vino mirosind a cartofi copți și cere-mi jumătate de viață ca în povești
să porți o cămașă verde cu dungi calde sau gri

să nu îți fie milă de momentele mele lucide nici de umorul rece
el pornește înaintea mea și ajunge nici nu știu unde

acolo câteodată îmi doresc un loc însorit lângă o bancă vopsită demult
să îmi iei fața în palme să mă atingi pe haine să îmi înțelegi oboseala

apoi după la revedere să te întorci de mai multe ori
cadrul perfect clasic înduioșător

pocnetul tocurilor îmi va aminti cum priveam primul televizor color
sunt plin de ezitări fără sens într-o lume mare

o să aștept lângă șalupă cam până se va face frig
mă voi juca plictisit
cu o brichetă nichelată ca și cum ar trebui să arunc ceva în aer