Draga mea,
să ştii că sufletul a aruncat cu firimituri în urmă,
de granit, ascuţite, mute, dar a aruncat firimituri.
Şi când iulie a născut gemeni de soare cârnos,
când alb pe-a-ntregul eram şi-n fustă de colibri electrici erai,
când palmele noastre au resuscitat primul pilot,
când trupurile au privit la chip cioplit,
când, cu buzele, căram minerilor din plămâni lumina verde din ochii tăi,
când te rugam să-mi spui ceva ce nu mai ştie nimeni
şi te pedepseam înghiţindu-ţi gura,
sufletul arunca cu firimituri pe drum.
peste sute de ani
când voi fi poate boare de vânt
elicea turbinelor ca o limbă de clopot va fi
făcut din carnea mea particulă higgs
între big-bang-uri mă voi extinde sus-jos
mă voi tîrî către voi iarna când oasele dor
oraşul acesta nu are arest preventiv
suspecţii dau declaraţii la lumina unei lanterne
în aşteptarea probelor ei sărbătoresc vasilopita
cel mai bătrîn se crede vasile cel mare
îi dă comisarului şef cinci cătuşe de orz
ceilalţi caută prin castronul de tablă
un bănuţ norocos
am făcut tot posibilul
să nu fie nicio scurgere de bine
să nu se inflameze orgoliul
acest compus
uman
să rămână în recipiente
să nu sară în aer
vreun sentiment aprins
am deschis toate uşile
de metal
un vânt cu toane
a rupt pagină cu pagină
din studiul meu
din lucrarea de doctorat
din calculele pentru experiment
din câte-un vers scris pe margine
mărunt şi neglijent
ca o bucată de afect fărâmiţată
în turnesol
am aflat cu surprindere că există oameni deosebiţi (să nu spunem ȋnsemnaţi)
ȋn jurul cărora se ţes adevărate plase de siguranţă şi reţele de monitorizare pentru a evita neprevăzutul
(atât cât reiese el din calculele de probabilitate)
şi lor li se repartizează câte o lume
plină de evenimente virtuale
şi nonentităţi
care să le ţină de urât…
Comentarii aleatorii