Clopotul plin ca slujba duminicii
scutură fibrele umbrelor
peste cerșetori cu mâini întinse
târăsc picioare prin oase de șarpe
își scot inimile să sufle în ele
prea mult praf
nepăsarea sufocă și ultima șansă

se văd așchii din lemnul crucii
prin urme
niciuna întoarsă cu adevărata față
deasupra lor
zborul țânțarilor vampirizează
locul timpului stins
într-un pumn de cenușă

lumânările trupurilor cu buzele arse
topesc în pleoape strânse gânduri
fac retușuri mărului mușcat
aruncat în spatele pietrelor goale.