
uite aici cum se-nvârt rotulele norilor cum lucrul bun mă ia de mână și mâna mea clipește
cu nerușinare se dedă risipei, ca fiul cel risipitor cu fiica porcarului
(adică plânse când am întrebat- o dacă ea a atins waza; nu ea, și-mpunse spre e.l.
el=elefantul lacom a lovit-o)
atât își amintește porcul nostru din visare
deși eu l-am persuadat cu logica mea infailibilă,
mitraliindu-l cu silogismele amărăciunii si două sofisme ale misericordiei – ba i-am citit și din poe-mele mele -
tot n-am aflat de unde și-a căpătat aripile în acea zi superbă, cu ore prelungi, enorme,
când s-a trezit îndrăgostit de urechile ei și, de o parte, de alta, cu ditamai aripile – curcubee și fremătăsoase
iar de atunci, dacă n-o fâlfâi și acuma la fereastra
dorului,
el, dragii mei colegi bijutieri,
el are o inimă cât un purice de diamant
Comentarii
Aranca -
una din cele mai bune creații ale tale: sincer o admir! "deși eu l-am persuadat cu logica mea infailibilă, mitraliindu-l cu silogismele amărăciunii si două sofisme ale misericordiei – ba i-am citit și din poe-mele mele -" revin mai târziu cu studiul de caz, analiza literară etc.
anna -
cred ca poemul acesta dincolo de discursul sprintar, are o cu siguranta o adancime „codata” departe de „comunul” obisnuit, o incursiune intr-un univers al pasilor liberi, un salt peste perceperea logica, cu intrarea directa a imaginatiei intr-o infatisare mult mai plina de semnificatii... si daca tonul ludic confera armonie scrierii, finalul accentueaza adancimea unui mesaj care nu ingradeste, impune doar citirea pe un portativ special
francisc -
eu asa zic: eu nu fac decat sa mosesc textul. el are o Mama si un Tata, eu ii port de grija apoi. si numai scos in lume, creste si devine ceea ce este. dar sunt ca si ai mei, cum ar spune orice exilat devotat pe meleguri romanice... astfel, ca un zburator, ma bantuie uneori, sau ca un daimon care ma tine in laț. atunci, waza devine un imperativ categoric, in fata caruia stau cu inima cat un purice. si astept analiza, si mi rod unghiile s ar zice ca bat campii, la vanatoarea de nimfe, din muntii carpati, ca marele labiș. dar si hatisurile mintii si inimii sunt imprevizibile. si aici se fac revolutii, se rastoarna lumea, se cauta waza. despre dragoste, nu spun nimic. habar nu am de comert. si tac, mai mult sau mai putin dramatic. si ea e convertibila. nu mi pasa, eu asa zic