după o vreme mă dureau încheieturile mîinilor
ca de o sensibilitate a zgomotului
oasele mi se strîngeau speriate spre înăuntru
și asemeni unei ființe abisale îmi doream să fiu lăsat în pace
să dorm adînc fără vise fără lumină
fără glasuri
aveam nevoie de adînc și de pietrele acelea albe și rotunde din sufletul meu
acolo unde este pururea liniște
unde nu burnițează și nici nu bate vîntul
să mă închid acolo unde mă înțeleg atît de bine cu mine însumi
ca doi buni prieteni la un pahar de vin lîngă șemineu seara în întuneric
unde nu mai am nimic ce să îmi reproșez
unde totul e subînțeles și nu are nevoie de nici o explicație
fără sunet fără nimeni altcineva lîngă noi
inteligent și elegant ireal în frumusețea împietrită a tăcerii
atît îmi doream numai doar să fiu înăuntru
cît mai adînc și mai departe de acest zgomot care mă durea surd
în încheieturile mîinilor
o vreme cît o mie de ani
să rămînem acolo singuri așa ca într-un pîntec de mamă
ca în scorbura unui gînd profetic nerostit vreodata
ca într-o geodă în care lumina nu poate păta trandafiriul ascuns
în liniștea începutului de mine însumi
scufundat în îmbrățișarea neutră a bătrînului fotoliu din piele
înfășurat în solitudine ca într-o blană de urs polar
în cea mai odihnitoare dintre liniști
acolo unde numai Dumnezeu mai trece din cînd în cînd
mai pune lemne pe foc și ne privește zîmbind
apoi ne lasă singuri și închide ușa în cea mai desăvîrșită dintre lumi
eu și cu mine însumi
atît îmi doream...
15 Februarie 2004
din volumul "Mirabile dictu" - în curs de apariție
Comentarii
lucian -
durerea încheieturiii mâinii revine obsesiv, ca, de fapt, construcția întregului poem, care se revarsă peste cititor precum valurile mării. poemul pare a fi scris pe plaja oceanului cu dor de originea sinelui.
Younger Sister -
Fără glas! Acesta este sentimentul care rămîne după citirea acestui poem. Tăcerea adîncurilor, un diamant încremenit în geodezia clepsidrei neîntoarse. Imaginea trandafirului imaculat încastrat în jocul de lumini și umbre al unor aspirații dureros de aproape, veșnic departe, un fir din colbul zăpezilor eterne, recele zăpezilor polare în care singura imagine reală este a Celui care cunoaște cel mai bine, al Unicului care cunoaște cu adevărat tristețea neîmplinirilor noastre, dorul de absolut. Puțină alinare căldura organică a lemnului, arsă în combustia unor trăiri interne de neegalat.
Virgil -
da, interesanta observatia lucian. dar nu a fost scris pe plaja. e mai degraba un text "de scorbura". am eu perioadele mele "de scorbura" merci Sister, e un text care desi a fost scris intr-o noapte, totusi e produsul a mai multor saptamini