Căzută-mi sta ploaia

imaginea utilizatorului Qudatu
...

Căzută-mi sta ploaia menită, p-asfalt,
tulbure chip, oglindit-n apăraie;

sprijinită-mi sta pe umeri, de bazalt
al ei trup ce spinarea mi-o-ncovoaie;

ocrotit sub magia ei din înalt
ce-mi spală a sudorilor şiroaie,

precum o iubită. Uneori tresalt
când îmi curgi pe spatele gol, tu, ploaie!

Comentarii

ploaia

câteva greşeli de tipar (cum ar fi oglindit-n apăraie = oglindită-n pâraie), virgule puse aiurea. un text de şantier şi poate nici acolo.

Lui Nicodem...

Mersi de trecere, dar pacat ca "va udati pantalonii", greseala de tipar e numa o inchipuire a ochelarilor, care filtreaza necorespunzator textele... cuvantul apăraie, dupa cum nu bine informeaza Dex-ul este " APĂRÁIE s. apărie, baltă, băltoacă, lăcăraie, lăcărie, udătură, (pop.) udeală. (Era o ~ pe jos!)"...Iar virgulele, nu cred ca sunt puse la nimereala ci eu simt ca le-am asezat exact acolo unde trebuie, unde se simte nevoia lor, caci la urma urmei iti poti da cu parerea despre multe, dar putine le puteti simti... Rog o critica serioas, cultivata, o critica la idee macar... deci haide-ti sa nu ne mai aruncam textele prin santiere, cand nu stim sa vedem ceva, ci sa probam si alti ochelari...

părere

ca exercițiu textul ăsta e interesant, un fel de aerobic.
ca poem e hilar.
e chiar mai rizibil decât însuși poetul nicodem ceea ce e greu de realizat.
adriane, și tu chiar vrei să-ți comenteze cineva așa ceva?
eu am încercat...
încearcă și tu la școala primară.

Iată

aici un adevărat ritual al ploii, cea care, menită fiind poetului, îi devine oglindă chipului minunat ce se oglindeşte în mirifica apăraie. Trupul de bazalt al ploii, îndoind spinarea firavă a autorului,se transformă iarăşi în apă limpede, pentru a-i spăla acestuia sudorile acumulate datorită efortului creativ. Şi, pentru că in frumuseţea picăturilor, mai grele, mai profunde, mai altfel decît sînt de obicei, poetul îşi regăseşte iubita imaginară, acesta tresaltă de fericire în ritmul strident al ropotelor de ploaie. Dar numai uneori, atunci cînd inspiraţia poetică apare. Frumos şi deosebit.
LIM.

anaerobic

nu cred că textul acesta este un fel de aerobic. dimpotivă, mie mi se pare că tendinţa lui este anaerobică. qudatu are aşa o înclinaţie ciudată spre a sufoca poezia pînă nu mai poate respira şi atunci vrea să vadă ce se întîmplă. ce să îi faci, fiecare cu micile lui obsesii. hai să nu fim răi. cine nu smulgea aripi la gîndăcei sau nu tăia rîmele în bucăţele cînd era mic... s-a schimbat doar decorul. noi am rămas aceiaşi, nu?

Celorlaţi,

textul e un exerciţiu, s-ar putea spune şi aşa; de când totuşi au devenit termenii "aerobic" si "anaerobic" instrumente de critica literară.
"încearcă și tu la școala primară" asta sună a jignire, aşa că o să o i-au ca atare, la fel şi cuvintele hilar şi rizibil de apar în cometariul "constructiv" al domnului Bodabil. Nu ar fi mai frumos să criticăm opera, fie ea şi aşa mai rizibilă poate, mai proastă sau mai bună ci nu să atacăm persoana? NU cultivăm duşmănia ci să arătăm unu altuia că poate mai mult prin scrieri ci nu prin trimiteri la şcoala primară, sau la o facultate de litere, sau de filosofie, în locul uneia de automatică şi calculatoare; sau în braţele unei iubite mai complexe, nu ca cea prezentă în pozia "şapte cai"; construcţia "hai hai/dihai dihai" nu îşi are locul decât în poezia pentru copii, imaginile iar... un tramvai tras de şapte cai , cât de poetic sună domnul Bodabil aşa-i, să-l compară simplist cu textul meu hilar în care poetul e un Atlas poate...
Dacă vorbim de hilar, de rizibil de chestii infantile, le putem găsi şi în poeziile dumneavoastră, precum şi în poezia "şotron": "curcubeul acela/oprise lacrimile cerului/ca tu să faci diferenţa/între un strop de ploaie/şi o amărâtă de lacrimă" o imagine demnă de, mai ştie careva oracolele alea ale copilăriei, în care ne scriam amintiri la spate, nişte texte infabitile simple şi nevinovate, na exact asta exprima curcubeul ala şi nimic mai mult, prea multă culoare nu dă poemului dumneavoastră, care nu este deloc hilar.
Mulţumesc frumos domnului Ioan Bistriţeanul pentru încercare de a se apropia de sensul poemului, de mesajul ce îl oferă el...
Cristina Ştefan, hmmm, dacă vă deranjează atât de mult prezenţa textelor mele de devenire poetică, puteţi propune o "exmatriculare" a poetului Qudatu, dacă nu, să îl ignoraţi sau poate să îl criticaţi aşa de frumos ca şi acum prin "la satiră, sau un "la mişto", că ar putea fi sinonime în cazul de faţă.
Ei bine şi ultimul contra contraargument, să zicem că poate e un crez artistic, deci ce încercă qudatu să facă, ce îşi propune el? Să ucidă poezia, să o sufoce să o spânzure, să o distrugă oare; dar oare poezia nu au distrus-o alţii înaintea lui? Cine mai scrie ca Qu pe site acesta şi în altă parte? Cine se chinuie să scrie altfel şi să caute alte forme? Voi v-aţi propus să fiţi toţi la fel, eu mi-am propus să fiu diferit, să caut alte forme, că nu sunt apreciate asta nu ma deranjeazî cu nimic chiar, chiar mă distrează uneori, asta fiind şi motivl pentru care continui să postez pe acest site, să văd percepţia asta a oamenilor cultivaţi în pămantul cel bun, iar eu ca sămânţa aia prost aruncatpă pe piatră, să cresc mai diform şi să arăt că se poate şi altfel(chiar dacă altfel voi credeţi că-i rău aţa au crezut şi alţii, mult înaintea voastră), cautând altfel drumul spre lumină, spre marele Sol.
A smulge aripile când toată lumea le poartă nu e un lucru rău şi a tăia râmele în bucăţele la fel, mai ţine minte careva cum arată o râmă tăiată, se mai mişcă oare, mai caută careva în iarbă, mai simte careva vântul şi ploaia aşa cum ar trebui, ca un copil, ca pe ceva veşnic nou? Ei bine să vedem cum luaţi sfoara de la gâtul poeziei...
La urma urmei de cand mai este poezia, poezie, cine mai stie cu adevart ce este, mai stie cineva in ziua de azi, mereu reguli mereu reguli şi înfranari, ei bine sa vă zic ce este pozia pentru mine, o dublura a omului, un joc, un puzzel chiar, o pictură a cuvântului, şi "cântec" de dureiri şi bucurii, ci nu ca la alţii "glorie poetică" şi apariţie în manuale şcolare...