Şi am văzut cum inima s-a deschis
ca porţile cimitirului din flori uscate,
şi am văzut cum oamenii se îmbulzeau cu buzele înainte,
cu unghiile roşii, date peste cap,
şi am văzut pasărea din nailon ciugulindu-şi trupul,
cum se mai prăbuşea ea, flămânzita!
cum mai flămânzea ea, prăbuşita!
cum mai înnodau îmbulziţii aerul roşu!
nu.
se dezli(peşte) de pe tacăm
o canapea mehlem
acolo
îmi sunt
un breloc uitat pe cuţit
mă învârţi în jurul tău
până mă doare fiecare bucăţică
si-ţi alunecă gelozia
direct în inima
înmugurită
de la tocurile mele
parfumate cu mehlem
vrei să fur
nu.
umple-mi venele cu mehlem
să-mi vibreze ursuleţii pe cap
uite, o minge de fotbal îmi doresc
să sparg cel puţin 23 de geamuri
din care să curgă multe
multe biblioteci
în tăcere-mpietrit, ameţeam
cu o halbă de bere nimicul,
în speranţa că o să apară
mai devreme sau mai târziu,
dinăuntru ori dinafară
vreun semn de aţipire
din partea lui. Eventual, unul
schiţat cu ţeasta
de sus în jos
ori din stânga în dreapta.
Însă, nimic.
Nimic nu s-a-ntâmplat.
Nimic altceva decât
nimicul -
acelaşi -
care continuă
să convieţuiască
în sângele meu
cu inamicul -
barmanul ăla
întunecat la faţă care,
din timp în timp,
îşi iţeşte capul
- trebuie să-i credem c-au fost pe lună,
îmi spuneai, înainte cu mult să se întâmple
în grădina icoanei e frig în iunie
nu departe, la urgenţă, ţipetele se sleiesc de pereţi,
lasă urme de fum
Comentarii aleatorii