*
poemele mă fac de ruşine prin oraş -
se scobesc în nas,
aruncă buchete de flatulenţe împrejur,
scuipă
şi urinează la fiecare colţ de stradă
când intru în bar, m-aşez în celălalt capăt;
însă ele mă reclamă drept autor
şi recită versuri deşănţate
pe care nu-mi amintesc
să le fi scris vreodată
(în niciun caz nu le-aş fi prezentat în public)
poemele îmi reamintesc toate fanteziile murdare
când fac dragoste cu soţia
şi îmi pătează cravata
atunci când vorbesc în public;
îmi leagă şireturile când traversez strada
şi pufnesc în râs
ori de câte ori susţin, pătimaş,
o idee sau un punct de vedere
când, la dreapta judecată,
voi fi lăudat de dumnezeu şi trâmbiţat de îngeri,
poemele vor aminti ce compromisuri mârşave
am facut să le scriu,
ce greţuri m-au trecut atunci
şi câte idei împotriva simţului comun
poemele mă ştiu pe de rost -
nu pot fi profet printre ele;
poemele ştiu ce prejudecăţi are
cel care-i împotriva prejudecăţilor
fără poemele mele
v-aş putea vinde orice produs
şi o imagine despre mine
care să mă aranjeze în orice situaţie
eu şi poemele mele bem o bere acum
râgâind prelung la lună
Comentarii
Buna Cristina, iti respect
avelea -
Buna Cristina, iti respect optiunile! Eu mai scot o carte acum - "Hotel in Atlantida". Contine poeme care, cred, ti-ar placea - mai meditative. Scrie-mi la [email protected] si lasa-mi adresa ta sa-ti trimit ambele carti dupa lansare. Daca ai messenger, andrei_velea este id-ul meu.
corectează textul te rog.
aalizeei -
corectează textul te rog. mulţumesc.
Scuze, dar nu inteleg despre ce
avelea -
Scuze, dar nu inteleg despre ce corecturi este vorba. Poti detalia?
te rog să citeşti cu atenţie
aalizeei -
te rog să citeşti cu atenţie textul. nu am ce detalia, ai un cuvînt greşit. se cuvine să las şi autorului ceva de făcut.
Mersi, Raluca.
avelea -
Mersi, Raluca. Ai o bere din partea mea :)
Domnule Vlad Turburea, eu sunt dislexic, asa ca nu vad astfel de greseli. Ati fi asteptat mult si bine!
Un poem vişniecian ce explică o
Snowdon King -
Un poem vişniecian ce explică o stare de fapt. Viaţa cotidiană, relaţia cu soţia şi aşa mai departe. Nu este rău dar nici nu iese în evidenţă prin mesajul său, este mai mult o privire în oglinda propriului proces liric. Repetiţia poemele mele poate avea un efect uşor deranjant, dar asta depinde de gustul fiecăruia. Finalul cu râgâitul la lună este unul ratat.
Vă mulţumesc pentru lectură şi
avelea -
Vă mulţumesc pentru lectură şi pentru intervenţie!