sunt singură şi prin urmare toţi vorbesc
că am tăcut demult
am devenit atât de mioapă
încât îmi ţin ca melcul ochii
în vârful pixului cu gel
în jur miroase a cozonac cu mac
şi castane pocnind
pereţii sunt calzi ca o sobă cu cărbuni
Raskolnikov a adormit
pe raftul cel mai de sus al bibliotecii

nu pot povesti niciodată
despre degetele morţilor
bătrânilor paralitici
pruncilor avortaţi
despre inimă ca o cutie neagră
afumată pe dinăuntru de lumânări ieftine
nu vreau să aţipesc cu fruntea asudată
înainte să stea ploaia care
trece şuvoi prin sângele meu

m-am născut de multe ori dintr-o petală de cireş
atât de albă
încât colţii lupilor flămânzi s-au înroşit la rădăcină