m-a oprit un om să îmi spună
că-i un accident mai încolo şi strada e plină de cioburi
mi-a pus frăţeşte o mână pe umăr, sub umbrela fărâmiţată de ploaie

brazii ţineau câteva păsări pe crengi şi ziua
pâlpâia aducând din ce în ce mai aproape o fetiţă cu rochia ei galbenă, subţire
în pumn doi sâmburi care nu ştiu cum dar îi trebuiau
când arunci, desprinderea ia timp şi frică iar pentru poveşti
nu există instinct

pe stradă era petrecere, copiii făceau curcubee cu pistoale de apă
un ţânc plângea cu un dinte în mână şi toţi îi spuneau
nici nu ştii când creşte altul, pentru că şi lor li s-a spus doar atât, ce rost are
să plângi mă, mâine vine o zână, a venit şi când tata
scuipa sânge în patul de lângă fereastră

când totul aşteaptă să primească perechea de aripi
e un alt fel de a spune că nimic nu vindecă
începi să crezi cum ai face dresură cu papagali vorbitori
pe ascuns îţi crestezi buza şi nimeni
nu te mai întreabă nimic

au trecut ambulanţe şi-au luat
maşinile vor încetini şi oamenii se vor uita la locul gol câteva zile
vor spune şi altora, cu uşurarea
cu care te prinzi de o gaică murdară