femeile citesc sylvia plath
se odihnesc în patul tău
îți folosesc furculițele
și umerașele
mai au
lucrurile alea mărunte
care te irită
nejustificat
femeile sunt în definitv
egoiste
nu vor să facă dragoste
tot timpul
se lasă noaptea
eu mă gândesc
la crema ta de zi
cum stă așezată
între bețișoare
și pieptăn
trecătoare ești viață
mi-ai spulberat praful
de sub tălpile desculțe
ai sărit din anotimp în anotimp
din culoare în culoare
peste umerii goi
care-ți simt din ce în ce mai greu povara
nu mă plâng
dacă ar exista încă o naștere
același nume l-aș purta
aceeași femeie
mi-ar striga trupul
din fiecare punct cardinal
aș da anii eternității
(cu toate că n-ar avea niciun efect)
ziua asta ar mai putea
pe ici pe colo să schimbe câte ceva
o urare
un zâmbet
o lacrimă
un cuvânt
acolo unde mi-e inima încurcată cu întunericul
mi se zbate o pleoapă
pe dinafară e-o lume pentru care am ales să fiu liber
copacul împinge rădăcinile sub ziduri
tot mai aproape de umbră
în freamăt de scrisoare întârziată
iubirea
nu s-a trezit din vis
îmi tulbură somnul cu picioarele
cautându-mă
ce sa mă fac cu tine
daca tot creşti către mine
când lumina se iţeşte
din cochilia plina cu cruciuliţe a unei elfe
da
îţi dă voie să mă prinzi de mână acum
să întrebăm totuşi spiriduşii?
să-i întrebăm!
dacă aruncă în noi cu lămâi sigur ne aşteaptă o cruce de drumuri
ce sa mă fac cu tine
să mă fac oare ambră şi să te păstrez pentru încă 1000 de ani
să mă ţin oacheşă aşa cum sunt lângă ochii tăi plini de fosfene sclipicioase
lângă mâinile tale din care culegeam zmeură rară
un fel de inerție ciudată împinge
lucrurile mai departe ca o sanie trasă de
câini care au înghețat demult și care încă se mișcă/ la fel, un singur trup de crăciun
se va frânge
Comentarii aleatorii