ar fi trebuit
fereastra să fie lăsată cu urmele ei
de vânt, de praf, de ploaie, de sudoare,
minciună i-a fost păsării al cărei zbor s-a izbit şi s-a frânt
de apa sticlei curată nebunie a unui îndemn
acea căldură iluzorie căminul
în care focul nu a fost aprins niciodată
îmi iubesc întunericul
întunericul liniștit de după ultimul jurnal de știri
camera se relaxează, mușchii se destind, papucii de casă sforăie ușor
cablurile ies din transă
pisica mea galbenă se recompune pe vocea lui sam smith
undeva un cuvânt mic mă strigă, îi mângâi creștetul cald
rămâi cu mine îmi spune, rămâi cu mine
e ok îi răspund, noaptea asta dormim împreună, cuvânt mic
deși nu mai încăpem în hărți, deși unul din noi e prea mult
deși împreună nici război nici dragoste nici
în seara asta te așezi lângă mine și încerci
să-mi spui cât de frumos se jucau copiii
în fața blocului astă vară pe un ton care să-mi calmeze
fluctuațiile emoționale
desigur eu sunt absentă
îmi imaginez cum ar fi dacă tu m-ai vedea cu adevărat frumoasă
cu adevărat reală
cu adevărat femeia pe care să o strângi în tine
bucățică cu bucățică până la ultimul ciob
oprește-ți mâna nesăbuită!
dogoritoare și naivă pulpă, știi?
pământul este genunchiul acesta julit,
prin livezi și bătături străine,
descântat de frici pe atunci vindecabile
nepetrecut de mâna ta, încă.
Comentarii aleatorii