rosario y boo boo en su casa, east l.a. - graciela iturbide







vă rog să postați la comentarii textele pe care le scrieți sub inspirația imaginii de mai sus și pe parcurs le voi introduce în corpul textului.








cailean



Dorința




Aș vrea să-mi amintesc părul tău dimineața,
gustul așteptat al micului dejun
și-al desfătării de-amiază.
Brațele tale erau zid de cetate,
pătura serii mirosea a somn,
noaptea a ochi nedormiți,
iar culoarea din colț spre care mă părăseai
am înțeles-o târziu
bănuiesc.

toți îți spuneau mama
atunci când privindu-mă
pe chipul tău soarele răsărea.

Sapphire




de undeva din afară
restul lumii
un imens borcan de dulceață
pe care îl desface seara tăcută
atingând încet suprafața lucioasă
dulce
cu fiecare deget
rând pe rând
buzele ei se mânjesc de toate frunctele
apoi râde
din ea crește un fir subțire
de iarbă
primul




Aranca




Rosario rămânea lângă semne
în monocromia ce se impregna ireversibil
lăuză își striga numele să nu-l piardă
celula memoriei se dilata
purtând miros de sânge
el de fiară
târziu
pietrele nășteau alte pietre
Dumnezeu ridica pereți de spaimă
văzduhului




tincuta




dimineața se strecoară
în pomii verzi
își caută rădăcinile
crescute în visele tale
spasme colorate trec prin zid
iubirea crește
invadează cuvintele
viorile amuțesc
pentru un timp ne promit
răstignirea




olarum




mintea mea

un copil se poate naște doar în mintea mea
așa cum un dumnezeu nu se poate naște
decât sub ochii noștri. pe perete,
încrustat în lemn, chinuit să coboare și să urce
la nesfârșit aceeași scară țesută din păr de om
răvășit în alb și în negru.

pregătește-ți colanții și inelele, iubito...
potrivește-ți buzele pe luciul oglinzii,
sau mai bine în irișii din ochii mei.

un copil se naște în mintea mea
și un copil moare pieptănându-și pletele lungi
țesute din păr de om
răvășit în alb și negru.

queen margot

Cand ai lor plecau in oras
Isi lua atributiile de sora mai mare in primire
Ce-mi trebuie mie copii, gandea
Eu niciodata nu o sa nasc unul
Sa-mi strice picioarele
Si sanii
Si mijlocul

Era cald in camera aceea
Isi desfacuse parul
Cautandu-i o forma ca si cum ar fi despicat un drum in doua
Sau un râu fără brate
Asa isi imparti firele rarite de vopseaua proasta
Cu care din cand in cand isi ciuntea culoarea
Imbatranind constient
Ca si sprancenele ei pensate vintage
cearcanele
Si ura

Copilul dormea in camera in care dormise si ea
Printre plusuri uzate
patura maro
Intr- un colt, mototolite ganduri

Copiilor le sta cel mai bine dormind
Uitase cum e sa fii copil
Nu stia cum e sa fii mama

Ar fi vrut sa strige dupa ai ei sa cumpere la intoarcere
O cutie cu inghetata
Sau un parfum ieftin cu care sa schimbe mirosul
De saracie
Si griul peretilor murdari

Acolo sus
Un hrist
ca un copil uitat pe patura
spala indiferenta cu bratele lui intinse

stia ca din coasta lui picurase sange
cand era copil il privea inainte de somn
auzea uneori noaptea cum picura pe covor din perete

acum stia ca sangele ala s-a oprit
il ura pentru curatia lui fiind un fel de abel si cain

barbatul statea acolo nemiscat
indura totul nu pentru ea ci pentru copil
se preschimba in gheme de lumina
ori intindea mana
isi ascundea plansul
simtea cum cu fiecare zi sunt tot mai saraci
mai singuri