crucile

imaginea utilizatorului francisc
III. căderea

Comentarii

poemul tău începe într-o notă curajoasă a iubirii morții. în genere nu e nimic șocant, dar, într-un anumit context, ține de revelație. un moment al fluidizării sentimentelor și al crispării actelor. curgerea, scurgerea și prelingerea într-un regim al linului din primele trei strofe se ciocnesc de zbaterea din cele două strofe din final în care se mușcă și se asvârle în nemistuire. crucea sau absența ei e semn al stigmatului. al căderii. în esență, poemul este unul de expresie. deși există o bază comună a poeziei tale, una care s-ar crede că poate fi erodată dacă nu se erodează de la sine, modalitatea prin care tumultul prinde formă iar expresia poetică, deși sinuoasă, nu te aruncă în fascinația alergicelor impromptuuri sau în desemantizare, armonia mesajului liric capătă noi valorizari, iar mesajul în sine poate transmite patima care l-a scris și reala placere a în lecturare. dincolo de actul critic (frate vitreg ce mi-e) al carenței și inabilităților, cred că sunt un admirator al poeziei tale.

Propun introducerea de taguri pentru culori, pentru a se evita o muncă în plus pentru membrii care doresc să marcheze textul lor printr-o anumită culoare. Dar desigur, să nu se abuzeze de taguri. Sunt câteva cuvinte care cred că ar mai trebui lucrate: "se sărează", "sufletu-mi crud", "același aceeași". Interesant și puternic finalul cu "temutul tău trup fără cruce".

prezenta crucii asigura celui care o poarta si o arata un mod economic de a fi: stigmatul ii permite o discriminare pozitiva care il privilegiaza si il face, in acelasi timp, accesibil. caderea sub cruce, lepadarea ei, prin atingerea limitei, constituie ptr actorul principal un prilej de incalcare a Traditiei de orice natura; il face fara teama si temut in ochii celorlalti ptr ca, prin caderea care asigura repetitia, totul ii devine permis. hecatonhir, un comentariu bun ptr. care iti multumesc. si eu admir patima actului tau poetic alma, ca de obicei, voi avea in atentie sugestiile tale. multumesc